News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

BANCA MONDIALA IMBUNATATESTE USOR, LA 4% ESTIMARILE PRIVIND CRESTEREA ECONOMIEI ROMANESTI IN 2016 BANCA MONDIALA IMBUNATATESTE USOR, LA 4% ESTIMARILE PRIVIND CRESTEREA ECONOMIEI ROMANESTI IN 2016
Please follow and like us:
Pin Share

Banca Mondială și-a îmbunătățit ușor estimările privind avansul economiei românești în 2016 până la 4% de la 3,9% cât estima în luna ianuarie, potrivit raportului bianual „Global Economic Prospects” publicat marți de instituția financiară internațională.

În schimb, Banca Mondială și-a redus semnificativ estimările privind evoluția economiei românești în următorii doi ani, când PIB-ul României ar urma să crească cu 3,7% respectiv 3,4%, cu 0,4 puncte procentuale respectiv 0,6 puncte procentuale mai puțin decât în luna ianuarie.

De asemenea, Banca Mondială estimează că regiunea Europa și Asia Centrală (ECA), care include și România, va înregistra în 2016 o creștere de 1,2%, cu 0,4 puncte procentuale mai puțin decât estima în luna ianuarie, urmând să accelereze la 2,5% în 2017 și 2,8% în 2018.

„Țările care sunt orientate spre sau sunt membre ale Uniunii Europene (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și din ce în ce mai mult Ucraina) vor beneficia de pe urma revenirii cererii la export sprijinită de o depreciere a cursului de schimb (Bulgaria, Polonia, România și Ucraina). Partea de vest a regiunii ECA se confruntă cu riscuri asociate cu incertitudinea politică. Creșterea polarizării politice ar pune în pericol independența unor instituții economice cheie. În condițiile în care regiunea rămâne puternic dependentă de legăturile financiare și comerciale cu zona euro, o încetinire a creșterii în zona euro ar genera un avans sub așteptări în ECA. Pe partea pozitivă, dacă prețul petrolului nu va crește semnificativ, așa cum se preconizează, inflația va rămâne scăzută, dobânzile ar putea fi reduse, conturile curente și cursurile de schimb se vor întări iar producția va crește”, apreciază Banca Mondială.
Pe ansamblu, Banca Mondială estimează că avansul economiei mondiale va fi de 2,4% în acest an, în loc de 2,9% cât preconiza în luna ianuarie, ca urmare a creșterii modeste înregistrate de economiile avansate, prețului redus la materii prime și diminuării fluxurilor de capital.

Cu o creștere a PIB de 1,6% în primul trimestru al acestui an comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai mare avans economic dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

De asemenea, în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2015, România și Suedia au înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, de 4,2%, urmate de Slovacia (3,7%) și Spania (3,4%). Singurul declin a fost raportat în Grecia (minus 1,4%).

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *