News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ANOSR: PROPUNERILE DE BUGET PENTRU EDUCATIE SI TINERET NU PREVESTESC UN VIITOR PREA FERICIT ANOSR: PROPUNERILE DE BUGET PENTRU EDUCATIE SI TINERET NU PREVESTESC UN VIITOR PREA FERICIT
Please follow and like us:
Pin Share

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară nemulțumită de proiectul Legii bugetului de stat pe 2016, lansat în dezbatere publică, și de modul în care finanțarea unor domenii precum educația și tineretul se reflectă în acest document.

„În urma analizei proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2016 și a discuțiilor avute cu reprezentanții Ministerului Educației și ai Ministerului Finanțelor, constatăm că nici în anul 2016 articolul 8 din Legea Educației Naționale nu va fi respectat, iar educația va primi abia aproximativ 3,6% din PIB în loc de minimum 6%, cum e stipulat legal. Astfel, deși în sume absolute bugetul educației ar fi mai mare decât în 2015 cu aproximativ 2,4 miliarde de lei, ca procent din PIB alocația pentru acest domeniu scade, anul 2015 încheindu-se, conform reprezentanților MENCȘ, cu un procent de 3,9% din PIB pentru educație, în urma tuturor rectificărilor bugetare”, susțin reprezentanții ANOSR într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

ANOSR consideră absolut necesare creșteri bugetare pentru finanțarea de bază, fondul de investiții, subvenția pentru cămine-cantine, fondul de burse, subvenția pentru transport, Programul Național „Tabere Studențești” și pentru cercetare.

„Din păcate, foarte puține dintre solicitările studenților se regăsesc în cifrele bugetului pentru anul 2016. Apreciem faptul că, în conformitate cu informațiile primite de la reprezentanții MENCȘ, fondul de burse pentru studenții de la ciclurile de licență și masterat va crește în 2016 cu 20%, aceasta fiind prima creștere din acest domeniu după anul 2009. Totuși, nici cu această creștere nu se vor putea acorda burse într-un număr și cuantum suficient pentru a acoperi nevoile tuturor studenților și, în special, ale celor proveniți din categorii defavorizate. O altă creștere prevăzută în bugetul anului 2016, dar total insuficientă, este creșterea finanțării de bază cu 21,65% față de 2015, conform reprezentanților MENCȘ. Având în vedere că salariile cadrelor didactice se plătesc din veniturile finanțării de bază, alocate doar pentru studenții școlarizați din venituri de la bugetul de stat, iar în anul 2015 aceste salarii s-au mărit succesiv, cumulând o creștere totală de aproape 27%, conform Consiliului Național al Rectorilor, este evident că plusul finanțării de bază adus de bugetul pe 2016 nu poate acoperi nici măcar aceste creșteri în totalitate, astfel că fondurile pentru creșterea calității actului educațional vor lipsi din nou cu desăvârșire”, se mai arată în comunicat.

Studenții de la ANOSR spun că, deși de o ușoară creștere va beneficia în 2016 și bugetul cercetării (de la 0,34% la 0,36% din PIB), nu va fi atinsă ținta bugetară stabilită prin Strategia Națională pentru Cercetare — Dezvoltare — Inovare 2014-2020, de 0,57% din PIB în 2016.

Un alt aspect semnalat de ANOSR este bugetul alocat domeniului tineret, care este „în scădere cu aproximativ 60%” față de anul 2015, conform Consiliului Tineretului din România.

„Din păcate, se pare că acest guvern nu a înțeles mare lucru din mesajul evenimentelor de luna trecută din România. Deși declarativ totul sună minunat, realitatea este cu totul alta. Investiția în educație este esențială și primordială pentru dezvoltarea societății. Deși există creșteri timide pe câteva capitole bugetare din domeniul învățământului, acestea nu rezolvă problemele de fond ale sistemului. Dacă ne preocupăm cu adevărat de viitorul României și dacă vrem să recuperăm decalajele formate între țara noastră și celelalte state din Uniunea Europeană, singura șansă pe care o avem este să investim masiv în educație.

Nu ne mai permitem să pierdem în continuare an după an. De asemenea, neglijența cu care este administrat în prezent domeniul tineretului este una îngrijorătoare și arată lipsa de viziune pe care guvernul o are în acest sector. Sperăm că, măcar în al 12-lea ceas, înainte de adoptare, guvernul să dea dovadă de responsabilitate și să corecteze bugetul, astfel încât să avem alocări corelate cu nevoile domeniilor educație și tineret”, afirmă liderul ANOSR, Vlad Cherecheș, citat în comunicat.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *