News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cristian Onofrei, jandarmul anului,  aleargă pe distanța dintre Galați și București, în memoria victimelor atentatelor teroriste

Cristian Onofrei, plutonier major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați a fost desemnat Jandarmul de onoare al anului, în contextul sărbătoririi la data de 3 aprilie a.c., a Zilei Jandarmeriei Române, instituție care împlinește 166 ani de existență.

Cea mai importantă distincție a Jandarmeriei Române a revenit unui jandarm care, mai presus de calitățile profesionale și profesionalism, de abilitățile sale ca sportiv de performanță, a dovedit că are calități umane deosebite, acesta punându-și timpul, munca și pasiunea în lupta pentru numeroase cauze umanitare. Jandarmul Cristian Onofrei și-a onorat uniforma, colegii, familia și foarte important, instituția pe care o reprezintă, Jandarmeria Română, prin valorile promovate și contribuția adusă comunității.

Cristian Onofrei este mândru de distincția primită și va folosi acest moment pentru a aduce în atenția opiniei publice semnificația Zilei Jandarmeriei Române și mândria jandarmilor de a se afla în slujba românilor de 166 ani, el alegând să parcurgă în alergare distanța de 306 km, dintre Galați, orașul său natal și București, unde, la data de 3 aprilie a.c., i se va conferi în mod onorific distincția.

 Pe timpul alergării, alături de însemnele naționale, Cristian va purta o banderolă reprezentând steagul Belgiei, în memoria victimelor atentatelor teroriste și pentru a transmite un mesaj de solidaritate umană.

Cristian Onofrei va începe cursa sâmbătă, 26 martie a.c., ora 09.00, de la sediul Jandarmeriei Galați și va alerga pe traseul: Galați – Brăila – Buzău – Prahova – București (3 aprilie a.c., Parcul Herăstrău).

Read more
Încep aglomerațiile în vămile din vestul țării

În acest weekend catolicii sărbătoresc Paștele, astfel că în majoritatea țărilor occidentale activitatea economică este oprită timp de o săptămână. În aceste condiții românii din diaspora au hotărât să revină în țară pentru un mini-concediu. Principala autostradă din Ungaria, care leagă Austria de România este plină de cetățeni români dornici să ajungă astăzi în țară. Dacă azi noapte traficul și timpii de așteptare la vama Nădlac (autostradă) era de maxim 30 de minute, începând din această dimineață a început o aglomerație pe toate porțile de intrare, alerta de așteptare în trafic urcând la 80 de minute. Se așteaptă ca pe după-masă timpii de așteptare să depășească 2 ore.

Pentru a se evita aglomerația este de preferat folosirea și a celorlalte puncte de intrare, Turnu și Vărșand, unde timpii de așteptare sunt de 10 minute.

Read more
SAMBATA VA AVEA LOC UN CONCERT DE MUZICA PRECLASICA IN SALA FERDINAND A PRIMARIEI ARAD

Un nou program cameral cu titlul de eveniment extraordinar se desfăşoară sâmbătă, 26 martie, la ora 19.00, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad, creatorii lui fiind ansamblul de cameră al Filarmonicii, dirijat de Cristian Neagu, şi prim violoniştii Natalia Gorceacova şi Florin Gherghel.
Programul serii cuprinde o mini – selecţie de lucrări desprinse dintr-o colecţie de muzici preclasice vechi, aparţinând barocului timpuriu (Couranta Dolorosa de Samuel Scheidt, Passacaglia de Biagio Marini, Două ritornelle de Jean Baptiste Lully şi Fantasia de Henry Purcell), dar şi ale aceluia târziu (Sinfonia în si minor pentru orchestră de coarde “Al Santo Sepolcro” de Antonio Vivaldi şi Concertele grossi op.6 nr.2 şi nr. 4 de Georg Friedrich Händel) acoperind cele mai importante zone ale culturii europene – germană, italiană, franceză, engleză. Muzica barocului este una a eufoniei, a echilibrului, a sonorităţilor calme, iar cea mai potrivită să o reprezinte este prin datele sale generale, ansamblul de coarde. La acesta face referinţă şi selecţia programului nostru, care apelează inclusiv la maniera “concerto grosso” (3 solişti: 2 viori şi violoncel, în opoziţie cu tutti), precursoare a concertului instrumental clasic.

Portret – Cristian Neagu

Născut în 1 Martie 1964 la Timişoara, Cristian Neagu a absolvit Liceul de muzică în 1982. Între 1983 şi 1987 a urmat cursurile Academiei de muzică « Gheorghe Dima » din Cluj şi a obţinut diploma în muzicologie, după studii prealabile de vioară, pian, compoziţie şi dirijat orchestră.
A studiat dirijatul cu maestrul Cristian Mandeal şi profesorul Constantin Bugeanu.
Participarea la Festivalul tinerilor dirijori de orchestră de la Buşteni, în anul 1987, a marcat începutul unei activităţi prodigioase. În anii următori s-a bucurat de numeroase invitaţii la pupitrul diverselor orchestre simfonice din România.
Din 1990 Cristian Neagu este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Arad.
Alături de orchestra simfonică a concertat în Italia şi Germania. A realizat numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, iar în 1992 a apărut primul său disc.
În iunie 1992 Cristian Neagu a participat la cursurile organizate la Cluj de « Internationale Bachakademie » din Stuttgart, unde s-a perfecţionat cu maestrul Christfried Brödel. Ca urmare a prezenţei sale la aceste cursuri renumite, i-a fost acordată o bursă în scopul frecventării cursurilor de vară susţinute în anul următor de maestrul Helmuth Rilling la Stuttgart.
În 1995 a debutat ca tânăr dirijor de orchestră la pupitrul Filarmonicii ” George Enescu” şi cu spectacolul “Spărgătorul de nuci” pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.
Între 1992 şi 1999 Cristian Neagu a predat contrapunct la Facultatea de muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi, în cadrul aceleiași instituții, a condus între 1993 şi 1995 clasa de orchestră.
Cristian Neagu este câştigătorul premiului oferit de Fundaţia SOROS pentru cel mai bun dirijor român, la Concursul internaţional de dirijat Constantin Silvestri Bucureşti, 1996.

Portret – Natalia Gorceacova

Reprezentantă a unei şcoli violonistice cu tradiţie, Natalia Gorceacova a absolvit în 1997 Conservatorul din Odessa, la clasa profesorului Alexander Pavlov, în perioada studenţiei fiind membră a orchestrei teatrului de operă din acelaşi oraş. Următorii trei ani îi parcurge ca membră a Orchestrei Radio din Chişinău, iar în anul 2000 se stabileşte în Romania, unde îşi desfăşoară activitatea iniţial la Craiova, ca membră a Filarmonicii, iar ulterior, până în 2015, la Filarmonica Mihail Jora din Bacău. De la începutul stagiunii 2015 -2016 este prim violonistă şi sef de partidă a Filarmonicii de Stat Arad.
Pe lângă activitatea orchestrală, desfăşoară o constantă activitate concertistică şi camerală, realizând totodată turnee de concerte în ţări din Europa şi Asia.

Portret – Florin Gherghel

Absolvent în 2006 al Conservatorului de Muzică din Oradea, Florin Gherghel este prezent pe afişele noastre de concert încă din anii de afirmare, Tribuna Tinerelor Talente fiind cupola sub care tânărul violonist a interpretat, acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonicii, partituri reprezentative ale repertoriului universal.
Florin Gherghel a studiat vioara la Liceul de Arte “Sabin Drăgoi”, la clasa profesoarei Crina Brad, iar în perioada anilor de facultate s-a bucurat de îndrumarea violonistului Traian Roman, solist al Filarmonicii de Stat Arad. Ca elev s-a făcut remarcat în concursurile naţionale de specialitate, câştigând premii şi poziţii importante.
Membru al Operei Naţionale din Timişoara pe parcursul stagiunii 2005-2006, violonistul este începând din septembrie 2006, angajat al Filarmonicii din Arad.

Sâmbătă 26 Martie 2016, ora 19.00
Sala Regele Ferdinand – Primăria Arad
Concert de muzică preclasică
Dirijor – Cristian Neagu
Solişti – Natalia Gorceacova, Florin Gherghel

Program
Samuel Scheidt – Couranta dolorosa
Biagio Marini – Passacaglia
Jean Baptiste Lully – Două ritornelle
Henry Purcell – Fantasia
Antonio Vivaldi – Simfonia în si minor Al Santo Sepolcro
Georg Friedrich Händel – Concerto grosso în fa major op.6 nr.2, Concerto grosso în la minor op.6 nr. 4

Read more

An de an, sume uriaşe se dislocă de la bugetul de stat şi se împart netransparent autorităţilor locale, în funcţie de orientările politice ale acestora.

Deşi ar trebui să acopere doar intervenţiile de urgenţă sau investiţii în dezvoltarea infrastructurii, Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului şi Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală (PNDL) au devenit un fel de puşculiţă de partid. În special prin aceste două programe, peste 7,5 miliarde de lei au fost alocate în ultimii patru ani netransparent şi discreţionar, potrivit unui raport intitulat „Clientelismul politic 2012 – 2016”, lansat ieri de Expert Forum (EFOR).

Nimeni nu a verificat modul în care au fost cheltuiţi aceşti bani. Numai în 2014, de pildă, an cu mize electorale uriaşe, Fondul de Rezervă a fost majorat de 15 ori faţă de suma iniţială, un indicator că acești bani au fost folosiți ca metodă de susținere a primarilor, dar și de finanțare a partidelor politice. „Sunt bani care vin pe criterii clientelare, care trebuie consumaţi rapid şi de aceea sunt cheltuiţi prost”, a declarat Sorin Ioniţă, preşedintele EFOR.

Sursa: evz.ro

Read more
ROMANI DATI IN URMARIRE GENERALA AU FOST DEPISTATI LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente patru cetăţeni români, căutaţi de autorităţile din România în vederea arestării, pentru săvârşirea unor infracţiuni.

• În data de 23.03.2016, ora 11.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un microbuz care circula pe relaţia Germania – România, cetăţeanul român Liviu L, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Dolj.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din România, deoarece avea de executat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
• Câteva ore mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la volanul unui autoturism înmatriculat în Austria, cetăţeanul român Anton V., în vârstă de 44 de ani.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din Romania, acesta având de executat o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.
• La data de 24.03.2016, ora 03.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Gabriel N., în vârstă de 34 de ani, din judeţul Teleorman.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din Romania, acesta având de executat o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.
• Câteva minute mai târziu, la acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român Laszlo B., în vârstă de 28 de ani, din judeţul Covasna.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul era căutat de autorităţile din Romania, acesta având de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipe de poliţişti din cadrul I.P.J Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
DOI ALBANEZI AU FOST PRINSI LA FRONTIERA VARSAND

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vărşand – I.T.P.F. Oradea au depistat doi cetăţeni albanezi care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 24.03.2016, în jurul orei 03.30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, pe timpul executării unei misiuni specifice, a depistat două persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, spre Ungaria, încercând să treacă ilegal frontiera de stat.
Cele două persoane, care nu vorbeau limba română, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, ambii posesori de paşapoarte valabile de Albania. Aceştia au declarat că intenţionau să meargă în Spaţiul Schengen, dar aveau interdicţie, motiv pentru care au apelat la această metodă.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Read more
TII POST? IATA CE ALIMENTE ITI PASTREAZA SILUETA

Profită de perioada Postului Mare pentru a te reseta nu numai din punct de vedere psihic, ci şi fizic. Fiindcă alimentele permise acum sunt excelente pentru siluetă.
Ingrediente cu puține calorii
Conopidă, broccoli, ridichi, salată verde, ceapă verde, usturoi verde – dar şi dovlecei, morcovi, cartofi noi. E sezonul tuturor acestor rezvoare de vitamine şi minerale, sărace în calorii, de care poţi profita din plin. Dă prioritate tocăniţelor gustoase şi piureurilor! Fă o cură cu ciorbă – de lobodă, de ştevie – , asezonată cu pătrunjel, leuştean, şi acrită cu borş proaspăt, pentru a elimina din organism toxinele acumulate peste iarnă. Şi nu uita că savuroasele mâncăruri cu urzică îţi reîncararcă bateriile.

Amestec de legume crude
Consumă, pe cât posibil, combinaţii de legume crude: morcovi raşi amestecaţi cu varză roşie sau albă, salată de ridichi negre rase, salată de ceapă verde şi ridichi roşii. Încearcă şi combinaţii cu care eşti mai puţin obişnuită: salată de păpădie (frunzele se recoltează înainte să apară puful pe plantă), de untişor, de leurdă. Foloseşte ulei de măsline, zeamă de lămâie, condimente şi ierburi aromate pentru a asezona salatele preferate.

Combinații inedite
Nu te sfii să încerci combinaţii inedite: zeamă de grepfrut roşu în loc de clasica zeamă de lămâie din salată, salată verde amestecată cu bucăţi de mango sau căpşuni şi asezonată cu oţet balsamic şi ulei de măsline, salată libaneză Tabouleh cu pătrunjel. Adaugă în salate paste colorate natural.

Ponturi culinare
Ca să nu ai probleme de digestie cu legumele uscate, iată câteva trucuri: consumă-le în anul de recoltă; înainte de a le prepara, ţine-le la înmuiat 6-8 ore, în apă rece; nu folosi apa de înmuiere la gătit; în apa de gătit nu folosi sare, dar poţi adăuga un vârf de bicarbonat de sodiu alimentar; timpul de preparare trebuie să fie lung (o oră pentru linte, aproape 2 pentru fasole).

Sursa: clickpentrufemei.ro

Read more
POLONIA NU MAI ESTE PREGATITA SA PREIA REFUGIATI DUPA ATACURILE DE LA BRUXELLES

Polonia nu mai este pregătită să-i preia pe cei 7.500 de refugiaţi pe care a acceptat să-i primească în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană (UE), a afirmat miercuri premierul polonez, Beata Szydlo, invocând atacurile teroriste de la Bruxelles, relatează agenţia DPA.
Potrivit televiziunii poloneze Superstacja, dna Szydlo a spus că ”nu vede nici o posibilitate ca refugiaţii să vină în Polonia” după atacurile teroriste din capitala belgiană.

Predecesoarea dnei Szydlo, Ewa Kopacz (liberal-conservatoare), a fost de acord ca Polonia să preia refugiaţi după negocierile cu UE. Varşovia trebuia să primească iniţial 400 de solicitanţi de azil în acest an.

Partidul dnei Szydlo, Lege şi Justiţie (naţional-conservator, de guvernământ), a alimentat temerile în legătură cu refugiaţii musulmani în timpul campaniei electorale înainte de a ajunge la putere anul trecut.

Pawel Soloch, consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Andrzej Duda, a avertizat, de asemenea, în legătură cu numărul crescând de refugiaţi în Polonia. ”Să avem grijă ca 10.000 să nu se transforme în 100.000”, a declarat miercuri Soloch la canalul TVN24, adăugând că numărul mare de refugiaţi ar putea spori ameninţarea cu terorismul în ţară. AGERPRES/

Sursa: capital.ro

Read more
DESCOPERIRE IMPRESIONANTA PE PLANETA PLUTO. SE ESTIMEAZA CA S-A FORMAT IN URMA CU PESTE 800.000 DE ANI

Astronomii NASA au analizat noi imagini obţinute cu ajutorul navei spaţiale New Horizons.

În luna iulie a anului trecut, vehiculul spaţial New Horizons s-a aflat la cea mai mică distanţă de până acum: 12.472 km. De atunci şi până acum, la bordul navei proiectate de experţii NASA au fost realizate numeroase imagini, însă una dintre ele a atras, în mod special, atenţia lumii ştiinţifice.

Analizând cea mai recentă fotografie obţinută cu ajutorul lui New Horizons, astronomii au putut observa că pe suprafaţa planetei Pluto apare o cavitate în care s-ar putea afla nitrogen lichid îngheţat. ,,Este foarte probabil ca, în trecut, să fi existat pe Pluto o mare diversitate de substanţe lichide. În acest sens, noi credem că în imaginea de faţă ar putea fi, de fapt, un lac de nitrogen îngheţat”, susţine specialistul NASA, Alan Stern.

Dat fiind faptul că Pluto orbitează la o distanţă foarte mare faţă de Soare, pe suprafaţa acesteia temperatura medie nu depăşeşte cu mult nivelul de -230 de grade Celsius. Prin urmare, cum a fost posibilă topirea nitrogenului lichid din lacul descoperit de astronomii americani?

Experţii susţin că motivele principale îl reprezintă modul în care planeta îşi modifică unghiul de orbitare în jurul Soarelui, dar şi durata foarte mare de realizare a unei orbite complete şi anume 248 de ani. Din câte se pare, în timpul acestui proces, presiunea atmosferică de pe Pluto suferă schimbări bruşte, ce pot declanşa atingerea unor niveluri chiar şi de 20.000 de ori mai mari faţă de cel înregistrat în momentul de faţă.

Oamenii de ştiinţă americani menţionează că fenomenul care a dus la formarea lacului de hidrogen a avut loc în urmă cu peste 800.000 de ani. Atunci, axa planetei Pluto s-a înclinat la 103 grade.

Sursa: descopera.ro

Read more
Doi moldoveni au încercat să treacă fraudulos frontiera

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat doi cetăţeni din R. Moldova care încercau să treacă ilegal frontiera prin P.T.F. Borş, pe jos, pe langă coloana de automarfare, deoarece aveau interdicţie de a intra  în Spaţiul Schengen.

În data de 21.03.2015, ora 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, pe sensul de ieşire din ţară, au fost depistate două persoane care au încercat să se sustragă de la controlul de frontieră, ascunzându-se pe langă coloana de automarfare.

Poliţiştii de frontieră au oprit şi legitimat persoanele în cauză, de unde a reieşit faptul că acestea sunt cetăţeni din Republica Moldova, în vârstă de 26, respectiv 30 de ani, care au intrat legal în România în urmă cu trei zile.

Din verificările efectuate şi din declaraţiile bărbaţilor a rezultat faptul că aceştia au încercat să iasă legal din ţară prin P.T.F. Nădlac, dar nu li s-a permis continuarea călătoriei, deoarece aveau interdicţie de a intra in Spaţiul Schegen. Ulterior cei doi s-au deplasat spre P.T.F. Borş, unde au încercat să treacă ilegal frontiera pe jos.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în acest caz lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Read more