News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Un TIR încărcat cu 22 de tone de azotat de amoniu, care trebuia să ajungă la Arad, s-a răsturnat pe şosea. Mastodontul a derapat pe şoseaua acoperită cu zăpadă, pe DN1, în judeţul Sibiu. TIR-ul s-a dus sanie, într-o curbă, direct pe marginea drumului, unde s-a răsturnat. Grav este că azotatul ar fi putut să explodeze în orice moment, dacă ar fi intrat în contact cu substanţe inflamabile, aşa cum s-a întâmplat la Mihăileşti în 2004.
În urma apelului la 112, care anunţa accidentul, pompierii din Sibiu au intrat în alertă de gradul zero. Cinci autospeciale au ajuns în cateva minute pe DN1, în zona unde s-a răsturnat TIR-ul încărcat cu 22 de tone de azotat de amoniu.
Nimeni nu a mai avut voie să se apropie la mai puţin de 100 de metri distanţă de TIR pentru că o simplă scânteie ar fi fost suficientă pentru ca totul să sără în aer. Timp de 15 minute, cât pompierii au îndepartat pericolul şi au verificat vehiculul, traficul a fost oprit. După ce s-a reluat circulaţia, poliţiştii au stat de vorbă şi cu şoferul TIR-ului.
Pompierii şi poliţiştii au supravegheat zona timp de câteva ore, până când sacii de azotat de amoniu au fost preluaţi de un alt TIR, care i-a dus la destinaţie, în Arad.

Read more

Organizaţia Judeţeană a Femeilor Social Democrate împreună cu Organizaţia Orăşenească PSD Ineu au desfăşurat astăzi o acţiune inedită pentru celebrarea a 161 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Cu prilejul aniversării naşterii poetului Mihai Eminescu, femeile social-democrate arădene, cu sprijinul Organizaţiei Teritoriale PSD Oraşul Ineu, reprezentată de preşedintele acesteia, dl. Ioan Rada, şi al preşedintelui PSD Arad Dorel Căprar, au fost gazda unui grup de copii preşcolari din oraşul Ineu. Aceştia au participat la o lecţie deschisă având ca temă personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu, prezentare susţinută de prof. Eugenia Groşan, secretarul executiv al Organizaţiei Judeţene de Femei PSD.

 La finalul manifestării  toţi copii prezenţi au primit cadouri şi au vizionat un film de animaţie la Cinema City. „A fost o bucurie la fel de mare şi pentru noi ca şi pentru cei mici să petrecem această zi împreună. Sper să putem relua şi pe viitor astfel de acţiuni pentru a aduce o bucurie copiilor, cu atât mai mult cu cât, din totalul de 28 de copii care au participat astăzi la această acţiune însoţiţi de educatoarele lor., ne-au fost alături şi 11 preşcolari aflaţi în plasament la o casă de tip familial din oraşul Ineu” a declarat Alexandra Braica, preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Social Democrat Arad.

Read more

Joi, 13 ianuarie, catedra de română a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”  a marcat prin mai multe acţiuni momentul sărbătoririi poetului Mihai Eminescu.

Sala festivă, înţesată de elevi, a urmărit un preambul în care într-un mod mai puţin convenţional li s-a vorbit despre opera şi personalitatea poetului, fiind îndemnaţi să se apropie cu mai mult interes asupra întregii creaţii eminesciene. Elevii au vizionat apoi o prezentare power-point în care într-un mod original se îmbinau versuri din poezii cu imagini redând spaţii dragi sau simboluri reprezentative, fiind provocaţi să-şi amintească din ce poezii au fost selectate versurile. A urmat un moment artistic în care elevi din clasele a IX-a D, a X-a C, a X-a E au recitat cu sensibilitate şi dăruire din poeziile cunoscute.

Acţiunile de vineri vor consta în amenajarea unei vitrine cu carte şi a unei expoziţii de desene ale elevilor din clasa a VI-a A.

Read more

Subcomisarul Iulian Munteanu, de la Biroul de Investigaţii Criminale, a fost împuternicit să conducă timp de trei luni Postul de Poliţie al oraşului Pecica, localitatea de reşedinţă a ministrului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş. Acesta îl va înlocui pe comisarul şef Tudor Crăciun, care a fost promovat în cadrul Poliţiei Municipiului Arad ca adjunct al şefului Secţiei de Poliţie Micălaca. Crăciun a prezentat, zilele trecute, în faţa administraţiei publice din oraş, raportul instituţiei pe care a condus-o în anul 2010. La prezentarea raportului a participat şi deputatul Iustin Cionca.

Read more

Serviciul de Investigaţii Criminale Arad are un nou şef. În cursul zilei de vineri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a avut loc examenul pentru ocuparea funcţiei de şef al Serviciului de Investigaţii Criminale Arad, examen promovat de comisarul de poliţie Călin Micu.
Noul şef al Serviciului de Investigaţii Criminale are 41 de ani şi lucrează din 1995 în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Comisarul de poliţie Călin Micu lucrează, de mai bine de 14 ani, exclusiv pe linie de investigaţii criminale, având mai multe specilaizări în domeniu şi un master de „Psihologie judiciară” la Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca.

Read more

Test

National 5 ianuarie 2011 0

http://www.youtube.com/watch?v=dLg819IO72M

Read more

Guvernul a alocat, în şedinţa din această săptămână, „suma de 177 de milioane de lei autorităţilor locale din întreaga ţară, pentru plata arieratelor şi pentru acoperirea unor cheltuieli pentru primării care sunt, practic, în imposibilitatea de a mai funcţiona deoarece au cheltuieli mai mari decât veniturile”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului. Tot pentru sprijinirea autorităţilor locale s-au alocat 37,178 milioane lei, pentru plata subvenţiei la energia termică.
La Arad, într-o proporţie zdrobitoare, banii au mers spre primăriile conduse de reprezentanţi ai PDL. Este vorba de primăriile din Arad, Almaş, Apateu, Bata, Beliu, Birchiş, Bârsa, Brazii, Cărand, Chisindia, Conop, Curtici, Dieci, Felnac, Frumuşeni, Ghioroc, Hălmăgel, Hălmagiu, Hăşmaş, Lipova, Moneasa, Nădlac, Păuliş, Pecica, Petriş, Pilu, Săvârşin, Sântana, Sebiş, Secisigiu, Şilindia, Şagu, Şeitin, Semlac, Şepreuş, Şicula, Tauţ, Ususău, Vărădia de Mureş, Vârfurile, Vinga şi Zerind, totalizând 42 de administraţii publice locale. Nici UDMR nu stă rău la acest capitol, toate cele patru primării din judeţ conduse de reprezentanţii Uniunii primind fonduri: Dorobanţi, Mişca, Sintea Mare, şi Peregu Mare. Şi opt primării PSD s-au bucurat de sprijin financiar de la Guvern. Este vorba de cele din Bârzava, Fântânele, Iratoşu, Macea, Olari, Şofronea, Şiştarovăţ şi Vladimirescu. Primăriile PNL au fost ocolite de generozitatea guvernanţilor, cu o singură excepţie: Zimandul Nou, care oricum a primit cea mai mică sumă alocată, doar 15.000 de lei.
Deputatul arădean Adrian Niţu (PDL) a dat asigurări că banii nu au fost acordaţi pe criterii politice, ci pe criterii obiective. Totuşi, acest a subliniat faptul că Aradul a primit cei mai mulţi bani dintre toate celelalte judeţe, lucru care se datorează parlamentarilor arădeni şi celorlalţi reprezentanţi ai judeţului la Bucureşti.(news-ar)

Read more

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă  publică în municipiul Arad, pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural artistice şi religioase prilejuite de Sărbătoarea Crăciunului,  în perioada 24-26 decembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad va asigura dispozitivul de ordine publică cu peste 30 de jandarmi, organizaţi în patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice, echipaje auto şi subunităţi de intervenţie, fiind pregătiţi să intervină în cazul producerii unor fapte antisociale.

Jandarmii vor acţiona, în zonele lăcaşelor de cult, în apropierea locurilor de desfăşurare a manifestărilor cultural artistice şi religioase şi în alte zone aglomerate, pentru prevenirea producerii oricăror incidente care ar putea periclita desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor, precum şi pentru monitorizarea şi descurajarea grupurilor care intenţionează să tulbure ordinea şi liniştea publică.

De asemenea, jandarmii vor intensifica controalele pe linia vânzării obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice în pieţele arădene, precum şi în alte zone ale municipiului.

Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau 0257/514900.

Read more

Prima ediţie a Târgului de Crăciun din oraşul Chişineu Criş s-a dovedit a fi un succes, fiind vizitat de sute de oameni pe parcursul celor două zile (18-19 decembrie).

Deschiderea a avut loc sâmbătă dimineaţa, la eveniment fiind prezenţi europarlamentarul Iosif Matula, precum şi oaspeţi din oraşul Gyula. Imediat după deschiderea oficială de pe scena special amenajată au răsunat colinde pană seara târziu când, în oraş, a poposit Caravana Tradiţiilor.

Aşa cum au promis, organizatorii au sacrificat la târg un porc, pentru a arăta că tradiţia tăierii porcului se menţine şi la Chişineu Criş.

Pe parcursul celor două zile, la cele peste 30 de standuri amenajate pe strada Teilor, vizitatorii au avut parte de produse culinare tradiţionale, decoraţiuni de Crăciun, vin fiert, ţuică fiartă, tradiţionala pâine de Chişineu Criş, găluşte slovăceşti etc.

„Vreau ca şi locuitorii din oraşul nostru să simtă spiritul sărbătorilor şi să se bucure împreună cu noi, motiv pentru care ne-am gândit să organizăm acest târg. Este prima ediţie, dar vreau să cred că nu ne vom opri aici. Chişineu Criş merită să fie în sărbătoare şi să aibă an de an un asemenea târg. Am fost la multe târguri şi m-a deranjat când am văzut că oraşul nostru nu-şi promovează produsele specifice, dar am văzut în schimb pâinea de Pecica, ţuica de Chinsindia, găluşte slovăceşti. Avem şi noi pâinea de Chişineu Criş, tăiţei de Nădab şi multe alte produse cu care ne putem mândri”,  a spus europarlamentarul Iosif Matula la deschierea târgului.

Organizatorii acestui târg promit că vor face din acest eveniment o tradiţie pentru oraşul Chişineu Criş şi îl vor organiza an de an.

Read more

În judeţul Arad a nins abundent iar traficul rutier se desfăşoară îngreunat, din cauza carosabilului alunecos. Pe unele segmente ale drumurilor naţionale 7 (Săvârşin – Arad – Nădlac), 69 (Vinga – Arad) şi 79 (Arad – Chişineu-Criş) s-a depus un nou strat de zăpadă, de câţiva centimetri. De asemenea, pe drumurile judeţene şi comunale stratul de zăpadă măsoară tot câţiva centimetri.
Traficul rutier a fost întrerupt sâmbătă pe DN7, în zona localităţii Conop, la kilometrul 497, din cauza unui TIR care s-a răsturnat pe partea carosabilă. Accidentul nu s-a soldat cu victime iar cauza producerii acestuia a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Circulaţia s-a reluat în jurul orei 16.
Tot pe DN7, în zona Pecica, s-a circulat pe un fir, alternativ, din cauza unui accident rutier produs în jurul orei 10:45, în care au fost implicate două autovehicule (un TIR şi un autoturism). Două persoane au fost rănite. Conform Poliţiei, cel mai probabil cauza accidentului a fost neadaptarea vitezei în condiţii de carosabil acoperit cu zăpadă.
În depresiunea Zărandului şi în zona montană a judeţului se circulă cu maximum 40 de kilometri pe oră, din cauza stratului proaspăt de zăpadă care s-a depus peste carosabilul îngheţat.(news-ar)

Read more