News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Peste 500 de elevi din municipiul Arad au participat la diverse întâlniri  cu reprezentanții Poliției Locale Arad în cursul anului trecut. Ei au fost implicați în diverse proiecte, prin care au aflat amănunte despre activitatea instituției sau au fost invitați să își exprime opiniile despre aceasta. Cei mici și le-au exprimat prin desen, în cadrul proiectului ”Polițistul Local – alături de noi”, iar elevii de gimnaziu prin discuții libere.

Primul proiect s-a adresat copiilor din clasele I-IV , și a presupus realizarea de către aceștia a unor desene care să reflecte modul în care vad ei activitatea noastră și rolul instituției în comunitate. Proiectul  a fost derulat în perioada aprilie-mai 2011, și au fost implicați aproximativ 200 de elevi de la 8 școli din municipiu.  Un juriu de specialitate a analizat lucrările, iar cele mai apreciate au fost premiate în cadru festiv. Din juriu au făcut parte Onisim Colta, Silvia Demian, Bruno Biringer, Adina Kun. Școlile participante au fost : Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal”, Șc. Gen. Nicolae Bălcescu, Șc. Gen.22 Caius Iacob, Șc. Gen.18 ”Avram Iancu, Șc. Gen nr.5, Col. Naț ”Elena Ghiba Birta”, Lic. German ”Adam Muller Guttebrunn ”, Lic Baptist Alexa Popovici. Cu acest prilej au fost efectuate o serie de vizite în școlile respective și s-a discutat cu elevii și cadrele didactice despre Poliția Locală Arad.

Cel de-al doilea proiect inițiat de Poliția Locală care a inclus un număr mare de elevi a fost ”Spune NU cerșetoriei !” și a avut drept scop diminuarea fenomenului cerșetoriei pe străzile din oraș prin tragerea unui semnal de alarmă către cetățeni asupra efectului pe care îl are acordarea de bani cerșetorilor. Motto-ul campaniei a fost ”Feriți-vă de cerșetori – adevărata sărăcie nu iese pe stradă !”- Honore de Balzac. Proiectul a inclus mai multe activități – acțiuni pentru depistarea persoanelor care practică cerșetoria, identificarea și sancționarea acestora dar și deplasări în școli, pentru discuții cu elevii pe această temă.  Cu această ocazie reprezentanții instituției au efectuat vizite în 12 școli din oraș : Col. Tehnic și de Protecția Mediului, Șc.Gen.11 ”Nicolae Bălcescu”, Șc.Gen.3 ”Iosif Moldovan”, Șc.Gen.22 ”Caius Iacob”, Col.Naț.”Elena Ghiba Birta”, Liceul Pedagogic”Dimitrie Țichindeal”, Șc.Gen.12, Șc.Gen.18 ”Avram Iancu”, Col.Naț.”Moise Nicoară”, Col. Naț.”Vasile Goldiș”, Șc.Gen. nr.4 ”Ioan Slavici”. Discuțiile au durat aproximativ  o oră și la ele au luat parte în total  250 de elevi din clasele V-VIII. Ei au avut astfel ocazia să își expună opiniile vis-à-vis de acest fenomen, să propună eventuale soluții,  să adreseze întrebări polițiștilor locali. Partenerii instituționali în acest proiect au fost DDAC Arad, DGASPC Arad, IPJ Arad, Jandarmeria Arad, Glasul Aradului, West TV, Magic FM, Kiss FM.

Tot în cursul anului trecut Poliția Locală a fost invitată ca partener în proiecte inițiate de către instituțiile de învățământ din oraș.  Campania ”MĂ OPUN VIOLENȚEI” demarata de Șc.Gen.Nr. 22  are ca obiectiv prevenirea și combaterea violenței în școală prin sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate atunci când se confruntă cu acte violente, cu delicvența juvenilă. De asemenea protocolul pentru PARTENERIAT EDUCAȚIONAL inițiat de Liceul Pedagogic ”Dimitrie Țichindeal” are ca temă relațiile dintre cetățeni, în condițiile în care școala pregătește copilul să facă față provocărilor lumii contemporane. Elevii CENTRULUI ȘCOLAR din Arad au făcut cunoștință și ei cu polițiștii locali la o întâlnire pe tema violenței în mediul școlar.

”Pentru noi elevii sunt parteneri de dialog. Îi întâlnim zilnic pe străzi, în școli și aș vrea să ne cunoaștem cât mai bine. Suntem conștienți că de felul în care sunt responsabilizați depinde în foarte mare măsură civilizația acestui oraș minunat, Aradul.  Trebuie să știe că se pot baza pe Poliția Locală atunci când situația o cere și ni se pot adresa fără nici un fel de reținere, de la mic la mare. Acțiunile cu ei și pentru ei vor continua și anul acesta în ideea creării unei legături permanente ” – precizează Viorica Graur, director executiv al Poliției Locale Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *