News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ACEA:PIATA AUTO EUROPEANA A INREGISTRAT ANUL TRECUT O CRESTERE DE 9,2%, DAR REDRESAREA RAMANE FRAGILA ACEA:PIATA AUTO EUROPEANA A INREGISTRAT ANUL TRECUT O CRESTERE DE 9,2%, DAR REDRESAREA RAMANE FRAGILA

Anul trecut au fost înmatriculate 14,202 milioane de autoturisme noi în Europa, în creștere cu 9,2% comparativ cu cele 13,006 milioane vândute în 2014, arată datele prezentate vineri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, transmit DPA, Bloomberg și Reuters.

Toate marile piețe au contribuit pozitiv la creșterea generală din 2015, în special Spania, unde numărul înmatriculărilor a crescut cu 20,9%, dar și Italia, cu 15,8%, Franța (6,8%), Marea Britanie (6,3%) și Germania (5,6%). Piața auto din România a înregistrat o creștere de 15,7% în 2015, fiind înmatriculate 81.162 de vehicule, față de 70.172 de autoturisme noi în 2014.

Este al doilea an consecutiv de creștere în Europa, dar redresarea pieței auto rămâne fragilă, vânzările fiind încă sub nivelul de dinaintea crizei.

Mai citeste si:  DEPUTATUL MADALIN VOICU, PUS SUB CONTROL JUDICIAR PE CAUTIUNE

‘Acest rezultat depășește doar nivelul înregistrat în 2010, imediat după criza economică. Cu alte cuvinte, tendința este pozitivă, dar nivelul vânzărilor rămâne redus’, se arată în comunicatul ACEA.

În decembrie, livrările pe piețele europene au urcat cu 15,9%, la 1.156.489 vehicule, fiind a 28-a lună consecutivă de creștere. Toate marile piețe auto au contribuit pozitiv la creșterea generală, în special Spania și Italia, cu un avans de 20,7% și, respectiv, 18,7%, Franța, cu 12,5%, Marea Britanie, cu 8,4%, și Germania, cu 7,7%.

Și piața auto din România a consemnat o creștere semnificativă luna trecută, de 56,2%, fiind înmatriculate un număr de 8.739 de autoturisme, față de 5.595 vehicule în perioada similară din 2014.

Mai citeste si:  Festivitate de deschidere a Şcolii de vară 2013: Tema anului - Continentele lumii

Statisticile vizează piețele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerț Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia și Elveția.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *