News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

Asociaţia Arad – Capitală Culturală Europeană 2021, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, anunţă organizarea unei competiţii pentru stabilirea logoului şi a mascotei Asociaţiei. Intenţia noastră este aceea de a contura identitatea vizuală a proiectului nostru, al cărui scop îl reprezintă dobândirea titlului de Capitală Culturală Europeană. Se vor acorda două premii, fiecare în valoare de câte 10.000 de lei (TVA inclus). Dreptul de proprietate pentru logo şi mascotă va fi implicit transferat Asociaţiei, odată cu ridicarea premiului.

Competiţia este deschisă în două secţiuni:

1.Logo – căutăm elementele care să definească Aradul ca o comunitate dinamică, tendinţa noastră către înnoire, reinventare, respectând însă cultura, tradiţiile, patrimoniul local existent, care ne încântă. Logoul Asociaţiei trebuie să definească personalitatea şi caracterul Aradului. Logoul va exprima spiritul multietnic şi multicultural al Aradului, ambiţiile de a se valida ca un oraş deschis, un spaţiu al integrării şi al creaţiei. Materialele promoţionale ale Asociaţiei vor fi personalizate cu logoul respectiv, fie că este vorba de tipărituri, obiecte vestimentare sau on-line.

2.Mascotă – dorim să asociem demersului nostru o figură simpatică, un simbol al comunităţii locale, inspirat din viaţa noastră de zi cu zi. Mascota poate fi o clădire, un element geometric, un animal, orice grup reprezentativ sau construcţie care pot fi asociate cu spiritul Aradului. Se va ţine cont de faptul că ea trebuie ulterior croită şi realizată dintr-un material textil sau plastic, care se va constitui într-un obiect de promovare a Asociaţiei şi a Aradului. Concursul este deschis pentru orice competitor inventiv, cu spirit de iniţiativă. Concurenţii vor expedia lucrările lor în format tipărit şi electronic pe adresa asociatiei- Arad, Str. Horia nr.2, apt. 6 C.  Pe mapă (dosar plic cu marginile sigilate) nu se vor trece datele de identificare ale concurentului, ele regăsindu-se în interiorul mapei, într-un plic separat, închis. Plicul va conţine o scrisoare de prezentare cu datele de contact ale competitorului şi un Curriculum Vitae. Pot depune lucrări persoanele fizice, asociaţiile, fundaţiile, societăţile comerciale de orice fel. Oricare participant poate depune în concurs mai multe mape, respectând strict prevederile stipulate.

Juriul care va realiza selecţia va fi format din cinci persoane. După semnarea contractului, câştigătorul va livra materialele suplimentare solicitate pentru logo, respectiv mascotă, la cererea asociaţiei, în termen de 7 zile de la fiecare solicitare formulată în scris. Mapa de concurs va conţine: -plicul închis cu datele de identificare ale concurentului -planşe în format A4, color, cu propunerea de logo sau de mascotă, grafică sau jpg (rezoluţie format electronic min. 300 de pixeli), explicarea conceptului. Este necesar să figureze pe verso şi codul de culoare pentru tipar. Termenul limită este 16 mai 2014 (data poştei). Asociaţia va anunţa câştigătorul în săptămâna 26-31 mai 2014.

 

Read more

VIATA 4

Un el şi o ea… O poveste de dragoste… Două vieţi împletite într-una… Un diagnostic ca o sentinţă.. O luptă cu destinul… O viaţă…
VIAŢA CA UN JOC UŞOR – un spectacol în care emoţia deţine rolul principal. Dăruit în această săptămână vouă, joi seara, de la ora 18,00 şi de la ora 20,00, de cei doi protagonişti – Magyari Etelka şi Bogdan Costea – într-un Aprilie Verde, la un an de la premieră.

VIAŢA CA UN JOC UŞOR
după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß
adaptarea şi traducerea – Alexandra Gandi

Regia – Alexandra Gandi – Ossau

Distribuţia:
Katia – Etelka Magyari
Tom – Bogdan Costea

Decorul – Onisim Colta
Costumele – Meda Pădurean

Read more

fermieri

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – Centrul judetean Arad anunta ca in cursul acestei saptamani 3215  crescatori de bovine din judetul Arad vor beneficia de subventii in valoare totala de 18.981.152,468 lei, pentru un numar de total de 32692 capete eligibile si o cantitate totala de 45.355,179 tone de lapte livrat/vandut.

Acest sprijin financiar se acorda pentru toti crescatorii de bovine care au depus cerere pentru solicitarea sprijinului in anul 2013 si care au detinut la 31 ianuarie 2013 minim 3 vaci cu varsta minima de 16 luni la care s-a adaugat si tineretul bovin cu varsta minima de 7 luni si care au livrat /vandut o cantitate de minim 3 tone de lapte in anul de cota 2012/2013.

Valoarea acestui sprijin este de 453 lei pe cap de animal eligibil si 92 de lei pe tona de lapte livrata/vanduta.

In conditiile in care pentru un animal eligibil a fost livrata/vanduta o cantitate de 3 tone de lapte , valoarea totala a sprijinului financiar se ridica la suma totala de 729 de lei pe cap de animal iar in cazul livrarii/vanzarii unei cantitati de   5 tone de lapte pe cap de animal valoarea sprijinului total se ridica la 913 lei pe cap de animal fata de 500 lei pe cap de animal cat a reprezentat nivelul sprijinului acordat in anul 2013.

Masura acordarii unui sprijin financiar si pentru cantitatea de lapte livrata/vanduta a fost luata in contextual in care Ministerul Agriculturii vrea sa incurajeze cresterea productiei autohtone de lapte, avand in vedere pericolul importurilor de lapte la preturi scazute , din strainatate, incepand cu anul 2015, cand se liberalizeaza piata laptelui prin eliminarea cotelor de lapte.

Read more

boghicevici3

“În timp ce parlamentarii au demonstrat că pot trece peste diferendele politice, adoptând ieri 2 proiecte esenţiale pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi, actualul Guvern persistă în atitudinea păguboasă de a promova unilateral şi fără consultări documente strategice, aşa cum este Strategia Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi 2014-2020”, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL. Deputatul PDL cere ministrului Muncii Rovana Plumb  să refacă textul Strategiei 2014-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi ţinând cont de observaţiile şi propunerile societăţii civile şi ale opoziţiei parlamentare, având în vedere că documentul propus de Ministerul Muncii este „extrem de slab, caduc şi respins deja de toate organizaţiile societăţii civile din domeniu”.

„În problema persoanelor cu dizabilităţi guvernele Ponta mai înregistrează un mare eşec: Strategia Naţională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Deşi această Strategie trebuia adoptată din toamna anului trecut, abia astăzi Ministerul Muncii organizează, după ce am cerut public de nenumărate ori acest lucru, o consultare publică pe această temă. Această consultare este crucială pentru că Ministerul Muncii este pe cale să promoveze un document extrem de slab, caduc şi respins deja de toate organizaţiile societăţii civile din domeniu. Aceste organizaţii sunt şi în asentimentul PDL când cer retragerea documentului publicat pe 31 ianuarie pe site-ul Ministerului Muncii şi pornirea de la zero a consultărilor pe marginea Strategiei”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL contrapune atitudinea Ministerului Muncii celei din Parlamentul României, unde ieri au fost adoptate, cu largă majoritate, două legi organice care vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. „Ieri am reuşit să promovez în Camera Deputaţilor un proiect extrem de important, cel care vizează finanţarea de la buget a programelor de asistenţă vie pentru persoanele cu dizabilităţi. Prin proiectul promovat de mine şi adoptat ieri în camera decizională, Ministerul Muncii este obligat practic să includă în programele naţionale finanţate de la buget şi acest program asistenţă prin câini ghizi, special antrenaţi pentru a uşura viaţa de zi cu zi a persoanelor cu dizabilităţi. Coincidenţă sau nu, ieri a trecut în Cameră alt proiect care vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, şi anume cel prin care persoanele pentru care s-a stabilit un handicap ireversibil să nu mai fie nevoite să se prezinte la evaluările periodice. Aceste două legi organice, pentru care s-a primit sprijin din partea tuturor partidelor parlamentare, arată că parlamentarii trebuie să fie lăsaţi de guvernanţi să legifereze şi să nu li se mai pună pumnul în gură. Din păcate, în această guvernare PSD-PNL, de prea multe ori Ministerul Muncii a blocat proiecte esenţiale pentru sprijinirea diferitelor categorii sociale, doar sub pretextul că va veni el cu o propunere mai bună. Ministerul Muncii în guvernarea Ponta persistă în acest stil nefast, punând piedici iniţiativelor parlamentarilor, fie că a fost vorba de iniţiative pentru creşterea alocaţiilor de stat sau pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

„Morala este că în timp ce parlamentarii pot trece peste diferende politice şi să ajungă la un consens pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi, Guvernul Ponta rămâne tributar aceleiaşi logici păguboase, conform căreia Parlamentul este doar o maşină de vot, o anexă a Executivului. Cer Ministerului Muncii să refacă textul Strategiei 2014-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi ţinând cont de observaţiile şi propunerile societăţii civile şi ale opoziţiei parlamentare. România nu îşi permite să compromită pentru 7 ani de zile situaţia persoanelor cu dizabilităţi doar pentru a mângâia orgoliul unui vremelnic ministru al muncii, doamna Rovana Plumb”, a conchis deputatul PDL. 

Read more

bani

Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.

„Este o solicitare veche a mediului de afaceri, pe care, în sfârşit, o putem pune în aplicare de la 1 iulie”, a spus Ponta, prezent la semnarea unei înţelegeri pentru constituirea unei platforme de consultare între Guvern şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

La începutul acestui an, premierul Ponta a anunţat că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică. (mediafax.ro)

Read more

claudia_boghicevici3

Inițiativa deputatului PDL Claudia Boghicevici privind finanțarea de la buget a programelor de asistență vie pentru persoanele cu dizabilități a fost astăzi adoptată în Camera Deputaților, după ce în noiembrie 2013 fusese adoptată și la Senat. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul includerii în programele naţionale finanţate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a programelor de dresaj de specialitate a câinilor ghizi pentru asistenţa persoanelor cu handicap. Proiectul deputatului PDL Claudia Boghicevici a întrunit 337 de voturi pentru și un singur vot împotrivă.

”Am depus această propunere legislativă ținând cont de problemele cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de vedere din România, probleme care în final au drept consecință dificultatea integrării sociale a acestora. Astfel de programe există deja în alte state din Uniunea Europeană, câinii ghizi fiind cei care ajută persoanele cu deficienţă de vedere să se orienteze atunci când sunt nevoite să iasă din casă la cumpărături, la şcoală, la serviciu sau pentru rezolvarea diverselor nevoi. O cercetare făcută în Marea Britanie a arătat că acei nevăzători care au lângă ei un câine ghid sunt de două ori mai independenţi din punct de vedere al mobilităţii decât cei care nu au un asemenea câine ghid şi au dat dovadă de o stare crescută de bunăstare, au mai multe şanse să fie angajaţi şi au o reţea socială mai mare datorită unui stil de viaţă activ. De aceea am considerat că trebuie să susţinem astfel de persoane și în România, să avem un program la nivel naţional prin care cât mai multe persoane cu deficienţă de vedere să beneficieze de ajutorul unor astfel de câini şi să avem o legislaţie adecvată prin care să creăm cadrul necesar pentru formarea unor centre de pregătire a câinilor ghizi, poate chiar să folosim câinii din centrele comunitare într-un scop nobil. Problema esențială cu care se confruntă această categorie de persoane rămâne dependenţa de persoanele din jur, ca urmare a faptului că aceştia nu reuşesc să se deplaseze fără ajutorul altor persoane. În lipsa membrilor familiei sau a prietenilor apropiați care le-ar putea ajuta, persoanele cu deficiențe de vedere se bazează în totalitate pe sprijinul asistenților personali. Le mulțumesc tuturor colegilor din Parlament pentru sprijinul acordat în acest proiect și sunt convinsă că principalii beneficiari vor fi persoanele cu dizabilități care primesc astfel un nou ajutor.  Le mulțumesc și tuturor organizațiilor persoanelor cu dizabilități care m-au ajutat și încurajat în acest demers, contribuind la realizarea unui proiect exemplu pentru colaborarea între parlamentari și societatea civilă”, a declarat Claudia Boghicevici.

Read more
politia_rutiera_1118530
Poliţiştii Postului de Poliţie Zădăreni l-au depistat ieri, pe raza localităţii Zădăreni pe B. Ioan de 54 de ani, în timp ce transporta cu un cărucior, un macaz de schimbare a liniilor de cale ferată, bănuit că a fost sustras.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, macazul de schimbare a liniilor de cale ferată, ar fi fost sustras de cel în cauză de pe o linie de cale ferată nefuncţională, din zona Gării CFR Zădăreni.
Prejudiciul cauzat în valoare de aproximativ 14.800 lei a fost recuperat, iar bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.
Read more

jandarmi_paza

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor dedicate sărbătorii pascale.

Astfel, în noaptea de înviere şi în ziua de Paşte, jandarmii se vor afla în zona lăcaşelor de cult din municipiul Arad, în oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu Criş şi Sebiş, în staţiunea Moneasa, în satul Bonţeşti, comuna Gurahonţ şi în zona mănăstirii Hodoş-Bodrog.

Va fi, de asemenea, asigurată ordine publică şi pe timpul procesiunilor religioase ce vor avea loc în municipiul Arad, în zilele de 18 şi 19 aprilie.

Pentru prevenirea producerii de fapte de natură contravenţională sau infracţională, jandarmii recomandă participanţilor la manifestările publice să acorde o deosebită atenţie bunurilor personale şi să evite locurile foarte aglomerate. De asemenea, atunci când iau cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale (furturi, tâlhării, loviri, ameninţări, distrugeri ş.a.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, cetăţenii pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi care se află în zona manifestărilor sau pot apela numărul unic de urgenţă 112.

În această perioadă, va fi asigurată ordinea publică şi la meciurile din Liga a 3-a de fotbal şi la manifestarea sportivă “Cicloiepuraş 2014”.

Misiunile permanente vor fi de asemenea asigurate, respectiv cele de pază şi protecţie instituţională şi misiunile pentru menţinerea ordinii publice în sistem integrat.

Read more

Pantaloni de pescar cu cizme_Crivit outdoor

Între 17 și 20 aprilie, pescarii au parte de surprize plăcute la Lidl. De la seturi complete pentru pescuit până la cârlige, momeală, cutii cu accesorii și îmbrăcăminte pentru pescuit, în magazinele Lidl poți găsi echipamentul care te va ajuta să fii cu un pas mai aproape de a prinde „peștele cel mare”.

Testează setul de pescuit Allround 420-4 (119 lei/set), special adaptat pentru o diversitate mare de pești de apă dulce și sărată. El conține o bobină de undiță cu 4 rulmenți cu bile, rotor Balance, etrier întărit de prindere a firului și rolă de conducere a firului anti-încurcare. Lungimea undiței este de cca. 420 de centimetri, lungimea de transport de cca. 117,5 cm, iar greutatea de proiectare de -120 de grame. Dacă îți place să pescuiești la mare, atunci îți recomandăm setul pilk 220-2 (119 lei/set), conceput special pentru pescuitul la cod, macrou și alți pești de mare. În componența acestui set intră o mulinetă cu trei carabine, cu mâner Bio-Grip, suport întărit pentru înfășurarea firului de pescuit și role antidesfacere pentru firul de pescuit. Cu o lungime de cca 220 de cm, undița are o lungime de transport de cca. 117 cm și o putere de aruncare de -200 de grame.

Fă-ți bagajul de seara, te sfătuiesc pescarii cu experiență, și astfel te vei asigura că nu ai uitat nimic. Pentru a simplifica pregătirile, Lidl îți propune geanta pentru accesorii de pescuit (129 lei). Impermeabilă, cu mâner și curea detașabilă pentru umăr, aceasta dispune de opt compartimente speciale pentru accesorii.

Pentru confortul tău, Lidl a pregătit și un stativ telescopic (49,99 lei). Acesta are o înălțime reglabilă și asigură stabilitate undițelor tale, cu ajutorul celor două brațe rabatabile și celor patru suporturi detașabile cu fixare cu șuruburi. Încearcă și pantalonii de pescar, cu cizme (89,99 lei), care împiedică pătrunderea apei, și vei elimina neplăcuta problemă a umezelii.

Cele trei modele de seturi de cârlige (19,99 lei/set) nu vor lăsa prada cea mare să-ți scape. Tăiate cu laser și întărite, ele vin în seturi de 81 de piese, 9 piese sau 24 de piese. Nu uita nici de dozele de momeală (14,99 lei) sau de cutiile de accesorii pentru pescuit (39,99 lei/set), disponibile în patru modele, și vei fi sigur că nu-ți va lipsi nimic.

Profită de vremea primăvăratică și relaxează-te la pescuit cu familia sau prietenii – Lidl îți oferă tot ceea ce-ți trebuie pentru a obține o captură impresionantă. Nu uita să iei cu tine și un aparat de fotografiat cu care să imortalizezi momentul! Fir întins!

Read more

newsarad stiri arad

Premierul Victor Ponta a venit, marţi, la sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, el precizând că plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu a fost finalizată şi va fi semnată de către parlamentarii PSD.

La sala de şedinţe a grupului parlamentar al PSD au mai venit preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi Marko Bela, Vereştoy Attila şi alţi parlamentari ai Uniunii.
De asemenea, la grupul PSD s-au mai prezentat preşedintele PC Daniel Constantin şi parlamentari ai PC precum şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.
Pe lângă parlamentarii PSD, la grupul social-democrat s-au aflat şi mai mulţi miniştri, printre care Dan Şova, Titus Corlăţean, Constantin Niţă şi Rovana Plumb, dar şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. (pesurse.ro)
Read more