Joi, 15 iunie 2017, ar putea fi ziua în care UTA revine după atâţia ani de aşteptare în elita fotbalului românesc.
“Roş-albii” se află în faţa unui moment unic în istoria clubului, iar o victorie în barajul cu Poli ar rămâne cu siguranţă întipărită în memoria oricărui suporter al Bătrânei Doamne. Învinsă cu 2-1 în manşa tur, de la Timişoara, UTA trebuie să demonstreze că vrea şi poate să promoveze în Liga 1, dar pentru asta are nevoie de o cu totul altă atitudine şi prestaţie decât cea de luni seara, când doar ratările celor de la Poli a salvat-o de la o înfrângere clară. La cum a jucat, UTA a obţinut aproape rezultatul perfect pe “Dan Păltinişanu”, iar golul lui Strătilă ţine aprinsă flacăra speranţelor arădenilor, de a vedea pe viu, din acest an, meciuri de primă divizie la Arad. Toate drumurile duc joi spre cetatea Şiriei, unde mica şi cocheta arenă “Otto Greffner” va găzdui probabil cel mai important meci din istoria sa, un duel UTA – Poli de gradul 0! Cu doar 2.000 de locuri omologate, conducerea clubului arădean făcând eforturi ca toţi spectatorii să beneficieze de scaune, pentru a urmări comod meciul, stadionul din Şiria va fi pentru două ore un adevărat “cazan” în fierbere. Se anunţă un derby al vestului foarte aprins şi disputat, cu un Ionuţ Popa inamic număr 1, după ce la finalul meciului tur a provocat un adevărat scandal. Cu un comportament nedemn de un asemenea duel şi cu declaraţii incendiare la adresa suporterilor UTA-ei, antrenorul lui Poli şi-a pus practic tot Aradul în cap, iar azi după-amiază va avea viaţă grea la Şiria.
Toate drumurile duc în cetatea Şiriei!
Popa e sigur însă de echipa sa, promiţându-le utiştilor că le va da multe goluri în retur, pentru a demonstra cine e şeful. Foarte motivaţi şi deranjaţi de atitudinea lui Popa, jucătorii lui Laurenţiu Roşu, în frunte cu Adrian Petre şi Strătilă, au declarat însă că Poli va avea mari surprize şi că la final, Aradul va declanşa fiesta. E clar că totul se va decide în iarbă, acolo unde Poli s-a dovedit superioară în primul meci, fără însă a tranşa soarta barajului. Ajutaţi şi de două decizii de arbitraj şi neinspiraţi în faţa porţii în tur, timişorenii speră să scape cu bine din infernul arădean, pe care fanii UTA-ei i-l pregătesc. Revenind la aspectul strict fotbalistic, Roşu ar putea schimba în formula de start, destul de neinspirată pe “Marele Oval”, cele mai mari bătăi de cap fiind la mijlocul terenului, zonă unde Tănase, Jorza sau Vîlceanu emit pretenţii la tricoul de titular. Apărarea a avut mari probleme la Timişoara, dar linia defensivă pare să fie bătută în cuie, cu Manea strângând totuşi din dinţi, în timp ce în atac tandemul Curtuiuş – Petre va trebui să producă infinit mai mult. De cealaltă parte, Poli e bună la fazele fixe, cu fotbalişti masivi şi bine dotaţi fizic, puşi în valoare de un Croitoru esenţial la ultima pasă, dar periculoasă şi pe benzile laterale, unde viteza unui Bărbuţ sau Mailat poate surprinde.
Meciul, aproape sigur netelevizat
Poli îşi face temele şi pune presiune şi pe arbitri, făcând memoriu la CCA după prestaţia lui George Găman, astfel că un rol important, dar sperăm noi nu decisiv, îl va avea brigada care va împărţi dreptatea la Şiria. Orice detaliu va fi important în duelul de azi, în care UTA va trebui să dea totul şi să creadă până în ultima secundă în promovare. Din păcate, există şanse mari ca meciul să nu fie televizat, dar clubul arădean face eforturi să transmită în regim intern partida, intenţionând să amplaseze un ecran mare în centrul Aradului, cel mai probabil în Piața Avram Iancu. Vom reveni, în acest sens, cu detalii. Manşa retur a barajului de promovare/retrogradare în Liga 1, dintre UTA şi ACS Poli, se joacă joi, ora 17:30, la Şiria.
Foto: uta-arad.ro
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea reţelei de magazine de brand şi inaugurează la Timişoara primul magazin Gerovital.
Acesta este cel de-al doilea spaţiu comercial din oraș al companiei clujene, după deschiderea de anul trecut a primului magazin Farmec.
“La un an de la deschiderea primului magazin de brand în Timişoara, ne întoarcem cu noi veşti plăcute pentru toţi locuitorii oraşului. Pentru că ne dorim să răsplătim încrederea şi recunoaşterea consumatorilor noştri, din această vară, aducem mai aproape de iubitorii brandului Gerovital soluţiile de îngrijire îndrăgite, în produse eficiente, 100% româneşti. Cu un design modern şi elegant, magazinul Gerovital oferă tuturor vizitatorilor o gamă atractivă de produse, recomandări personalizate în funcţie de nevoile proprii, astfel încât fiecare să poată găsi cele mai bune variante de îngrijire sau să poată alege cadouri speciale pentru cei dragi”, a declarat Mircea Turdean, Director general al companiei Farmec.
Situat pe strada Aristide Demetriade, nr. 1, în incinta centrului comercial Iulius Mall, magazinul Gerovital are o suprafaţă de 52.8 metri pătraţi şi pune la dispoziţia consumatorilor toate produsele din gamele Gerovital şi Aslavital. Investiţia totală în noul spaţiu comercial se ridică la peste 57.000 de euro.
Până în data de 25 iunie, toţi timişorenii care vizitează magazinul beneficiază de o reducere de 20% pentru orice achiziţie. De asemenea, aceştia pot efectua teste gratuite de dermoanaliză. Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.
Cu o istorie de 50 de ani, Gerovital este cel mai iubit brand al companiei Farmec. Brandul reuneşte game pentru îngrijirea tenului, părului şi corpului, printre care se numără Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 Derma+, Gerovital Sun, Gerovital Plant, Gerovital Tratament Expert și Gerovital Men.
De asemenea, în noul magazin poate fi regăsită şi prima gamă premium din portofoliul companiei – Gerovital H3 derma+ Premium Care. Aceasta a fost lansată cu ocazia aniversării a 50 de ani de la producția primei creme cosmetice Gerovital și este dedicată îngrijirii de top a tenului, fiind formată din 10 produse dermatocosmetice, create în colaborare cu experți din domeniul sănătății.
Magazinul Gerovital este cel de-al doilea spaţiu propriu al companiei clujene din Timişoara. Anul trecut a fost inaugurat primul magazin Farmec, care pune la dispoziţia timişorenilor produse de îngrijire personală şi de curăţenie.
Pe întreg teritoriul ţării, Farmec deţine alte 8 magazine Gerovital, dintre care 3 în București și câte unul în Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Ploiești și Piatra Neamţ.
Read more
Adrian Todor : „Falcă vrea să dea salubrizarea, fără licitație și la prețuri duble, firmei de casă a PNL“
PoliticaUltimele stiri 14 iunie 2017 0
Primarul Gheorghe Falcă încearcă să încredințeze salubrizarea și deszăpezirea Aradului, fără licitație, unei firme de casă a PNL.
După ce a mimat că vrea să organizeze o licitație pentru salubrizare, iar apoi din nou, de ochii lumii, a încercat să păcălească arădenii că va încredința acest serviciu Gospodăririi Comunale, acum primarul Falcă ne arată adevăratul său plan, încercând să forțeze prin Consiliul Local atribuirea acestui contract firmei RER Ecologic Service Oradea, o firmă de casă a PNL, care operează în mai multe municipii conduse de liberali, cum sunt Cluj-Napoca sau Oradea.
„Gheorghe Falcă a închis, astăzi, cercul unei afaceri care miroase urât a corupție și care a îngropat Aradul în gunoaie. De două luni suntem afectați de această afacere tipic pedelistă, prin care se încearcă sifonarea banului public, sub pretextul salubrizării Aradului. Două luni în care arădenii au de suferit din cauza gunoaielor pe care le întâlnesc la tot pasul. Abia acum, când Gheorghe Falcă pune pe masa consilierilor propunerea de a se încheia un contract fără licitație cu firma RER Ecologic Service Oradea, despre care presa a scris în nenumărate rânduri că aparține lui Cezar Preda, vedem de fapt ce s-a ascuns în spatele acestei afaceri. Practic, Falcă vrea să dea salubrizarea Aradului firmei de casă a PNL, fără licitație și la prețuri duble. Acesta a fost motivul pentru care nu a mai prelungit contractul cu firma care s-a ocupat până acum de salubrizare, fiind dați afară peste 100 de angajați arădeni. Tot din acest motiv, s-a făcut tot posibilul ca licitația pentru salubrizare să fie anulată și s-a reușit. Mai apoi, s-a mimat că acest serviciu va fi încredințat Gospodăririi Comunale, pentru ca acum să ni se spună ceea ce noi am afirmat timp de două luni: Gospodărirea Comunală nu are licență, dar nici personalul și utilajele necesare prestării unui astfel de serviciu.
Toate aceste acțiuni au avut ca singur scop final încredințarea serviciului de salubrizare către RER Ecologic Service Oradea, o firmă care nu a reușit să câștige licitația organizată de Primăria Arad, dar iată că i se dă pe tavă acest serviciu, la prețuri duble față de cele practicate de Gospodărirea Comunală. Întreaga mascaradă, ne arată că primarul Falcă a minnţit în această perioadă, cu un scop precis și extrem de profitabil, pentru clientela PNL.
Consilierii municipali PSD nu votează o astfel de afacere cu iz penal, cum e cea pe care o propune Gheorghe Falcă, fiindcă n-au fost trimiși de arădeni în CLM pentru a legitima ilegalitățile primarului, ci pentru a apăra interesele cetățenilor. Or, această afacere a salubrizării nu este altceva decât un jaf din bani publici, pentru a fi hrănită din nou clientela PNL, tot mai înfometată“, declară deputatul Adrian Todor.
Read moreAdrian Wiener: ”Clasa politică respinge demersurile USR pentru alegerea primarilor în două tururi”
PoliticaUltimele stiri 14 iunie 2017 0
Ultimele alegeri parţiale, organizate în urma pierderii mandatelor de către foştii primari condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, a scos la iveală o problemă gravă: lipsa reprezentativităţii pentru noii aleşi!
Pentru a rezolva această problemă democratică cu potenţial de instabilitate în zona administraţiei locale, USR a făcut eforturi pentru schimbarea legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Evidenţa arată cum în oraşe reşedinţă de judeţ, precum Craiova sau Târgu Jiu, actualii primari au fost aleşi duminica trecută de numai 8% dintre locuitori, în condiţiile în care prezenţa la vot în întreaga Românie a fost de doar 33%. Efectul este că orice decizie a unui primar poate fi contestată, în lipsa unui număr suficient de cetăţeni care să o mandateze. Această situaţie de sub-reprezentare convine clasei politice tradiţionale, autorii şi beneficiarii principali ai legii electorale elaborate şi votate în legislatura trecută fiind PSD şi PNL.
USR susţine ferm, prin vocea parlamentarilor săi, modificarea legislaţiei electorale prin revenirea la două tururi de scrutin, alături de alte schimbări necesare. Pentru aceasta, în luna mai a fost depusă o solicitare oficială pentru reînfiinţarea Comisiei comune pentru elaborarea Codului Electoral. Marţi, Biroul permanent reunit al Parlamentului a respins cu votul membrilor partidelor tradiţionale această solicitare.
Adrian Wiener, senator USR: „Situaţia actuală este un afront adus democraţiei. Să ai primari nereprezentativi ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, sub aspectul calităţii actului administrativ! Ambele partide tradiţionale se complac în această situaţie, menţinând un Cod Electoral viciat şi nedemocratic. În schimb este considerată o prioritate comisia pentru evaluarea alegerilor din 2009. Trebuie remediate toate aceste carenţe şi să actualizăm legislaţia în domeniu până nu vine alt ciclu de alegeri. Un singur tur de scrutin pentru primari este doar unul din multiplele puncte care trebuie îmbunătăţite în legislaţia electorală din România. Lucrând cu specialişti în domeniu şi alături de societatea civilă, dorim să ajustăm sistemul electoral în mod corect şi într-un timp optim pentru a putea fi implementat.”
Read moreSergiu Bîlcea: “Profesorii sunt nemulţumiţi de atitudinea PSD şi de legea salarizării unitare!”
PoliticaUltimele stiri 14 iunie 2017 0
Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, consideră că PSD a bulversat învăţământul, într-o perioadă în care era nevoie de linişte pentru desfăşurarea Bacalaureatului.
“Profesorii sunt nemulţumiţi de poziţionarea din legea salarizării unitare, care nu corespunde importanţei muncii lor. În campania electorală, PSD a asigurat toţi românii că educaţia este o prioritate. Creşterea salariilor din educaţie, amânată pentru 1 ianuarie, va fi înjumătăţită, 25% faţă de 50%, cât se anunţase iniţial.
Toate aceste decizii nefavorabile au fost amânate până în apropierea vacanţei de vară şi a examenelor de Bacalaureat. Pe bună dreptate, profesorii se simt înşelaţi şi sunt gata de proteste. Din fericire, în urma consultărilor organizate de sindicate, a fost evitată în ultima clipă declanşarea grevei generale încă din această săptămână, care ar fi blocat examenele din această vară.
Atitudinea celor de la PSD, care au promis foarte mult profesorilor dar nu se ţin de cuvânt, pune în pericol începutul anului şcolar viitor. Principalele sindicate din învăţământ au anunţat deja că protestele vor fi reluate la toamnă, cu sprijinul elevilor şi părinţilor. Până atunci, PSD are şansa de a-şi respecta promisiunile şi de a trata învăţământul şi profesorii cu adevărat ca o prioritate naţională”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Read moreKFC, Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery se reunesc sub Sphera Franchise Group S.A, cel mai mare grup de restaurante din România
Publicitate 12 iunie 2017 0
Lansată recent, Sphera Franchise Group S.A. este noua entitate ce reunește sub umbrela sa companiile care deţin brandurile KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery, aparținând YUM! Brands în România, KFC în Republica Moldova şi în zona de nord-est a Italiei.
Cu vânzări totale de peste 130 de milioane de euro, aproximativ 100 de locații și peste 4.000 de angajați, Sphera Franchise Group S.A devine cel mai mare grup de restaurante din România. Noul holding este o validare a unui model de business sustenabil și sănătos, cu o prezență de peste 20 de ani pe piața din România. Crearea noii companii reprezintă o modalitate mai eficientă de gestionare a brandurilor din portofoliu, fiind totodată un jucător cheie în economia românească și un investitor de încredere pe piață. Din punct de vedere al acționariatului, structura Sphera Franchise Group S.A. rămâne aceeași, Lucian Vlad, Radu Dimofte şi Nicolae Badea fiind cei trei acţionari ai companiei.
Sphera Franchise Group S.A. va asigura corelarea dezvoltării companiilor din grup, identificând noi oportunități de business și susținând industria restaurantelor, domeniul în care activează companiile care fac parte din noul holding.
„Suntem mândri să anunțăm lansarea Sphera Franchise Group S.A, cel mai mare grup de restaurante din România. Planul nostru este să avem o creștere sustenabilă și o dezvoltare constantă a brandurilor noastre, dovedind un angajament pe termen lung pe piața din România. Suntem convinși că înființarea noii companii este o validare fermă a acestor obiective. Fiind un jucător cheie în economie, avem încredere că, în această formulă vom crește mai mult și vom avea posibilitatea să atragem noi branduri în portofoliu, gestionând și mai eficient resursele de care dispunem și îmbunătățindu-ne constant performanța pe piață.” a menționat Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group S.A.
Read moreMiercuri, 14 iunie, începând cu ora 20.00, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad dă startul spectacolelor de la Teatrul de Vară (str. George Barițiu, nr. 16). Timp de trei luni (iunie, iulie, august), pe scena din curtea Centrului Cultural Județean Arad vor avea loc spectacole de teatru dar și concerte, fiind invitați artiști care se bucură de recunoaștere și apreciere la nivel național și internațional. Intrarea este liberă.
Primul spectacol al stagiunii, “Dicționar explicativ al iubirii române”, al Teatrului de Artă București, este un colaj de poezii cu tente romantico-melancolico-umoristice, un cântec vioi, fără cusur, al unei chitări cu suflet, istorioare rimate, multă carismă şi ironie. Spectacolul este unul distractiv, induce stări de bine şi sentimente contradictorii.
În distribuție îi regăsim pe: George Constantinescu, Marius Cordoş și Dan BYRON (chitară).
George Constantinescu este fondatorul Teatrului de Artă București. S-a format ca artist în anii 2000, urmând cursurile Universităţii de Arte din Târgu Mureş, iar în 2007 a venit la Bucureşti. Din 2010, joacă în producții ale Teatrului de Artă București – pe care l-a înființat din pasiune și din credința că arta poate vindeca societăți – producții performate la început în spații neconvenționale, parcuri și cafenele.
Marius Cordoş face parte din categoria acelor actori care abordează partitura din interior, cu har, care conferă rolurilor stări atât de diverse, de la suferinţă şi ironie, la disperare şi umor, investindu-le cu mult omenesc. Raţiunea şi sentimentul sunt amestecate în egală măsură şi, ce-i mai important, în mod cât se poate de natural, actorul aduce pe scenă viaţa.
Dan Byron: „Fac muzică de la 6 ani, părinţii mei au ales domeniul, dar nu şi-au închipuit niciodată că am să fac şi carieră. Tot ce urmăreau ei pe atunci era să nu-mi pierd vremea pe maidan cu golanii. Primul album pe care l-am scris aproape în totalitate a fost Forbidden drama al trupei mele actuale, BYRON. Primul pe care l-am orchestrat aproape cap coadă – Perfect (de altfel este singurul pe care l-am și co-produs)”.
Read more