News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Penitenciarul Arad are în curs de derulare proiectul cu numele “Art – theraphy in the penitentiaries” (GRU-10-C-LP-212-AR-RO), finanţat de către Comisia Europeana în cadrul programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, programul sectorial GRUNDTVIG, subprogramul – Parteneriate pentru Învăţare.

În data de 28 septembrie 2010, începând cu orele 10.00, va avea loc, la sediul penitenciarului Arad, deschiderea oficială a proiectului, în prezenţa tuturor părţilor implicate.

Proiectul se adresează personalului implicat în educaţia adulţilor din cadrul penitenciarelor şi are ca scop îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor de utilizare a art-terapiei de către personalul instituţiilor implicate în parteneriat, prin înfiinţarea unor echipe interdisciplinare (specialişti ai departamentului de reintegrare socială – profesori de specialitate), precum şi prin schimbul de bune practici şi experienţe cu instituţiile similare din spaţiul european.

Părţile implicate în proiect sunt: Penitenciarul Arad – coordonator, Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad – partener, Szegedi Fegyhaz es Borton (Ungaria) – partener, Casa Circondariale Verona „Montorio” (Italia) – partener şi Prevzgojni dom Radeče (Slovenia) – partener.

Obiectiv general al parteneriatului îl constituie îmbunătăţirea sistemului de integrare/reintagrare a persoanelor private de libertate prin diversificarea formării de specialitate a membrilor serviciului de educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciare.

Pentru informaţii suplimentare, persoană de contact este domnul subinspector Eduard Magold, tel. 0257 212661, int. 141; fax 0257 280584, tel. mobil: 0752 090234, e-mail: [email protected].

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *