News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Calendar bogat de evenimente la Consiliul Județean Arad, pentru Anul Patrimoniului Cultural Calendar bogat de evenimente la Consiliul Județean Arad, pentru Anul Patrimoniului Cultural

La nivel european, anul 2018 este Anul Patrimoniului Cultural. Lansarea oficială a programului a avut loc în această săptămână, la Milano.

„Consiliul Județean Arad și-a stabilit obiectivele cu privire la acest an. Chiar dacă sunt ambițioase, avem încredere că vom reuși să încheiem anul 2018 cu rezultate concrete, vizibile, în domeniul recuperării și punerii în valoare a patrimoniului cultural local. Anul 2018 va evidenția contribuția arădeană la cultura națională și europeană prin conservarea, digitizarea/tipărirea sau expunerea fizică a unor obiective relevante ale patrimoniului cultural arădean”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

            Zilnic, de la 1 ianuarie la 31 decembrie, Consiliul Județean Arad va prezenta un obiectiv local de patrimoniu, pentru a-l readuce în atenție și a contribui la popularizarea sa. Este vorba de obiective de patrimoniu tangibil, intangibil, digital.

Un obiectiv major al Anului Patrimoniului Cultural se referă, evident, la Anul Centenar. Organizăm, împreună cu Biblioteca Județean A. D. Xenopol și Centrul Cultural Județean, o serie de evenimente care vizează patrimoniul cultural imaterial. Referitor la Marea Unire, vom reface parcursul unioniștilor din localitățile arădene, finalizăm editarea monografiilor comunităților din județ, restituim elemente de patrimoniu încă neexplorate public. De asemenea, în parteneriat cu Primăria Arad, cu Arhiepiscopia, cu cele două universități arădene și cu societatea civilă, vom implementa un calendar de evenimente la nivel local, regional și național.

Mai citeste si:  Alina Gorghiu va fi audiată la ICCJ

Un alt obiectiv important îl reprezintă restaurarea și expunerea tripticului „Înmormântarea lui Hristos”, care la începutul acestui an a fost recuperat din depozitul Complexului Muzeal al Județului Arad, după peste patru decenii de când a fost rulat și ascuns, de puterea comunistă, datorită caracterului religios al picturii. Tripticul este o lucrare monumentală, iar la inaugurarea Palatului Cultural din Arad una dintre săli a fost destinată special acestei lucrări.

În luna noiembrie a acestui an, Consiliul Județean a preluat Sinagoga Neologă de la Cultul Mozaic, pentru Complexul Muzeal al Județului Arad. Ne-am propus să salvăm de la degradare această clădire deosebită de patrimoniu și să o punem în circuitul public, prin realizarea unui spațiu cultural modern.

Mai citeste si:  Consiliul Local Municipal Arad a aprobat noile tarife de salubrizare

În Anul Patrimoniului Cultural vom redeschide parcul de sculpturi de la Căsoaia, pe care în vara acestui an l-am preluat de la Primăria Comunei Târnova. În primăvară ne dorim să realizăm amenajări, primele după câteva decenii, pentru ca parcul – unic în România! – să poată fi inclus în circuitul turistic local și național. Tot la Căsoaia, organizăm de anul viitor rezidențiate artistice internaționale, urmând ca lucrările realizate să fie incluse în inventarul județului Arad.

Anul acesta am repus în circulație Săgeata Verde și am început amenajarea unui Muzeu al Tramvaiului în comuna Ghioroc. Anul viitor, continuă această inițiativă, pentru ca și în acest domeniu contribuția arădeană să fie mult mai bine pusă în valoare. De asemenea, am început evaluarea oportunitățiiextinderii punctelor muzeale din județ, ca patrimoniul cultural local să fie mai bine cunoscut și mai accesibil inclusiv arădenilor! În această activitate angrenăm și cele două universități arădene.

Mai citeste si:  Festivalul de Muzică Veche a ajuns la cea de-a VII-a ediţie

Nu în ultimul rând, tot în perspectiva Anului Patrimoniului Cultural, ne-am propus să susținem mediatizarea în cadrul unor evenimente culturale, artistice, târguri de turism la nivel național și internațional a tradițiilor, dansurilor și cântecelor specifice spațiului arădean.

În subordinea Consiliului Județean funcționează trei instituții importante de cultură: Biblioteca Județeană A. D. Xenopol, Complexul Muzeal al Județului Arad, Centrul Cultural Județean.

 

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *