News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Legendara actrita porno Asia Carrera a fost prinsa beata la volan

Legendara actriţă porno, Asia Carrera, a fost arestată săptămâna trecută în St.George, statul Utah, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, fiind şi fiica ei îm maşină. Poliţiştii au raportat că au primit un apel că o femeia a leşinat pe o canapea într-o şcoală. Sosiţi la faţa locului au găsit-o pe Asia Carrera care s-a trezit şi împreună cu fetiţa sa s-a dus direct la maşina din parcare încercând să conducă într-o stare avansată de ebrietate. A fost supusă unor teste de depistare a alcoolului dar nu a putut să facă nici măcar primul pas pe o linie dreaptă. I s-a pus alcool-testul dar a fost găsită cu o alcolemie ce depăşea de două ori limita legală. A fost eliberată din arest în aceeaşi yi şi a fost amendată şi cu carnetul suspendat.

Read more
PMP Arad se uneste cu noul PND

Parlamentarii PMP şi PND au constituit, în Parlamentul României, Grupul Democrat Popular. Aradul este reprezentat în acest grup de către deputatul Ștefan Dalca.

Deputații Partidului Mişcarea Populară şi cei ai Partidului Naţional Democrat vor activa în cadrul Grupului Democrat și Popular, din care fac parte 16 deputați. Parlamentarii PP-DD au decis în luna februarie schimbarea denumirii în grupul „Democrat şi Popular”. Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a precizat că regulamentele sunt respectate în cazul acestui grup parlamentar. Colaborarea dintre cele două formaţiuni, PMP şi PND, se limitează exclusiv la activitatea parlamentară, fiecare dintre acestea urmărindu-şi, în afara Parlamentului, propria linie politică.

Și pe plan local, la Arad, PMP se reorganizează. În data de 21 martie va avea loc Conferința județeană a partidului. „Vor avea loc alegeri în cadrul PMP. Va fi ales Consiliul executiv județean, dar și președintele organizației”, a declarat Florin Remețan, președinte al organizației județene a PMP Arad.

Read more
Oprea Claudiu, cerșetorul de la păcănele

Conform unui Studiu al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, cerșetoria poate apărea sau avea loc în cel puţin trei condiţii: cerşetorie voluntară, exploatarea semenilor prin cerşetorie şi traficul de persoane în scopul obligării la cerşetorie.
Lesne de observat că sărăcia nu figurează printre aceste condiții, deși este vehement invocată ca și motiv al cerșetoriei. Dar cei cu adevărat interesați de fenomen știu foarte bine că adevărata sărăcie nu iese în stradă, la cerșit. Sărăcia adevărată are demnitate!

Guvernul Norvegiei a depus spre dezbatere publică un proiect de lege prin care urmează să fie pedepsite, cu până la un an de închisoare, persoanele care oferă bani cerșetorilor, considerând că poliţia are nevoie de un ajutor legal solid în lupta contra reţelelor organizate de cerşetorie, care au transformat apelarea la mila trecătorilor într-o afacere, profitând de mila celor dispuşi să ofere bani cerșetorilor.

Legislația română este foarte bine structurată în ceea ce privește traficul de ființe umane, chiar în scopul obligării la cerșetorie, fiind bazată pe o Strategie Națională pentru Combaterea și Prevenirea Traficului de Ființe Umane, dar este în continuare foarte permisivă în privința cerșetoriei voluntare.

Aceasta este, de altfel, una dintre cauzele care favorizează persoanele predispuse la cerșit, cum este și Claudiu Oprea, pe care vi-l prezentăm în imaginile alăturate.

Din 2011, până în prezent, a fost amendat de polițiștii locali arădeni de 66 de ori, suma totală a amenzilor fiind de 7.900 de lei. Evident, nu a achitat nici un leu, știind că nu se pot lua măsuri de executare împotriva lui.

Oprea câștigă bani frumoși din cerșit, modul lui de operare fiind acela de a induioșa conducătorii auto opriți la semafoare, mai ales la cel de la intersecția străzii Banul Mărăcine/ Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș (lângă Consiliul Județean Arad). Cu banii obținuți din mila șoferilor, Oprea își joacă norocul la „păcănele”, desigur, în fața unui pahar cu vodcă, poate două, trei, dacă mila șoferilor a fost mai profundă.

Ce s-ar face acest jucător la păcănele dacă nu ar fi arădenii atât de darnici? Ar trăi demn și cinstit, din ajutoarele pe care le primește de la statul român și de la Primăria Arad.

oprea_cersetor oprea_cersetor2

Read more
Marin Lupas: "Aradul pierde peste 12 milioane de lei din cauza incompetenţei administraţiei Falcă!"

PSD Arad a atras atenţia în numeroase ocazii asupra lipsei unei strategii energetice a Aradului, a lipsei unor investiţii care să reducă pierderile de energie termică pe reţeaua de transport şi, implicit, costul cheltuielilor de întreţinere pentru arădeni. „De fiecare dată, primarul Falcă ne-a tratat cu dispreţ şi ne-a asigurat că ştie el ce trebuie făcut. Rezultatul îl vedem în fiecare zi. Deşi a susţinut de fiecare dată că după ce CET va trece la producţia pe gaz preţul de producţie al Gigacaloriei va scădea, vedem acum că lucrurile stau exact invers. De exemplu, în data de 22 octombrie 2014, a susţinut public faptul că, cităm, măsura nu va afecta preţul gigacaloriei, în sezonul de iarnă 2014 – 2015, tariful rămânând la valoarea de 290 lei. Or, vedem că lucrurile nu stau deloc aşa. Primarul Falcă ori a greşit, ori nu a spus adevărul. Din cauza incompetenţei administraţiei Falcă, Aradul trebuie să mărească subvenţia pe Gigacalorie cu aproximativ 12 milioane de lei, în condiţiile în care preţul suportat de populaţie rămâne acelaşi! Cu aceşti bani acordaţi ca subvenţie populaţiei, preţul cheltuielilor de întreţinere cu căldura şi apa caldă putea să scadă cu peste 20%! Degeaba încercă primarul Falcă să dea vina pe ANRE şi indirect pe Guvern. Toată lumea ştie că ANRE aprobă un preţ în funcţie de elementele tehnice transmise de cel care produce energia, în cazul nostru de CET. Ştim şi faptul că primarul a reproşat acest lucru vehement conducerii CET într-o şedinţă zilele trecute. Majorarea preţului de producţie este rezultatul proastei administrări de la nivelul Primăriei Arad. Primarul încearcă acum să fugă de responsabilitate şi să dea vina ba pe conducerea CET, ba pe Guvern. Răspunderea este însă chiar la el, pentru că nu a realizat în mai bine de 10 ani de mandat un plan de investiţii în sistemul energetic. Investiţiile la grupul doi de la CET, mult vehiculate, sunt blocate iar potrivit informaţiilor noastre cel care se opune este tot primarul Falcă. Acum câteva luni, am prezentat public soluţia de la Oradea, unde tot sistemul de termoficare este refăcut din fonduri europene. Dar primarul Falcă are propria sa agendă, care nu este şi agenda cetăţeanului. I-am solicitat domnului primar în repetate rânduri să ne explice unde sunt cele aproximativ 90 de milioane de lei, pierderi înregistrate de CET? L-am întrebat acum mai bine de o săptămână de ce a crescut preţul de producţie a Gigacaloriei, când de fapt trebuia să scadă? În loc de răspunsuri pertinente, tehnice, avem doar declaraţii politice fără nici o bază reală. În aceste condiţii şi având în vedere faptului că datoriile CET către furnizori cresc în loc să scadă, atragem public atenţia asupra pericolului ca o mare parte a populaţiei Aradului să rămână fără căldură şi apă caldă”, a declarat consilierul municipal Marin Lupaş.

Read more
Doi frati din Pecica au spart un stalp de telefonie

Sâmbătă, 31 ianuarie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Pecica, a depistat în flagrant două persoane care au sustras obiecte metalice din cadrul unei societăți comerciale.

Cele două persoane au fost observate în timp ce transportau respectivele obiecte, cu ajutorul a două biciclete. Jandarmii au procedat la legitimarea persoanelor iar, după verificări, a rezultat că este vorba de doi frați care își au domiciliul în orașul Pecica. Aceștia au recunoscut faptul că au spart un stâlp de telefonie, ce aparține unei societăți comerciale din localitate, și că au reușit să scoată din acesta aproape 50 kilograme de fier. Asupra persoanelor au fost găsite și uneltele de care s-au folosit, respectiv baros, daltă și foarfecă tip “gură de lup”.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cele două persoane fiind susceptibile de săvârșirea infracțiunilor de “distrugere” și „furt”.

Read more
Bogdan Beat Nedelciu castiga titlul de campion national la breakdance

In ultima vineri a iernii , 27 februarie , a avut loc la Targu Jiu concursul national de breakdance si streetdance „DragoDance” editia a 3-a. La acest concurs au participat dansatori din Petrila , Rovinari , Targu Jiu , Petrosani , Craiova , Turnu Severin , Bucuresti si Arad. Aradenii din trupa Burning Souls Crew aproape ca au reusit sa castige tot ce se putea in materie de breaking (breakdance). La categoria 1 vs 1 Nedelciu Bogdan , cunoscut si ca „Beat” a reusit sa il infranga in finala pe „Jerk” din trupa Freakquency astfel reusind sa isi puna in palmares primul titlu de campion national la categoria 1vs1(seniori) dupa ce anul trecut a fost desemnat de 2 ori campion national la categoria copii . Ceilalti aradeni , pe numele lor de scena „Speedy” si „Zoto” au intrat in primii 8 dansatori de breakdance ai serii. La „Crew vs Crew” , cei 3 aradeni Burning Souls s-au clasat pe a 2-a treapta a podiumului dupa o finala incinsa impotriva trupei bucurestene „Floor Control” formata din 5 membri. Atmosfera a fost intretinuta de Ovidiu Fudulache , iar castigatorii au fost desemnati de catre juriul format din „Siko” si „Duval” din trupa DLT si de „Bugy” din Freakquency.

Read more
Dorel Caprar: "Salariile profesorilor au crescut cu 5%!"

Începând cu 1 martie, salariile cadrelor didactice au crescut cu 5%, prin aplicarea acordului semnat între sindicatele din învăţământ şi Guvernul Ponta anul trecut. „Potrivit acordului semnat, se aplică un calendar multianual de majorare a salariilor în învăţământ care cresc anul acesta cu 10%. Prima majorare, de 5%, se aplică începând cu 1 martie, a doua majorare, tot de 5%, urmând să fie aplicată începând cu 1 septembrie. De altfel, Guvernul Ponta a demonstrat o preocupare constantă pentru majorarea salariilor în învăţământ, fiind convinşi că pe termen mediu şi lung societatea românească va creşte prin competenţă şi cunoaştere. Cred că este esenţial să menţinem şi să atragem în învăţământ oameni de valoare, iar acest lucru nu este posibil dacă salariile rămân la un nivel foarte scăzut. În acelaşi timp, arătăm prin aplicarea acordului cu sindicatele că suntem serioşi şi consecvenţi, că aplicăm politici publice în favoarea românilor. Anul trecut, am fost acuzaţi că luăm măsuri pur electorale pe care nu vom reuşi să le onorăm. Iată că reuşim şi că guvernarea PSD a înregistrat creştere economică în fiecare an. Putem astfel să ne aplicăm o reducere a fiscalităţii, prin diminuarea TVA şi să majorăm salariile în sectoare importante pentru societatea românească. Prin reducerea TVA şi majorarea unor salarii, ajutăm şi economia, prin creşterea puterii de cumpărare a românilor şi prin stimularea consumului”, a spus deputatul PSD Dorel Căprar.

Read more
Samsung a lansat noul Galaxy S6

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a dezvăluit duminică ultimul său smartphone din gama Galaxy S în încercarea de a recupera titlul de cel mai mare producător mondial de smartphone-uri de la rivalul american Apple Inc., transmite Reuters.

Galaxy S6 are o carcasă de metal în loc de una de plastic și de asemenea poate fi încărcat wireless, o noutate care ar urma să deschidă un nou capitol în industria telefoanelor inteligente. Unii analiști au apreciat că acesta este cel mai bun telefon creat vreodată de Samsung, după ce precedentul model, Galaxy S5, nu a reușit să-i impresioneze. (agerpres.ro)

Read more
Perchezitii in trei judete si in Bucuresti pe tema fondurilor europene

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Alba efectuează luni percheziții în 11 locații din trei județe și București într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.

„(…) Sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele Prahova, Cluj și Brașov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, informează un comunicat al DNA, remis luni AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, verificările DNA au legătură cu modernizarea unor stații de epurare, iar prejudiciul estimat până în prezent s-ar ridica la peste 7,7 milioane lei.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Read more
AJOFM Arad organizeaza pe 6 martie bursa locurilor de munca pentru femei

AJOFM Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment deja tradițional,  Bursa locurilor de muncă pentru femei. Evenimentul se va desfășura în data de 6 Martie,  la Galleria Mall Arad, calea Aurel Vlaicu nr. 225-235,  etaj 1, cu începere de la orele 9 :00.

 Acţiunea urmăreşte pe de o parte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  privind  prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare, iar pe de altă parte medierea directă între angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, respectiv încadrarea șomerilor pe locurile de muncă disponibile oferite de angajatori.

 Vor fi de asemenea  prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează diverse categorii de şomeri.

Read more