News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte beneficiarilor Măsurii 215 – plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine că a încheiat acte adiţionale la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii acestei măsuri.
Prin încheierea actelor adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a doua confirmare scrisă – adeverinţa – prin care confirmă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor şi de asemenea este confirmată 25 % din valoarea sprijinul solicitat cu condiţia ca valoarea primei adeverinţe eliberate să fie acoperită de valoarea decontului justificativ depus .
Precizăm că APIA a încheiat acte adiţionale cu următoarele bănci: CEC BANK SA, Raiffeisen Bank Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania, Unicredit Țiriac Bank SA, Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank Romania S.A, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România , Agricover IFN SA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.
Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).

Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.

Read more

eBanner 400x400 Targ Iepuras

Organizatorii ediţiei din acest an a evenimentului îşi propun să asigure arădenilor posibilitatea de a-şi procura din târg tot ce le este necesar pentru Paşte. Galleria Arad oferă expozanţilor posibilitatea de a susţine degustări de produse tradiţionale şi expoziţii de artă populară, precum şi de a-şi amenaja terase în exteriorul clădirii mall-ului, cu delicatese la grătar şi purcei la proţap.

 „Încercăm prin acest eveniment să împletim tradiţia cu spiritul modernist al perioadei actuale, într-o manieră care să atragă cumpărătorii de toate vârstele şi să creeze o atmosferă festivă, specifică unei sărbători deosebite, precum Paştele”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Paleta de servicii şi produse pe care Galleria Arad le aşteaptă din partea expozanţilor este una variată, începând de la ouă încondeiate la icoane, sticlărie, îmbrăcăminte, obiecte din ceramică, împletituri din nuiele, jucării, bijuterii, instrumente muzicale, dulciuri, cozonac, ţuică sau vestita pită pe vatră, brânzeturi, etc.

Expozanţii interesaţi să îşi promoveze produsele în cadrul evenimentului îşi pot depune cererile pentru ocuparea spaţiilor până în data de 1 aprilie a.c., la telefon 0723219241. Persoană de contact: Georgiana Vulciu!

„Galleria suntem toţi!”

Read more

Flavius_Maduta

Controalele aplicate în ultima perioadă pentru protecția consumatorilor și calitatea laptelui de pe piață au rezultate pozitive. „Laptele și produsele românești sunt astăzi mai sigure ca niciodată. În ultimele săptămâni au fost efectuate 1300 de analize, față de 15 câte au fost făcute anul trecut, ceea ce garantează ca produsele sunt mai sigure ca niciodată. Îi îndemn pe arădeni să aibă încredere în produsele românești, să cumpere lapte fără rezerve. Este regretabil că, intenționat sau nu, se creează o stare de panică nejustificată care afectează deopotrivă producătorii și consumatorii. Controalele efectuate, în urma unor suspiciuni, sunt justificate, au ca scop protejarea sănătății publice. Starea de panică nu este însă justificată și nu trebuie exploatată politic sau mediatic”, a declarat deputatul USL Flavius Măduța.

Read more

newsarad stiri arad

Fotbal Club  UTA Arad  anunta suporterii ca incepand de luni, 4 martie, se pun in vanzare biletele pentru prima etapa a returului de campionat 2012-2013 pentru meciul dintre FC UTA Arad si ACS Poli Timisoara. Programul de vanzare al biletelor va fi : de luni 4 martie pana joi 7 martie intre orele 10 si 16, perioada in care se vor vinde la secretariatul clubului,  iar in ziua meciului vineri, intre orele 10 si 17 la casa de bilete din fata stadionului Francisc Neuman. Partida se va disputa VINERI, 08 martie 2013 de  la ora 18.00, pe stadionul Francisc Neuman.

Pretul biletelor este, dupa cum urmeaza :

     – la tribuna I – 15 lei

     – la tribuna a II a, sectorul J – 15 lei

     – la tribuna a II a – 12 lei

     – la peluza – 6 lei

Read more

igas mai

Suntem la doar patru zile distanţă de Consiliul JAI, la patru zile distanţă de o decizie care ar fi putut aduce România mai aproape de Schengen.

            Şi la doar patru zile distanţă, factorii politici cu responsabilitate în a realiza acest deziderat al românilor, aleg să izoleze România şi cetăţenii săi prin declaraţii iresponsabile. Şeful diplomaţiei, acest Titus Corlăţean, îşi permite să calce în picioare munca noastră, a celor care am depus eforturi pentru a îndeplini din punct de vedere tehnic toate condiţiile impuse de UE, a personalului celor două ministere implicate în implementare. Eforturile tuturor acestor oameni au fost recunoscute în cadrul Consiliilor JAI la care am participat în calitate de ministru de interne. România şi-a îndeplinit condiţiile tehnice, o afirmaţie cu care toate statele membre au fost de acord. O afirmaţie care izvorăşte din munca guvernărilor anterioare.

            Iar Titus Corlăţean, susţinut mai apoi de premierul Victor Ponta, dă o palmă Uniunii Europene în ajunul Consiliului JAI. Dacă Guvernul susţine poziţia ministrului Corlăţean, atunci Guvernului îi trebuie alt popor pe care să îl conducă, pentru că acest popor a ales calea europeană. Acest Guvern socialist trebuie să plece pentru ca România să îşi reia cursul.

            Prin eforturi susţinute am reuşit să atragem de partea noastră ţări care se împotriveau să aderăm. Germania, prin oficialii săi, a fost o susţinătoare consecventă a aderării României la Schengen. Preşedinţiile UE ne-au sprijinit pe parcursul acestor ani. Într-o singură zi, în câteva minute, şeful diplomaţiei române şi premierul au reuşit să dărâme cursul istoric al României înspre integrarea europeană deplină. Acum Germania spune că se va folosi de dreptul de veto pentru a împiedica aderarea României. În 2013, Guvernul USL reuşeşte să blocheze viitorul european al românilor! În 2013, USL ne duce cu zeci de ani în spate şi întoarce spatele rudelor celor care au murit în 1989 pentru o Românie europeană.

            Ce le veţi spune românilor despre faptul că guvernarea USL, formată din vrednici reprezentanţi ai unei majorităţi de 70%, şi-a asumat o poziţie care dăunează grav viitorului acestui popor? Refuz să cred că răspunsul va fi identic cu cel pe care Ministrul de Externe şi premierul îl dau acum oficialilor europeni în privinţa aderării la Schengen: „Nu mai suntem interesaţi” sau „Nu mai este un obiectiv al României”. Guvernul nu mai este interesat de aderarea la Schengen. USL nu mai este interesat de implicaţiile neîndepliniri acestui obiectiv, deşi le cunoaşte, domnul Antonescu cel puţin le cunoaşte, a declarat public acest lucru.

            Ce înseamnă această amânare a României din punct de vedere economic? Înseamnă decalaj în viteza de circulaţie a mărfurilor şi a fluxurilor de bani. Mai clar, o oră pierdută în vamă (cu toţii am văzut cât de mediatizate sunt cozile din vămi) costă jumătate de milion de euro la nivelul întregului parc de tiruri din ţară. Înseamnă pierdere de bani în economie. Aderarea la Schengen nu este o glumă şi faptul că oficiali ai României aleg să ne îndepărteze tot mai mult ne costă, pe termen lung, mulţi bani.

            Guvernarea PDL a susţinut acest obiectiv extrem de important al României. Am muncit şi ne-am asumat poziţia faţă de acest interes naţional bine definit. România trebuie să adere la spaţiul Schengen şi toţi factorii politici trebuie să susţină acest obiectiv!

Read more

ioan cristina

Senatorul USL de Arad Ioan Cristina le cere explicaţii reprezentanţilor PDL pentru situaţia în care a ajuns Aeroportul Internaţional Arad, care de la construirea autostrăzii întâmpină serioase probleme, mai multe aeronave fiind nevoite să aterizeze la Timişoara, din motive de siguranţă.

„Observ cu stupoare că de la construcţia autostrăzii în imediata apropiere a Aeroportului, acesta devine pe zi ce trece tot mai nefuncţional. Am văzut zilele trecute că o altă aeronavă a fost nevoită să aterizeze la Timişoara. Vreau să-i întreb pe cei care au stabilit traseul autostrăzii în imediata apropiere a acestuia dacă asta a fost adevărata lor intenţie, să îngroape definitiv aeroportul arădean? Dacă nu, să iasă public şi să spună: am greşit, dar am avut noi interesele noastre acolo şi am decis că acestea cântăresc mai greu decât cele ale Aradului”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Ioan Cristina a declarat că situaţia în care a ajuns Aeroportul Internaţional Arad este reprezentativă pentru modul în care au înţeles să facă administraţie cei de la PDL: în interes propriu şi în dauna cetăţenilor!

Read more

Flavius_Maduta

PSD Arad a ales sambata noua conducere a organizaţiei municipale. Într-o organizare ireproşabilă, la Teatrul de Stat, cei 432 de delegaţi din municipiul Arad au votat noua conducere a organizaţiei. Recomandat de scorul de peste 50% obţinut la alegerile parlamentare, deputatul Flavius Măduţa nu a avut niciun contracandidat pentru funcţia de preşedinte. În discursul său, Flavius Măduţa a pus accent pe ideea de unitate şi pe nevoia de încredere reciprocă. „În decembrie, am fost singurul candidat din municipiul Arad care a obţinut peste 50%. Nu a fost uşor, pentru că nu am luptat doar cu Mihail Neamţu – ar fi fost probabil foarte simplu – am luptat şi împotriva unui fost prim-ministru, şi mai ales împotriva sistemului pus la punct de Gheorghe Falcă. Am avut o echipă, am avut o strategie şi împreună am reuşit! Simt că încrederea pe care mi-aţi acordat-o dumneavoastră şi alegătorii mă obligă să îmi asum mai multe responsabilităţi. Nu văd mandatul de preşedinte ca pe un privilegiu, consider că mă obligă să fac performanţă! De aproximativ 10 ani, Aradul este condus de o caracatiţă politică. Forţa PDL nu s-a bazat însă pe competenţă, ci pe slăbiciunile celorlalte partide. Dezbinarea, intrigile, oamenii care au alergat după mize mici au slăbit PSD. Trebuie să găsim în interior, în grupul nostru, forţa de a câştiga! Trebuie să fim uniţi, să fim activi, să fim implicaţi şi vom fi câştigători!” a spus noul preşedinte al organizaţiei municipale PSD Arad. Prezent la lucrările conferinţei, liderul PSD Arad, Dorel Căprar a urat succes noii echipe. El accentuat nevoia de unitate, a cerut implicare şi multă muncă din partea tuturor membrilor PSD.

În cadrul Biroului municipal, Corina Cuedan a fost aleasă în funcţia de secretar executiv, noii vicepreşedinţi sunt Ilie Cheşa, Cristian Hotea, Silviu Rus, Gheorghe Vidu, Vasile Cătană, Marin Lupaş, Iulian Duţă şi Mihai Borzan iar trezorier a fost votată Daciana Drai.

Fac parte de drept din Biroul Municipal, în calitate de vicepreşedinţi Cecilia Irimie (preşedinte OFSD), Flavius Vărşendan (preşedinte TSD); Cristian Voia (preşedinte OPSD).

Read more

SONY DSC

Claudia Boghicevici, deputat PDL, a lansat de 1 martie a.c., printr-o conferință de presă proiectul Vis de copil, adresat copiilor defavorizați prin care, câte 20 de copii vor beneficia săptămânal de bilete gratuite la Teatrul de marionete al Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad și de un program special în cadrul Ludotecii Bibliotecii Județene, A.D. Xenopol. Pentru majoritatea participanților la acest proiect va fi prima dată când intră în contact cu teatrul de marionete sau sălile de lectură ale Bibliotecii Județene, pentru că vor fi implicați copii nu doar din Municipiul Arad, ci din tot județul.

‚‚Proiectul, unul educativ la bază, a pornit de la o dorință de-a mea de a aduce copiii fără posibilități materiale, provenind fie din familii defavorizate, social-vulnerabile, fie orfani aflați în centre de plasament ori în fundații de binefacere, mai aproape de spectacolul de teatru și de sălile de lectură, și de a le oferi bucurii de care nu au parte prea des. Acesta are 2 componente, pe de o parte, oferim șansa unor copii care până în momentul de față nu au mai avut contact cu spectacolul de marionete să își petreacă timpul liber într-o lume imaginară, lipsită de griji, țesută pe scena teatrului Ioan Slavici, iar pe de altă parte îi aducem mai aproape de cultură, de cărți și de spectacolul de teatru. Vrem să vedem zâmbete pe buzele copiilor, dar și să le creștem interesul față de cărți și povești și să contribuim la dezvoltarea imaginației și creativității lor’’, a declarat Claudia Boghicevici.

‚‚Le mulțumesc celor care astăzi au fost alături de mine. Este vorba de domnul Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici, doamna Lucia Bibarț, reprezentant al Bibliotecii Județene, Puiu Tarcea, din partea fundației Pro Prietenia și doamna Edita Iuhasz ,director al DGASPC Arad. Urmează ca luni să semnăm protocolul de colaborare între înstituțiile care vor lua parte la desfășurarea proiectului și cabinetul meu de parlamentar. Începând de duminica viitoare copiii se vor putea bucura de reprezentațiile pe care le pun în scenă maeștrii păpușari ai Teatrului de marionete, de la Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad,  iar în cadrul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol se va stabili un program săptămânal pentru Ludotecă dedicat copiilor care vor lua parte la proiectul Vis de copil”,  a conchis deputatul PDL.

Read more

newsarad

Vineri, 1 Martie, la Inspectoratul Județean Arad a fost organizată o expoziție de mărțișoare și felicitări, în cadrul Concursului judeţean “Exprimă-te creativ de 1 Martie”, organizat de Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Arad (coordonator de proiect, prof. Angela-Carmen Plăcintar, director C.J.R.A.E. Arad), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Palatul Copiilor şi D.G.A.S.P.C.  Aproximativ 100 de mărţişoare şi felicitări de la 15 unități de învățământ și 9 instituții beneficiare, au încântat privirile şi au impresionat inimile membrilor juriului.

Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: Felicitări şi Mărţişoare, iar criteriile de evaluare au vizat creativitatea materialelor utilizate, originalitatea în designul produselor şi simţul estetic. S-au acordat premiile I, II, III pe niveluri de învățământ.

„Acest eveniment a fost organizat pentru elevii voluntari împreună cu copiii beneficiari, în cadrul atelierelor de creativitate și a înregistrat un impact major în ceea ce priveşte comunicarea, cooperarea şi relaţionarea pozitivă a acestora” – d-na Angela Plăcintar

„Apreciez în mod deosebit implicarea cadrelor didactice și a elevilor în activitățile de voluntariat cu copiii cu cerințe educative speciale, întrucât aceste acțiuni vizează stimularea, dezvoltarea şi exprimarea creativităţii. Este importantă păstrarea și promovarea sărbătorii tradiţionale de 1 Martie și mă bucur că acest lucru se realizează și în cadrul voluntariatului arădean.” dl. inspector şcolar general Claudius Mladin

Toate cadrele didactice implicate în coordonarea activităţii de voluntariat, din cadrul atelierelor de creativitate, precum şi elevii participanţi la etapa judeţeană, vor fi premiaţi cu diplome.

 

INSTITUȚII VOLUNTARE

  1. 1.     Colegiul Național ”E.G.Birta”
  2. 2.     Colegiul Economic Arad
  3. 3.     Colegiul Tehnic ”A. Vlaicu” Arad
  4. 4.     Colegiul Național ”Vasile Goldiș” Arad
  5. 5.     Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal”
  6. 6.     Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări ”Caius Iacob” Arad
  7. 7.     Liceul ”I.Buteanu” Gurahonț
  8. 8.     Liceul Teoretic Sebiș
  9. 9.     Școala Gimnazială ”Ștefan Cicio-Pop” Arad
  10. 10.                        Școala Gimnazială ”Aron Cotruș”
  11. 11.                        Școala Gimnazială  Sântana
  12. 12.                        Școala Gimnazială ”Adam Nicolae”
  13. 13.                        Școala Gimnazială Vladimirescu
  14. 14.                        Școala Gimnazială  Nădab
  15. 15.                        Școala Gimnazială  Buteni

INSTITUȚII BENEFICIARE

  1. 1.     Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad
  2. 2.     Centrul de Terapie pentru Copii ”Ghiocelul”
  3. 3.     Complexul ”Curcubeul”
  4. 4.     Casa de Copii ”Josepha”
  5. 5.     Casa David
  6. 6.     Casa ”Speranța” Sebiș
  7. 7.     Casa Umanitară Barnaba
  8. 8.     Școala cu clasele I-IV Gurahonț
  9. 9.     Liceul Special ”Sf. Maria”
Read more

eBanner-cancer

Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 14.00, clienţii mall-ului vor beneficia, gratuit, de o serie de testări gratuite precum: determinarea glicemiei, a tensiunii arteriale, a indicelui de masă corporală, a indicelui de grăsime din organism şi a frecvenţei cardiace, respectiv a nivelului de saturaţie a oxigenului din sânge. De asemenea, arădenii vor primi răspunsuri la eventualele întrebări legate de aceste afecţiuni maligne care pun în pericol viaţa femeilor.

Cauza exactă a cancerului mamar este necunoscută. Hormonii feminini și vârsta înaintată joacă un rol în determinarea cancerului mamar. Aceasta este o boală frecventă în cazul femeilor în varstă de peste 50 de ani. Riscul înregistrat de femeile între 30 și 40 de ani este de aproximativ 1 la 250 de persoane, în timp ce pentru femeile între 40 și 50 de ani, riscul creşte  la nivelul de  1 la 70 de persoane. Cancerul mamar în stadiu incipient este adesea depistat printr-o mamografie, înainte de a fi apărut orice fel de simptom.

„Pentru a evita riscurile îmbolnăvirii, e nevoie de cunoaşterea riscurilor şi de controale regulate. Galleria Arad se implică în acest program de informare derulat sub sloganul “Copiii mei au nevoie de o mamă”. Ca femei, trebuie să conştientizăm că, pentru a ne putea îngriji de copiii noştri, trebuie să avem grijă de sănătatea noastră. De aceea, le invităm pe doamnele din municipiul şi judeţul Arad să îşi acorde câteva minute pentru un viitor sigur, precizeaza Tina Virlan, mall manager.

Evenimentul, regăsit în cadrul programul  „Săptămâna prevenirii cancerului la sân şi a cancerului de col uterin”, este organizat în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti  Arădeni din cadrul UVVG Arad.

Read more