News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Adrian Tolea: "Imunitatea parlamentarilor și votul prin corespondență, teme principale în consultarea cu președintele" Adrian Tolea: "Imunitatea parlamentarilor și votul prin corespondență, teme principale în consultarea cu președintele"

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, cu privire la invitația președintelul Klaus Iohannis adresată partidelor politice reprezentate în Parlamentul României în vederea unor consultări referitoare la prioritățile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare, că PNL este adeptul dialogului cu rezultate și al consultării publice permanente.

„Temele aflate pe agenda discuțiilor cu președintele României, care vor avea loc miercuri, reprezintă priorități legislative ale PNL în următoarea sesiune. În viziunea PNL, cele mai importante dintre acestea sunt: organizarea votului în străinătate; finanțarea campaniilor electorale și a partidelor politice; accelerarea procedurilor privind ridicarea imunității parlamentare. Este esențial ca pentru astfel de subiecte să existe consultări plitice la nivelul Președintelui, singurul abilitat să medieze astfel de discuții. Președintele României reprezintă, de altfel, cea mai importantă instituție a statului, care garantează prin Constituție neutralitatea politică”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad.

Cu privire la subiectul imunității parlamentarilor, Adrian Țolea spune că PNL a depus încă de anul trecut o inițiativă legislativă care prevede reducerea semnificativă a termenelor în care Parlamentul trebuie să răspundă cererilor venite din partea Justiției.

Mai citeste si:  TRAIAN IGAS: "LA CONOP SE VEDE MUNCA OMULUI GOSPODAR"

„PNL a depus încă de anul trecut o propunere legislativă care modifică statutul senatorilor și deputaților, în sensul reducerii semnificative a termenelor în care Parlamentul trebuie să răspundă cererilor venite din partea Justiției. Prin această inițiativă legislativă, Partidul Național Liberal susține ca senatorii și deputații să voteze, la vedere, în maximum 48 de ore, cererile procurorilor pentru reținerea, arestarea sau percheziția unui parlamentar ori pentru începerea urmăririi penale a unui parlamentar sau fost membru al Guvernului. În cadrul acestor proceduri, rolul Parlamentului trebuie să se limiteze la a constata dacă există sau nu o cauzalitate între motivarea solicitării Justiției și voturile ori opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Practica ultimilor ani ne arată că majoritatea PSD a blocat și tergiversat cererile justiției trimise Parlamentului, fiind astfel încălcate principii constituționale fundamentale, printre care cel al egalității în fața legii și cel al separației puterilor în stat. În plus, s-a creat un grav prejudiciu de imagine Parlamentului, care este principalul for de dezbatere democratică al României”, a mai declarat Adrian Țolea, menționând că propunerea legislativă prin care se simplifică procedurile și se scurtează termenele pentru ridicarea imunității parlamentarilor, miniștrilor și foștilor miniștri se află pe lista priorităților legislative ale PNL și se va discuta la sfârșitul acestei luni la ședința grupurilor reunite ale partidului.

Mai citeste si:  Nicolae Băcanu a pierdut procesul cu Camera de Comerţ din Arad

Totodată, prim-vicepreședintele PNL Arad a vorbit și despre ceea ce s-a întâmplat pe 2, respectiv 16 noiembrie, în diaspora, când zeci, poate sute de mii de români, nu au reușit să voteze și despre necesitatea introducerii votului prin corespondență.

„Partidul Național Liberal a depus încă de anul trecut și o inițiativă legislativă privind introducerea votului prin corespondență. Este inadmisibil ca în secolul 21 să mai existe piedici în asigurarea votului persoanelor din diaspora, indiferent de țara în care acestea au ales să muncească și să trăiască. Votul din 16 noiembrie 2014 ne-a demonstrat că diaspora este extrem de implicată în viața societății românești și PNL și asumă datoria de a găsi soluțiile tehnice pentru asigurarea dreptului fundamental al vot al românilor din străinătate. De aceea, Partidul Național Liberal consideră că este obligatoriu ca pe 27 februarie, Legea alegerilor locale să intre în dezbaterea primei Camere sesizate, adică a Senatului, urmând ca cel târziu marți, 24 martie, să intre în dezbaterea Camerei decizionale, Camera Deputaților. Legea alegerilor parlamentare trebuie să intre în dezbatere în 3 aprilie în Senat și în 5 mai în Camera Deputaților, tocmai pentru a nu lăsa ca timpul să treacă, cum speră domnul Zgonea, și să ne trezim în toamnă că nu vom putea organiza alegerile după noua lege, evident ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția care spunea că legislația electorală trebuie finalizată cel mai târziu cu 6 luni înainte de alegeri, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.

Mai citeste si:  Florin Tripa: ”Legumicultorii noştri au început să conştientizeze beneficiile programului naţional de susţinere a producţiei de tomate”

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *