News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a participat duminică, la Lipova, la cea de-a II ediţie a concursului de dans popular „Autentic Fest” organizat de Centrul Cultural Judeţean şi Consiliul Judeţean Arad. Manifestarea s-a bucurat de un real succes având în vedere că au urcat pe scenă 15 formaţii copii din întreg judeţul şi şapte de seniori.

În urma analizării detaliilor şi a dansurilor, juriul format din specialişti de dans popular autentic şi reprezentanţi ai CJA – vicepreşedintele Adrian Ţolea, Ana Maria Dumitrean, director al Centrului Cultural Judeţean, au hotărât ca pentru faza finală de la Moneasa din data de 8 august să se califice ansamblul „Păstrătorii Tradiţiei” din Pecica. La formaţii de dansuri seniori s-au calificat „Junii Podgoriei” din Ghioroc, formaţia de dansuri „Lipovana” din Lipova, „Cununa Nădaşului” din Nadăş, formaţia „Căminul Cultural Bârzava” şi formaţia de dansuri „Liliacul” din Vinga. În ceea ce priveşte formaţiile de dansuri pentru copii, clasamentul va fi alcătuit după faza zonală de la Şiria, din data de 1 august, unde vor intra în concurs încă şapte formaţii de dans popular. Atunci vor fi stabilite cele 11 formaţii de copii care vor merge la faza finală de la Moneasa.

Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJA, a subliniat: „Eu pot să mă declar mulţumit. A fost o fază zonală reuşită a concursului „Autentic Fest”, un concurs prin care încercăm să promovăm tot ceea ce este autentic, tradiţiile şi obiceiurile din judeţul Arad. Finala va avea loc în 8 august la Moneasa după ultima fază zonală din 1 august de la Şiria. Anul trecut au fost zece formaţii de copii şi în acest an sunt 22, deci mai mult decât dublu. Acest lucru arată interesul faţă de acest concurs organizat de către Consiliul Judeţean prin Centrul Cultural Judeţean. Ne dorim să nu ne oprim aici. Vrem ca în anii următori să crească şi mai mult numărul de formaţii şi al ansamblurilor de dansuri populare din judeţul Arad pentru că în acest fel se poate face o educaţie şi se poate da o preocupare pentru tânăra generaţie şi putem astfel să ne asigurăm că obiceiurile, tradiţiile şi tot ceea ce este autentic va fi transmis mai departe către generaţiile viitoare. Vrem să sprijinim financiar toate evenimentele cultural-artistice de calitate pentru a putea păstra şi promova tradiţii, obiceiuri şi tot ceea ce este frumos şi autentic”.

Ana Maria Dumitrean, director al Centrului Cultural Judeţean Arad, a făcut un apel către participanţii la concursul „Autentic Fest” pentru a aduce mai multă autenticitate în interpretările lor. „Autentic Fest” înseamnă un concurs la care principala calitate care este punctată autenticitatea atât a costumului, a repertoriului, a soliştilor şi a formaţiilor care participă. Chiar dacă unii dintre concurenţi nu au fost calificaţi anul acesta, pot să se pregătească anul viitor, unde vom relua concursul „Autentic Fest”. Încercăm să aducem cât mai multă autenticitate şi fac un apel către instructori să vină cu lucruri autentice pentru că atunci vor ajunge la fazele superioare ale acestui concurs”.

Organizarea a fost excelentă, Viorel Suciu, viceprimar oraşului Lipova, s-a aflat tot timpul în mijlocul invitaţilor, pentru ca totul să se desfăşoare într-o atmosferă de dans popular autentic.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *