News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Consulul general al Republicii Serbia, Lazar Manojlovic, s-a aflat joi, 23 iunie, în municipiul Arad, ocazie cu care a dorit să se întâlnească cu autorităţile judeţene. La discuţii au luat parte prefectul Călin Bibarţ, viceprimarul Geanina Pistru şi viccepreşeintele CJA, Cristian Drăgan, precum şi Simion Jarko, preşedintele Uniunii Democrate a Sârbilor din Arad. Lazar Manojlovic, a fost numit în funcţie la sfârşitul lunii martie

Consulul Republicii Serbia la Timişoara, Lazar Manojlovic, a subliniat că este foarte important ca oraşe din ţara sa şi din Arad să se înfrăţească, pentru a întări relaţiile economice, sociale şi culturale. În momentul de faţă Aradul este înfrăţit cultural cu oraşul Zrejnanin din Serbia.

Consulul Republicii Serbia a dorit o întâlnire cu factorii de decizie din municipiul şi judeţul Arad pentru a identifica modalităţi de a dezvolta relaţiile dintre judeţele din partea de vest a ţăriiş si Serbia. „Am avut convorbiri utile privind colaborarea cu judeţul Arad. Vrem să extindem şi să îmbunătăţim aceasta colaborare. Vom iniţia acţiuni economice comune şi proiecte transfrontaliere. Avem foarte multe posibilităţi să atragem fonduri europene, iar proiectele transfrontaliere se derulează deja cu succes în judeţul Timiş. Doresc realizarea de înfrăţiri între oraşe din Serbia şi din judeţul Arad”, a spus Lazar Manojlovic.

Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, l-a informat pe consul Serbiei despre sprijinul oferit comunităţii sârbe, dar şi despre proiectele comune care se derulează în judeţ. „Trebuie să ţinem cont de faptul că, spre deosebire de alte judeţe, Aradul nu are frontieră cu Serbia. Evident că discuţiile noastre au mers mai mult pe partea culturală. I-am prezentat domnului consul eforturile pe care Guvernul României le-a făcut, inclusiv financiar, pentru reabilitarea mănăstirii de la Bezdin. De asemenea, dorim ca în momentul în care autorităţile locale vor prelua Cetatea Aradului să derulăm proiecte comune, ţinând cont de faptul că în Cetate există şi o parte de istorie care ţine de comunitatea sârbă”, a spus prefectul Călin Bibarţ.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *