News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

PSD Arad sancţionează declaraţiile demagogice ale deputatului PDL Iustin Cionca. Acesta a acuzat conduita parlamentarilor USL, care intră în grevă parlamentară, spunând că oamenii aşteaptă din partea parlamentarilor să fie reprezentaţi. „Este adevărat că parlamentarii trebuie să îi reprezinte pe români, că fiecare deputat şi senator trebuie să acţioneze în numele celor pe care îi reprezintă. Problema deputatului Cionca este că dânsul şi colegii săi din PDL acţionează împotriva a ceea ce doreşte majoritatea zdrobitoare a românilor. Cei care i-au trimis în Parlament nu doresc să li se taie salariile şi pensiile, să se închidă şcoli şi spitale, să asiste la creşterea explozivă a preţurilor, în timp ce politicienii PDL şi UDMR alături de clientela puterii se îmbogăţesc. Românii nu mai vor ca profesioniştii adevăraţi să fie jigniţi şi umiliţi de regimul Băsescu, nu mai vor ca Parlamentul să susţină Guvernul incompetent al lui Emil Boc, nu vor miniştri incompetenţi ca Igaş şi Funeriu. Cetăţenii nu doresc ca PDL să modifice legislaţia electorală după bunul plac, în aşa fel încât să mai rămână câteva luni la guvernare pentru a-şi face interesele. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în zeci de localităţi şi au cerut demisia regimului Băsescu şi alegeri anticipate. Sondajele de opinie arată că milioane de români doresc acelaşi lucru. USL a solicitat alegeri anticipate: politicienii să se prezinte în faţa electoratului cât mai repede, pentru a avea un Parlament legitim şi un Guvern legitim. În faţa voinţei electorale, nu are niciun rost ca parlamentarii USL să rămână în Parlament, să asiste la votul măsluit coordonat de Roberta Anastase, la asumările de răspundere neconstituţionale ale Guvernului Boc. Spectacolul de prost gust este oferit de fapt de parlamentarii PDL şi UDMR, de trădătorii din UNPR: o ţară întreagă le cere să plece iar ei se încăpăţânează să ţină de privilegii” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *