Unităţile CEC Bank vor fi închise pe 25 şi 26 decembrie şi pe 1 şi 2 ianuarie, potrivit programului transmis de bancă.
De asemenea, pe data de 31 decembrie, sucursalele CEC Bank vor avea program de lucru cu publicul până la ora 15:30, iar agenţiile CEC Bank până la ora 13:00.
Pe data de 24 decembrie, unităţile CEC Bank vor funcţiona cu program de lucru normal.
Programul de lucru cu publicul este afişat la loc vizibil în toate unităţile băncii, menţionează CEC Bank.
Pentru efectuarea de operaţiuni clienţii au la dispoziţie, în permanenţă, reţeaua de bancomate CEC Bank, serviciul Internet Banking (CEConline), serviciul CEC Bank Mobile Banking şi serviciul Phone Banking (TeleCEC), precizează CEC Bank.
Read moreLoteria Română anunță că la extragerea de duminică, 22 decembrie 2019, marele premiu la Loto 6 din 49, în valoare de peste 4,8 milioane de euro, a fost câștigat. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Satu Mare și a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49.
Premiul la categoria I este de 22.954.442,36 lei (peste 4,8 milioane euro). Câștigătorul a investit doar 14,50 de lei și a obținut acest câștig uriaș.
Biletul norocos a fost jucat la agenția 30-023 din Satu Mare. Numerele care i-au purtat noroc au fost: 9, 39, 16, 3, 44, 24.
Acesta este cel de-al patrulea câștig de categoria I și cel mai mare ca valoare obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 18.07.2019 și a fost în valoare de 4.651.706,40 lei.
Read moreFinalul anului 2019 le găseşte pe „galben-albastre” pe poziţia secundă a grupei de Vest din Liga Naţională la baschet. Cu victoria de sâmbătă seară, de la Cluj-Napoca, scor 73-52, FCC Baschet Arad va aborda startul părţii a doua a sezonului cu un moral foarte bun.
Dora Ardelean: „Ne simţim bine pe teren”
„Toată echipa a jucat bine. Baschetul nu e un sport individual, dacă echipa merge bine, înseamnă că şi individual vom avea performanţe bune. După acel 8-0 pentru gazde, am început să funcţionăm mai bine, să ne încălzim şi să dăm drumul la joc. Un meci poţi să-l începi şi cu 20-0, dar finalul contează. A fost ceea ce ne-am dorit. Am demonstrat că din septembrie până acum, începem uşor-uşor să creăm relaţiile de joc, să ne simţim mai bine în teren”, au fost cuvintele Dorei Ardelean, la finalul partidei de pe Someş, ultima din 2019.
Rodriguez, şase din şase!
FCC Baschet Arad este la al doilea antrenor principal în sezonul 2019-2020 după ce Dejan Mudresa a plecat de la echipă, chiar după înfrângerea, din tur, cu Universitatea Cluj. Oficialii grupării „galben-albastre” s-au orientat spre tehnicianul spaniol Manuel Rodriquez, iar alegerea s-a dovedit a fi inspirată, echipa adunând doar victorii, şase din tot atâtea meciuri.
„Am jucat bine, ne-am pregătit pentru aceste situaţii. Cel mai important pentru mine este că nivelul de pregătire al jucătoarelor a crescut. Au încredere în mine, în filozofia mea. A fost un joc dificil, unul foarte important în perspectiva fazei a doua a campionatului. După înfrângerea din tur, presiunea acestui meci s-a simţit în debutul jocului. Fetele au început puţin nervoase, au făcut greşeli neforţate, dar am crezut în ele, că îşi pot reveni”, a spus Manuel Rodriguez, după succesul cu U Cluj.
Urban speră la finala campionatului!
Pentru echipa arădeană urmează cea mai importantă parte a sezonului, iar conducerea clubului este optimistă: „Să învingi echipa Clujului acasă cu 21 de puncte diferenţă, nu face altceva decât să-ţi ofere o plăcere maximă. Echipa joacă din ce în ce mai bine, iar dacă vom reuşi să o şi întărim în perioada de iarnă, cred că avem şansa noastră la o finală de campionat. Lucrăm pentru acest lucru în fiecare zi, văd fetele că sunt extrem de serioase, foarte motivate. Şi-au dat drumul la joc, iar Manuel Rodriguez a reuşit să scoată din fiecare, plusurile lor. Le doresc suporterilor noştri Sărbători fericite şi să fie alături de noi, pentru că suntem pasibili de mari realizări în acest sezon,” a concluzionat preşedintele clubului arădean, Marcel Urban. (baschetarad.ro)
Read moreLiverpool a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor, 1-0 după prelungiri, cu brazilienii de la Flamengo. România a avut mai mulți reprezentanți la evenimentul desfășurat în Qatar: Răzvan Lucescu, antrenor la Al Hilal – câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei, dar și brigada de arbitri formată din arădeanul Ovidiu Hațegan – cel mai bine cotat arbitru român al momentului, Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe.
Brigada românească a intrat în istoria competiţiei, fiind prima din lume care a oficiat la trei meciuri a Campionatului Mondial al cluburilor. Hațegan și colegii săi au debutat la meciul din sferturile de finală, de pe data de 14 decembrie, dintre mexicanii de la Monterrey şi campioana ţării gazdă, Al Sadd, joc câştigat de reprezentanta Americii Centrale şi de Nord, cu scorul de 3-2.
Apoi, arădeanul şi brigada sa au fost la centru la meciul pentru locul 5, dintre Al Sadd şi reprezentanta Africii, ES Tunis, meci câştigat de formaţia africană cu scorul de 6-2. Cel de-al treilea meci la care au oficiat cei trei arbitri români a fost finala mică, dintre Monterrey şi Al Hilal, 6-5 pentru mexicani, după loviturile de departajare. După 90 de minute a fost 2-2.
Read morePare banc, dar nu e. Bloc evacuat după ce un bărbat a pus 20 de ardei iuți în cuptorul cu microunde
NationalUltimele stiri 23 decembrie 2019 0
Momente de panică în Vaslui, duminică, din cauza unor ardei iuți puși în cuptorul cu microunde. Zeci de locatari dintr-un bloc au solicitat sprijinul pompierilor, anunţând la 112 că în imobil nu se mai poate respira din cauza unui miros înţepător.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Vaslui au ajuns la fața locului, iar în urma verificărilor au descoperit și sursa mirosului înțepător. Nu era, însă, o scurgere de gaze, ci un bărbat care a vrut să facă ardei copți la cuptorul cu microunde.
„S-a intervenit cu două autospeciale după ce am fost sesizaţi asupra faptul că în casa scării H a blocului 321 de pe strada Podurilor se simte un miros iritant, înţepător. În momentul când colegii mei au ajuns acolo, o parte dintre locatarii scării se autoevacuaseră. S-au făcut măsurători ale gazelor însă toate au ieşit în parametri normali. La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa mirosului. Un cetăţean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuţi la copt în cuptorul cu microunde. Probabil întâmplarea este de râs pentru mulţi dintre noi, dar credeţi-mă că toţi cei care erau acolo plângeau. Colegii mei au fost nevoiţi să intervină cu măştile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.
Sursa: digi24.ro
Read moreMarea premiera a filmului Jumanji Next Level a daramat orice bariera de venituri si a ajuns locul 1 in box office, cu incasari de 2.208.805 RON, intr-un singur weekend, conform Cinemagia.
Filmul in care tinerii eroi Spencer, Bethany, Fridge şi Martha se intorc in lumea Jumanji, aterizand din nou in Jungla si pornind prin desert in marea aventura, a adus peste 80 de mii de romani in cinema.
Chiar de la inceputul filmului, atunci cand tinerii Anthony, Martha si Fridge ajung impreuna cu bunicul lui Spencer si cu Milo, partenerul sau, intr-un loc abandonat din desert, ce parea o curte de dezmembrari auto abandonata, filmul capata o turnura grozava. Iar cei 5 sunt gata de o aventura pe cinste.
Filmul a fost lansat pe data de 6 decembrie, in Romania, fiind disponibil in toate cinemaurile din tara. Iata ca in mai putin de o luna, conform datelor Cinemagia, filmul a atras nici mai mult nici mai putin de 169.306 romani in cinema.
89.995 romani la cinema in weekend
Doar in weekendul lansarii peliculei, in cinemaurile din intreaga tara s-au strans aproximativ 90.000 de romani, iar incasarile au ajuns la 2.208.805 RON. Insa in total, de cand s-a lansat, filmul a adus incasari de peste 955.000 de dolari.
Si fostul film Jumanji, din 2017, a reusit sa ajunga pe locul 2 in topul celor mai populare filme. Insa iata ca Next Level chiar a demonstrat in acest an ca discutam despre un film la urmatorul nivel.
Bineinteles, filmul a reunit printre actori o serie de celebritati, precum: Dwayne Johnson, Danny DeVito si Danny Glover. Acest fapt a dus la performanta pe care Jumanji a inregistrat-o in luna decembrie a acestui an, 2019.
Un film de nota 10, dar care obtine doar 7.5
Desi e pe locul 1 in box office, in ceea ce priveste incasarile, iar fanii il considera de nota 10, Jumanji Next Level a obtinut nota 7,5 pe Cinemagia. Iar pe IMDB nota oferita filmului este 7.
Asadar, 114 minute de aventura si de placere pentru fanii filmelor care nu te lasa sa iti iei ochii din ecrane. Asta te asteapta atunci cand te uiti la Jumanji.
Filmul este extrem de vioi, plin de actiune si de cele mai multe ori scenele sunt si amuzante, filmul fiind totusi in aceeasi masura comedie, aventura si un film de actiune.
Poate fi vizionat in continuare in cinema, biletele fiind disponibile in fiecare complex cinema si in magazinele online specializate. Un bilet la acest film costa intre 11 lei si 30 lei, in Bucuresti, pretul fiind insa diferit in functie de cinema si daca este vizionat in timpul saptamanii sau in weekend.
Read more