News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ANRE: GAZELE DE IMPORT VOR FI LA IARNA CU 20% MAI IEFTINE DECAT CELE DIN PRODUCTIA INTERNA INMAGAZINATA ANRE: GAZELE DE IMPORT VOR FI LA IARNA CU 20% MAI IEFTINE DECAT CELE DIN PRODUCTIA INTERNA INMAGAZINATA

Gazele de import vor avea la iarnă un preț cu 20% mai mic decât cele din producția internă înmagazinată, astfel că s-ar putea ajunge la situația în care vom prefera să importăm peste 30% din consum și să nu mai utilizăm gaze din depozite, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, la Forumul Energetic Regional FOREN 2016.

„Ca urmare a activități de monitorizare, am constatat că există posibilitatea ca în următoarea iarnă să există anumite turbulențe, ca urmare a faptului că gazele din producția internă din depozite să aibă prețul mult mai mare decât prețul gazelor importate. Aceste disproporții produc pierderi financiare pentru actorii din sistem, care, în final, erau transpuse în facturile tuturor consumatorilor de gaze. (…) Gazele de import vor avea un preț de 70 de lei pe MWh, iar gazele din producția internă înmagazinată vor avea 80 de lei pentru cele înmagazinate la 1 iulie și 86 de lei cele înmagazinate după această dată”, a spus Havrileț.

El a precizat că, în cazul în care de la 1 iulie va exista o creștere de 10% la prețul de producție internă, așa cum prevede actualul calendar de liberalizare, furnizorii de gaze pentru consumatorii casnici vor fi obligați să realizeze un coș de gaze care să aibă cel mai mic preț. Practic, se poate ajunge și la 70% import, dacă în acest fel coșul va fi cel mai ieftin, a susținut președintele ANRE.

„Dacă va fi o creștere de 10% la prețul de producție internă, vom solicita furnizorilor care alimentează piața reglementată să asigure prețul cel mai mic al coșului de gaze. Aceasta, în traducere liberă, înseamnă îndreptarea către import și fără să fie consumată producția internă înmagazinată, ceea ce ar produce pierderi pentru producători și furnizori, pentru că ei s-au pregătit pentru iarnă și au consumat resurse financiare pentru a înmagazina gaze”, a subliniat el.

Mai citeste si:  Cum sa poți vezi Whatsapp pe calculator

Havrileț a mai spus că ar recomanda menținerea programului de liberalizare, dar fără instituirea unor prețuri pentru producția gazelor naturale.

„Mai exact, pentru a se da posibilitatea consumatorilor să fie alimentați din sursele cele mai ieftine, prețurile de producție internă ar trebui să fie lăsate la liber. Consider că vom găsi o soluție împreună în ceea ce privește o analiză și o decizie care să ducă la formarea celui mai mic preț pentru consumatorul casnic. În mod cert, prețul final al gazului nu va crește cu 10%. În prețul final există și alte elemente. Există capacitatea de a importa mai ieftin, ceea ce, în final, în cel mai rău caz, va duce la o creștere de 2-3%. Dar tocmai acest lucru avem în vedere, că nu ar fi nevoie de o modificare de preț la producția internă”, a continuat Havrileț.

În România un consumator casnic are un coș în care intră trei categorii de gaze: cele de producție internă curentă, care au cel mai mic preț, gaze naturale din producția internă înmagazinate, care din acest an o să aibă un preț mai mare decât al celor de import, și gazul de import. Luând în considerare aceste trei elemente, ANRE stabilește proporțional preluarea unor cantități din aceste categorii astfel încât prețul final să fie cel mai mic.

Mai citeste si:  FINANTE: ROMANIA A ATRAS 1,25 MILIARDE DE EURO DE PE PIETELE EXTERNE LA MINIME ISTORICE DE COST

În urmă cu o săptămână, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a declarat că suspendarea calendarului de liberalizare a pieței gazelor ar trebui fundamentată pe o analiză tehnică, altfel vor fi create false dezbateri.

El a fost întrebat ce răspuns are Ministerul Energiei la solicitarea Autorității de Reglementare în Energie privind suspendarea calendarului de liberalizare, care prevede scumpirea gazelor cu 10% de la 1 iulie. Aceasta, în condițiile în care prețul gazelor pe piețele internaționale a ajuns la nivelul celor de producție internă și este în scădere.

„Orice decizie ar trebui fundamentată pe un studiu. Am solicitat un studiu pe baza căruia să ne fundamentăm o anumită abordare, altfel riscăm să emitem opinii și să creăm false dezbateri”, a precizat ministrul.

El a repetat faptul că nu a auzit decât păreri pe această temă. „Înainte să ne dăm cu părerea, ar trebui să vedem dacă sunt lucruri bazate pe o analiză tehnică. Am auzit păreri, păreri”, a adăugat Grigorescu.

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Ministerului Energiei abrogarea, de la 1 iulie, a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieței gazelor naturale pentru populație, a anunțat președintele ANRE, Niculae Havrileț, la mijlocul lunii mai.

„Am avut acum câteva zile o întâlnire la Ministerul Energiei, unde am prezentat această situație. Am considerat că este important ca inițiatorul Hotărârii de Guvern care a instituit acest calendar să știe că la ora actuală evoluția pieței gazelor naturale este una favorabilă pentru liberalizare. Este momentul cel mai propice pentru finalizarea liberalizării. Practic, am solicitat ca Hotărârea de Guvern care impune creșterea prețurilor la consumatorul casnic cu 10% de la 1 iulie să fie abrogată și să rămânem la prețul de 60 de lei pe MWh, cât este astăzi, ca preț de referință, urmând ca piața să stabilească adevăratul preț, dar să nu plecăm de la 66 de lei sau chiar 72 de lei așa cum este prevăzut în calendarul de liberalizare”, a susținut oficialul ANRE.

Mai citeste si:  Guvernul a hotărât măsuri noi pentru întabularea gratuită a terenurilor agricole

El a adăugat că, potrivit calendarului de liberalizare, la 1 iulie se prevede o creștere a prețurilor reglementate de 10%, de la 60 de lei pe MWh la 66 de lei pe MWh. Însă, acest lucru ar însemna ca prețul reglementat să devină mai mare decât cel de pe piața liberă, care este de circa 63 de lei pe MWh.

„Ministerul Energiei solicită o analiză și un studiu de impact prin care să arătăm că nu există o posibilitate de revenire a unor prețuri foarte mari, în sensul că ar exista un pericol ca în perioada de iarnă să se reîntoarcă prețurile. Există posibilitatea ca statul să reconsidere conceptul de consumator vulnerabil și, în cazul în care s-ar întoarce prețurile în sensul creșterii, să aibă grijă de consumatorii vulnerabili, dar doar de aceștia. Așa cum vedem evoluția petrolului, de care depinde prețul gazelor, piața petrolului rămâne la un nivel mic, iar în următoarea perioadă de nouă luni nu vedem o modificare importantă, dar trebuie să ne gândim că următoarea perioadă de nouă luni este un an gazier. Deci, în anul gazier 2016 — 2017, nu vedem o modificare a prețului”, a continuat Havrileț.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *