News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Luni, 13 decembrie a.c., un echipaj de jandarmerie care executa o acţiune punctuală în zona Pieţei Mihai Viteazul din Arad, pe linia prevenirii constatării infracţiunilor prevăzute de Legea 126/1995 R, privind regimul materialelor explozive, a surprins în flagrant un tânăr care comercializa obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, respectiv petarde şi artificii.

În urma legitimării, jandarmii l-au identificat pe B.A., de 25 de ani, din Arad, care oferea spre vânzare trecătorilor pocnitori, petarde şi artificii pe bază de amestecuri pirotehnice, fără a deţine autorizaţie emisă de I.T.M. Arad şi avizată de I.P.J. Arad.

La controlul bagajelor aflate asupra acestuia, jandarmii au descoperit 1400 de petarde şi 12 artificii din categoria obiecte zburătoare.

Jandarmii au confiscat produsele şi i-au întocmit tânărului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea , transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept ”.

Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi penale a fost înaintat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *