News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

Ziua de 3 aprilie 1850 semnifică o dată memorabilă în istoria modernă a României şi un reper care şi-a câştigat un loc binemeritat în conştiinţa publică. Este ziua când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Jandarmeria Română, printr-un Ofis domnesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi„. Această lege a dat Jandarmeriei statut juridic, legitimând-o în faţa celorlalte arme şi a naţiunii române.

Jandarmeria Română a fost înfiinţată din nevoia asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, izvorâtă din spiritul european al vremii.

În aceste momente aniversare, trebuie a fi evocate tradiţiile şi evoluţia instituţiei. La 1 septembrie 1893, prin Decret Regal a fost promulgată Legea Gendarmeriei Rurale, instituţie de inspiraţie franceză, menită a veghea la siguranţa publică, menţinerea ordinei şi executarea legilor. Dealungul timpului, Jandarmeria Română a cunoscut numeroase transformări, însă în permanenţă s-a adaptat la acestea, fiind o instituţie modernă şi flexibilă.

Astăzi, după 162 de ani de la înfiinţare, arma Jandarmeriei a devenit o componentă puternică a Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, bucurându-se de un grad ridicat de încredere în rândul cetăţenilor.

Mai citeste si:  Ziua Pădureniului a ajuns la a II-a ediţie

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *