News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share


În urmă cu 10 ani, în calitate de vicepreședinte al CJ Arad, înființam Centrul Cultural Județean Arad. Centrul Cultural a însemnat redefinirea rolului Consiliului Județean ca autoritate publică locală în domeniul culturii. Consiliul Județean devenea, din inițiator de proiecte și activități culturale, o instituție care iniția și modela politici culturale.
Nu a fost o decizie ușoară. Ea a presupus o reformă de substanță și a avut la vremea respectivă contestatarii ei. În timp însă, s-a dovedit că decizia luată atunci a fost benefică, respectiv Centrul Cultural Județean a devenit o instituție de referință în peisajul arădean.
Centrul Cultural a însemnat modernizarea și transparentizarea modului de finanțare a proiectelor culturale. Am introdus atunci, împreună cu directorul CCJA – Marius Lazurca, pentru prima dată, practica finanțării proiectelor și acțiunilor prin depunerea de aplicații și mai apoi prin licitație de proiecte.
Aradul era primul județ din țară care avea să-și construiască o Strategie Culturală. Acest document elaborat de CCJA și adoptat de Consiliul Județean introducea rigoare științifică în măsurarea consumului și așteptărilor consumatorului de cultură din județ. Tot Strategia definea pentru prima dată priorități ale comunității în finanțarea proiectelor culturale.
Îmi aduc aminte cu plăcere de acei primi pași către politici publice coerente în cultura arădeană. După 10 vreau să-i amintesc pe cei care m-au ajutat la această întreprindere și să le mulțumesc din nou pentru colaborarea avută: Marius Lazurca – primul director al Centrului Cultural Județean Arad împreună cu toți angajații instituției și membrilor comisiei de cultură a CJ Arad din mandatul 2000-2004: Achim Alexa (președinte), Bujor Buda, Ionel Costin, Corneliu Pădureanu, Emil Roman, Pavel Sîrbu, Radu Scorobete.

Rămâne gustul amar de a nu fi fost invitat la evenimentele care marchează 10 ani de la înființare, în calitatea pe care am avut-o de inițiator nemijlocit al acestei instituții moderne de cultură.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *