News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Astăzi este prima zi de depunere a dosarelor pentru Prima Casă Astăzi este prima zi de depunere a dosarelor pentru Prima Casă
Please follow and like us:
Pin Share

Din 4 ianuarie se pot depune dosare pentru programul Prima Casă. Fondurile disponibile sunt însă aproape la jumătate faţă de anul trecut – doar 1,5 miliarde de lei. Programul guvernamental rămâne în continuare extrem de tentant pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă, chiar dacă dobânzile la împrumturile ipotecare clasice sunt cam la fel. Diferenţa o face însă avansul perceput de bănci – doar 5% pentru Prima Casă.

Marele atu al programului Programul Prima Casă rămâne, şi în acest an, avansul foarte scăzut.

Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari: „Diferenţa dintr-un credit ipotecar standard în lei şi unul Prima Casă e dată doar de avans, la Prima Casă e doar de 5%, la creditul ipotecar standard este de 15%.”

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „200 milioane provin din rambursările creditelor anterioare, adica arată că mecanismul funcţionează, oamenii îşi platesc ratele, oamenii au închis deja contracte şi aceşti bani s-au reîntors, pot fi folosiţi pentru garanţii suplimentare.”

Banii alocaţi în total sunt însă la jumătate faţă de 2015. Anul trecut au fost cumpărate prin acest program 30 de mii de locuinţe.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Trebuie spus că s-a redus marja ROBOR care intră în program, de la 2,5, cât a fost în cursul anului 2015, la 2%.”

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal decembrie 2015: „Cresc veniturile foarte repede, se creează spaţiu de îndatorare, există apetit de îndatorare mai mare. Creditul în lei pentru populaţie creşte foarte rapid, pe componența Prima Casă.”

Valoarea medie a unui împrumut luat prin programul Prima Casa este de 38.000 de euro.

Roxana Vântu, reporter Digi24: „Cu aceşti bani poţi cumpăra un apartament cu două camere în cartierul Berceni sau o garsonieră în zona Aviaţiei. ”

Dobânzile la împrumuturile luate prin programul guvernamental şi cele ipotecare standard sunt aproape egale. În cazul băncilor mari, jumătate din creditele acordate sunt prin programul Prima Casă. Din 2009 şi până acum, prin acest program au fost cumpărate 166.000 de locuinţe, în valoare de 13,9 miliarde de lei. (digi24.ro)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *