News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad

Marţi, 30 aprilie 2013, începând cu ora 17, la Biserica Harvest Metanoia din Arad, str. M. Eminescu, nr. 3, va avea loc evenimentul ,,Lumina prin Credinţă’’, eveniment structurat pe două secţiuni: vernisajul  expoziţiei de pictură ,,Soarele de la Miezul Nopţii”, aparţinând artistului arădean Dan Merişca, şi lansarea cărţii ,, Obstacole în calea credinţei. O abordare expozitivă şi apologetică a Evangheliei după Luca”, editura Neword Press, Arad, 2013, semnată de teologul Cristian Barbosu.  ,, Cele două momente au menirea de a oferi publicului arădean o delectare vizuală şi intelectuală, constituind totodată un profund îndemn la reflecţie şi reculegere spirituală în această perioadă pre -Pascală, când, pătrunşi de Lumina Credinţei, ne vom putea bucura cu toţii de Lumina Învierii”, a precizat dr. Antoniu Martin, prezentatorul evenimentului.

Read more

iotcu_la_drum_crop

Consiliul Judeţean Arad a aprobat protocolul de predare primire emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu privire la revenirea în patrimoniul CJA a celor două drumuri judeţene incluse în Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii: DJ 682 Arad-Felnac –limită judeţ Timiş şi DJ 709 Arad – Seleuş.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a solicitat Guvernului Ponta, în nenumărate rânduri, urgentarea emiterii acestui document, având în vedere situaţia dezastruoasă în care se află cele două tronsoane. Abia după o lună şi jumătate de la apariţia legii (prin care drumurile incluse în PNDI se retransmit autorităţilor locale), a apărut şi protocolul prin care aceste drumuri revin efectiv Consiliului Judeţean. „Am urgentat, astăzi, aprobarea protocolului de predare primire a celor două drumuri atât de controversate. Am dorit să fim operativi, astfel încât tot astăzi am aprobat şi indicatorii tehnico-economici. Tergiversarea acestei situaţii de către guvernul Ponta a produs multe probleme”, a declarat preşedintele Nicolae Ioţcu.

Acesta a subliniat că problema celor două drumuri va fi rezolvată de către Consiliul Judeţean Arad. „Vom începe chiar de astăzi demersurile pentru a reface aceste drumuri, astfel încât cetăţenii care circulă să scape de coşmarul gropilor prezente în asfalt la tot pasul. Incapacitatea guvernului Ponta a fost resimţită zilnic de oamenii care circulau pe cele două drumuri, iar situaţia trebuie să se schimbe şi promitem că se va schimba. Ne-am asumat răspunderea şi când am preluat sistemul sanitar arădean şi ne vom asuma răspunderea şi acum. Cele două drumuri se vor reface din bugetul Consiliului Judeţean Arad”, a subliniat preşedintele CJ Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Fotbal Club UTA Arad anunta suporterii ca incepand de miercuri, 17 aprilie, se pun in vanzare biletele pentru meciul de campionat dintre FC UTA Arad si Luceafarul Oradea. Programul de vanzare a biletelor este: miercuri, 17 aprilie si joi, 18 aprilie intre orele 10 si 16, perioada in care acestea se vor vinde la secretariatul clubului,  iar in ziua meciului, vineri, intre orele 9 si 17, la casa de bilete din fata stadionului Francisc Neuman. Partida se va disputa vineri, 19 aprilie 2013, de  la ora 18.00, pe stadionul Francisc Neuman.

Pretul biletelor este dupa cum urmeaza:

     – la tribuna I – 15 lei

     – la tribuna a II-a, sectorul J – 15 lei

     – la tribuna a II-a – 12 lei

     – la peluza – 6 lei

Femeile si copiii cu varste pana la 14 ani beneficiaza de gratuitate.

Read more

newsarad stiri arad

Un tren care circula pe ruta Gurahont – Arad a deraiat în această dimineaţă lângă Ineu, după ce locomotiva a lovit în plin un autoturism care nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată.

Două persoane care se aflau în autoturism au murit pe loc, este vorba de doi barbati din Cuvin in varsta de 27 si 30 ani.

Pasagerii care se aflau în tren în momentul producerii accidentului, nu au fost răniţi.

Traficul este oprit in zona datorita accidentului.

Read more

Afis Flames on Bikes(1)

Flames on Bikes, prin intermediul International Police Association (IPA) regiunea 1 Arad, a demarat un proiect umanitar de amploare, intitulat Flames on Bikes–Across Europe to Africa. Consiliul Judeţean Arad s-a alăturat acestui generos demers şi a devenit partener oficial în cadrul acestui proiect. „Suntem onoraţi că ne putem alătura acestei campanii de anvergură, în care sunt implicaţi un medic şi un pompier de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, afirmă Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Proiectul are ca scop colectarea de fonduri pentru copiii bolnavi de leucemie,  acordarea de asistenţă  medicală gratuită comunităţilor izolate din Maroc, precum şi  stabilirea de legături între IPA Regiunea 1 Arad şi unităţile de pompieri, jandarmi şi poliţişti din Maroc.

„Vom susţine derularea acestei campanii internaţionale inclusiv financiar, prin Centrul Cultural Judeţean Arad. Suntem deschişi tuturor proiectelor care susţin cauze umanitare, cu scop nobil“, subliniză Ana Maria Dragoş, director Centru Cultural Judeţean Arad.

Este prima ediţie dintr-o acţiune caritabilă desfăşurată pe două continente.

Deplasarea din Arad şi până în nordul Africii se va face cu motocicletele personale începând cu data de 6 aprilie, întoarcerea fiind programată aproximativ la finele lunii, în funcţie de evenimentele survenite pe parcurs.

Cei doi arădeni care vor pleca spre Maroc sunt Rareş Bârsan – medic la I.S.U. „Vasile Goldiş” Arad şi  Domiţian Giurgiu – pompier salvator în cadrul aceleaşi instituţii. Strângerea de fonduri se face atât pe plan local cât şi de la unităţile de pompieri, poliţie şi jandarmerie de-a lungul itinerariului propus. „Totodată în cadrul acestui proiect se doreşte stimularea legăturilor de prietenie şi întrajutorare dintre  unităţile membre IPA deja existente cât şi dezvoltarea de noi legături. În acelaş timp, se va acorda asistenţă socială în zonele defavorizate din nordul Africii”, susţine medicul Rareş Bârsan. La rândul său Domiţian Giurgiu, pompier salvator, afirmă că are convingerea că această campanie va fi una reuşită şi că demersul îşi va atinge scopul principal, şi anume sprijin pentru copiii bolnavi de leucemie.

Ciprian Drăgan, coordonatorul acestei campanii, a ţinut să mulţumească tuturor – colegilor de serviciu, cetăţeni, instituţii publice, companii private – care au răspuns apelului lansat şi şi-au adus contribuţia în cadrul acestui proiect.

Read more

eBanner 400x400 Targ Iepuras

Organizatorii ediţiei din acest an a evenimentului îşi propun să asigure arădenilor posibilitatea de a-şi procura din târg tot ce le este necesar pentru Paşte. Galleria Arad oferă expozanţilor posibilitatea de a susţine degustări de produse tradiţionale şi expoziţii de artă populară, precum şi de a-şi amenaja terase în exteriorul clădirii mall-ului, cu delicatese la grătar şi purcei la proţap.

 „Încercăm prin acest eveniment să împletim tradiţia cu spiritul modernist al perioadei actuale, într-o manieră care să atragă cumpărătorii de toate vârstele şi să creeze o atmosferă festivă, specifică unei sărbători deosebite, precum Paştele”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Paleta de servicii şi produse pe care Galleria Arad le aşteaptă din partea expozanţilor este una variată, începând de la ouă încondeiate la icoane, sticlărie, îmbrăcăminte, obiecte din ceramică, împletituri din nuiele, jucării, bijuterii, instrumente muzicale, dulciuri, cozonac, ţuică sau vestita pită pe vatră, brânzeturi, etc.

Expozanţii interesaţi să îşi promoveze produsele în cadrul evenimentului îşi pot depune cererile pentru ocuparea spaţiilor până în data de 1 aprilie a.c., la telefon 0723219241. Persoană de contact: Georgiana Vulciu!

„Galleria suntem toţi!”

Read more

newsarad stiri arad

Fotbal Club  UTA Arad  anunta suporterii ca incepand de luni, 4 martie, se pun in vanzare biletele pentru prima etapa a returului de campionat 2012-2013 pentru meciul dintre FC UTA Arad si ACS Poli Timisoara. Programul de vanzare al biletelor va fi : de luni 4 martie pana joi 7 martie intre orele 10 si 16, perioada in care se vor vinde la secretariatul clubului,  iar in ziua meciului vineri, intre orele 10 si 17 la casa de bilete din fata stadionului Francisc Neuman. Partida se va disputa VINERI, 08 martie 2013 de  la ora 18.00, pe stadionul Francisc Neuman.

Pretul biletelor este, dupa cum urmeaza :

     – la tribuna I – 15 lei

     – la tribuna a II a, sectorul J – 15 lei

     – la tribuna a II a – 12 lei

     – la peluza – 6 lei

Read more

eBanner-cancer

Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 14.00, clienţii mall-ului vor beneficia, gratuit, de o serie de testări gratuite precum: determinarea glicemiei, a tensiunii arteriale, a indicelui de masă corporală, a indicelui de grăsime din organism şi a frecvenţei cardiace, respectiv a nivelului de saturaţie a oxigenului din sânge. De asemenea, arădenii vor primi răspunsuri la eventualele întrebări legate de aceste afecţiuni maligne care pun în pericol viaţa femeilor.

Cauza exactă a cancerului mamar este necunoscută. Hormonii feminini și vârsta înaintată joacă un rol în determinarea cancerului mamar. Aceasta este o boală frecventă în cazul femeilor în varstă de peste 50 de ani. Riscul înregistrat de femeile între 30 și 40 de ani este de aproximativ 1 la 250 de persoane, în timp ce pentru femeile între 40 și 50 de ani, riscul creşte  la nivelul de  1 la 70 de persoane. Cancerul mamar în stadiu incipient este adesea depistat printr-o mamografie, înainte de a fi apărut orice fel de simptom.

„Pentru a evita riscurile îmbolnăvirii, e nevoie de cunoaşterea riscurilor şi de controale regulate. Galleria Arad se implică în acest program de informare derulat sub sloganul “Copiii mei au nevoie de o mamă”. Ca femei, trebuie să conştientizăm că, pentru a ne putea îngriji de copiii noştri, trebuie să avem grijă de sănătatea noastră. De aceea, le invităm pe doamnele din municipiul şi judeţul Arad să îşi acorde câteva minute pentru un viitor sigur, precizeaza Tina Virlan, mall manager.

Evenimentul, regăsit în cadrul programul  „Săptămâna prevenirii cancerului la sân şi a cancerului de col uterin”, este organizat în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Medicinişti  Arădeni din cadrul UVVG Arad.

Read more

falca2

Gheorghe Falcă, a participat pe data de 1 februarie la cea de-a doua zi a sesiunii plenare a Comitetului Regiunilor, pe ordinea zi aflându-se spre aprobare 7 de proiecte de rezoluție.

Grupul Partidului Popular European (PPE) din cadrul Comitetului Regiunilor a depus două amendamente la proiectul de aviz „Regiunile ultraperiferice ale UE în lumina strategiei Europa 2020”, ca urmare a solicitării primarului Gheorghe Falcă. Amendamentele au fost sprijinite de către Președintele Grupului PPE la Comitetul Regiunilor, Michael Schneider, precum și de raportor. Primul amendament susţine dezvoltarea şi optimizarea aeroporturilor regionale existente. “Acest amendament a fost însușit de Malcom Mifsud, raportorul proiectului de aviz. Aeroporturile regionale sunt un instrument esențial al dezvoltării economice și sociale pentru orice regiune ultraperiferică”, a declarat Falca.

Cel de-al doilea se referă la facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziţie publică.

Cele două amendamente au fost aprobate în cadrul sesiunii plenare cu majoritate de voturi.

De asemenea, un număr de 6 membri din Delegația Națională a României, printre care și primarul Gheorghe Falcă, au inițiat o serie de amendamente la Proiectul de rezoluție referitor la Pachetul legislativ privind politica de coeziune post-2013, mare parte dintre acestea fiind aprobate în cadrul plenarei.

“Comitetul Regiunilor a adoptat o rezoluție cu privire la actualele negocieri interinstituționale pe tema pachetului  legislativ privind politica de coeziune post 2013. Rezoluția reunește principalele propuneri întocmite de către reprezentanții regiunilor și ai orașelor din Uniunea Europeană în urma cooperării interinstituționale și a dezbaterilor care s-au desfășurat pe parcursul unu an”, a concluzionat Gheorghe Falcă.

Comitetul Regiunilor se va reuni în 11-12 aprilie pentru a 100-a Sesiune Plenară.

Read more

gheorghe falca primar arad

Astazi la Curtea de Apel din Alba a avut loc pronuntarea in cazul „Fabrica de Zahar” unde edilul orasului nostru, Gheorghe Falca, impreuna cu alti inculpati au fost judecati la rcursul DNA. Astfel dupa doua saptamani de deliberari, magistratii au decis respingerea  recursului depus pe data de 23 mai 2012 pe motivul de nefondant. Astfel dupa 5 ani 3 luni si 3 zile Gheorghe Falca a mai scapat de un hop, mai precis penultimul, procurorii anticoruptie fiind nevoiti sa apeleze la ultimul instrument legal, si anume recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Read more