News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Minoră depistată la frontieră cu documentul altei persoane

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o minoră care încerca să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de un document de călătorie aparţinând alte persoane.

   La data de 24.03.2015, orele 10.30 la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autoturism, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitatea românească.

La controlul de frontieră, poliţiştii arădeni au sesizat deosebiri de fizionomie între persoana în cauză şi cea din fotografie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări.

Astfel s-a constatat faptul că persoana în cauză este minora S.M., în vârstă de 16 ani, domiciliată pe raza judeţului Tulcea, care a declarat că documentul prezentat la control l-a primit de la un cetăţean român a cărui identitate nu o cunoaşte. A recurs la aceasta metodă deoarece intenţiona să ajungă în Suedia, dar nu avea acordul părinţilor.

Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
Jandarmii arădeni au asigurat ordinea şi au aplicat amenzi în această săptămână

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate, în cursul acestei săptămâni, în misiuni ce au avut ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În perioada 16-19 martie a.c., au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 4350 lei. Pe timpul misiunilor și acțiunilor desfășurate, au fost constatate fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fapte de comerț ilicit și o faptă ce constituie contravenție, săvârșită într-o arenă sportivă. Au fost întocmite, de asemenea, acte de sesizare în cazul a șase infracțiuni, fiind depistați șase autori.

În aceeași perioadă, au fost constituite patrule de jandarmi și patrule în sistem integrat, ce au acționat pe linia menținerii ordinii și liniștii publice.

Read more
Confort Construct&Instal 2015: S-a dat startul pentru construcţii

Specialiştii prezenţi astăzi la EXPO Arad au dat startul sezonului pentru construcţii şi instalaţii. La început de martie, Confort Construct&Instal este evenimentul de referinţă din regiunea de Vest pentru toţi cei care vor să construiască sau să-şi renoveze propria locuinţă.

Expoziţia este organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad începând de astăzi, 19 martie, până duminică 22 martie.

Sunt prezenţi la eveniment peste 70 de expozanţi din România şi Ungaria care îşi expun oferta generoasă de produse şi servicii în două pavilioane, dar şi pe spaţiul exterior. Confort Construct&Instal este locul ideal unde oferta şi cererea se întâlnesc, generând avantaje şi de partea agenţilor economici prezenţi, cât şi de partea publicului larg, interes în tot ce presupune partea de construcţii şi instalaţii”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

Program de vizitare

Joi, 19 martie: 11:00 – 18:00

Vineri, 20 martie – Sâmbătă, 21 martie: 10:00 – 18:00

Duminică, 22 martie: 10:00 – 16:00

Organizatorii oferă transport gratuit de la staţia Podgoria, pe ruta Podgoria – Gara CFR – UTA – Pţa Fortuna – Expo Arad şi retur

Pogram transport:

JOI 19 martie:

Plecare PODGORIA orele 10.45; 12.30; 13.30; 14.30; 15.30; 16.30.

Plecare EXPO orele 11.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00; 18.30.

VINERI 20 martie

Plecare PODGORIA orele 9.45; 11.30; 12.30; 13.30; 14.30; 15.30; 16.30.

Plecare EXPO orele 10.00; 12.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00; 18.30.

SÂMBĂTĂ 21 martie:

Plecare PODGORIA orele 9,45; 10.30; 11.30; 12,30; 13,30; 14.30; 15.30; 16.30.

Plecare EXPO orele 10.00; 11.00; 12.00; 13,00; 14.00; 15.00; 16,00; 18.30.

DUMINICĂ 22 martie:

Plecare PODGORIA orele 9,45; 10.30; 11.30; 12,30; 13,30.

Plecare EXPO orele 10,00; 11,00; 12,00; 13,00, 14,30.

Read more
Se depun cererile pentru biletele de tratament la Casa de Pensii Arad

CASA JUDETEANA DE PENSII ARAD invita pensionarii si salariatii cu domiciliul in judetul ARAD sa depuna cereri pentru a beneficia de tratament balnear in statiunile in care CNPP are baze proprii de tratament, respectiv :

  • MONEASA-Hotel CODRU MOMA –REUMATISM,NEVROZA ,SISTEM NERVOS
  • GEOAGIU-Hotel CERES- REUMATISM
  • PUCIOASA –Hotel CERES- REUMATISM
  • BUZIAS-Hotel SILVANA-CARDIO-VASCULAR
  • COVASNA-Hotel DACIA- CARDIO-VASCULAR
  • OLANESTI-Hotel LIVADIA-CARDIO-VASCULAR ,DIGESTIV
  • 1MAI-Hotel CERES-REUMATISM

Durata unui sejur este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este  de 12 zile.

Conditiile de cazare, masa si tratament oferite de unitatile hoteliere sunt foarte bune.

Pentru seria nr.3 cu incepere din data de 20,21,22 martie ,CJP ARAD dispune de locuri libere  in urmatoarele statiuni:Moneasa ,Geoagiu ,Buzias, 1 Mai, Olanesti si Pucioasa.

               Pentru  seria nr.4 cu incepere din 5,6,7 aprilie ,CJP ARAD dispune de :

  • MONEASA-Hotel CODRU MOMA-90 bilete
  • PUCIOASA –Hotel CERES-2 bilete
  • BUZIAS-Hotel SILVANA- 6 bilete
  • COVASNA-Hotel DACIA- 2 bilete
  • OLANESTI-Hotel LIVADIA-4 bilete
  • 1MAI-Hotel CERES-22 bilete
  • GEOAGIU-Hotel CERES-12 bilete

Durata unui sejur este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este  de 12 zile.

Conditiile de cazare, masa si tratament oferite de unitatile hoteliere sunt foarte bune.

Pentru celelalte serii de bilete de tratament din anul 2015, Casa Judeteana de Pensii ARAD, va informa din timp beneficiarii despre numarul de locuri disponibile.

Read more
Targul "Confort Construct&Instal" in prag de deschidere

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad vă invită, între 19 şi 22 martie 2015, la Expo Arad, pentru a vizita cel mai important eveniment din Vestul ţării dedicat construcţiilor şi instalaţiilor.

În pofida situaţiei sensibile cu care se confruntă domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, evenimentul internaţional Confort Construct&Instal adună anul acesta peste 70 de firme din România şi Ungaria.

Confort Construct&Instal oferă vizitatorilor ceea ce nu găsesc în marile magazine de bricolaj. Companiile care activează în acest sector şi publicul larg sunt aşteptate în pavilioanele expoziţionale şi pe spaţiul exterior cu ofertă diversificată şi unică.

O vizită la Confort Construct&Instal vă oferă posibilitatea de a găsi o ofertă personalizată nevoilor dumneavoastră, alta decât cea pe care o puteţi găsi în fiecare zi în magazinele specializate. Contactul direct cu ofertantul, posibilitatea de a vedea produsul și a solicita informații şi compararea cu produse și servicii similare, sunt doar câteva avantaje pe care le puteţi obţine participând la eveniment”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

Vineri 20 martie, este aşteptat la Arad camionul demo RIDGID Road Show Event 2015, Orientul Mijlociu – Europa. Pornit în 6 ianuarie din Arabia Saudită Road Show-ul RIDGID – scule pentru instalatori – va poposi în 25 de țări din Orientul Mijlociu și Europa. Aradul este singurul oraș din zona de Vest a României în care se va opri, următoarea staţionare fiind în Croația. Specialiștii prezenți la camionul demo RIDGID vor oferi instalatorilor interesați informații despre sculele expuse și lucrările la care aceste pot fi utilizate.

Organizatorii oferă transport gratuit de la staţia Podgoria.

Program de vizitare:

Joi, 19 martie: 11:00 – 18:00

Vineri, 20 martie – Sâmbătă, 21 martie: 10:00 – 18:00

Duminică, 22 martie: 10:00 – 16:00

Read more
Drumul Arad-Felnac este gata pentru modernizare

S-a dat startul modernizării drumului judeţean dintre localităţile Arad şi Felnac, unul dintre cele mai disputate drumuri din judeţ, din punct de vedere al infrastructurii extrem de uzate. Vorbim despre un tronson de drum important pentru economia judeţului, care va contribui atât la atragerea de investitori şi la dezvoltarea localităţilor Felnac şi Zădăreni, cât şi la fluidizarea traficului pe partea de sud a judeţului.

După cinci ani în care Consiliul Judeţean Arad a făcut tot posibilul pentru începerea lucrărilor de modernizare, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat, în data de 11 martie 2015, contractul privind modernizarea acestui drum. „Putem spune că avem în momentul de faţă un contract de execuţie a lucrărilor. Constructorul va începe lucrările de proiectare, după care se va trece la executarea lucrărilor”, a declarat Nicolae Ioţcu.

DJ 682Arad- Felnac a fost construit în urmă cu aproape 40 de ani, perioadă în care pe acest drum s-a intervenit doar cu lucări de înteţinere şi reparaţii.   Tronsonul de drum ce urmează a fi reabilitat este în lungime de 17 km, valoarea lucrării fiind de 17.159.580 lei.  Alături de  Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad la semnarea contractului de lucrări au mai fost prezenţi Cristian Drăgan, administratorul judeţeului, Doina Petri, primarul comunei Zădăreni şi Nicolae Selegean, primarul comunei Felnac.

            „În sfârşit s-a ajuns la modernizarea acestui drum. Au fost momente dificile, dar suntem mulţumiţi că după eforturi îndelungi ale Consiliului Judeţean s-a reuşit începerea acestor lucrări”, a declarat Doina Petri, primarul localităţii Zădăreni.

„Este o lucrare foarte importantă pentru comuna Felnac, în condiţiile în care suntem sub o mare presiune financiară, generată de guvern, prin reducerea alocaţiilor bugetare. Suntem nevoiţi să ne descurcăm pe cont propriu în foarte multe situaţii şi din acest motiv avem nevoie de investitori locali, care să aducă bani la buget şi să suplinim astfel tăierile pe care Guvernul le-a făcut. Nu puteam să atragem fonduri fără mijloace corespunzătoare de acces în comuna noastră. Acest drum va însemna mult pentru dezvoltarea noastră”, a declarat Nicolae Selegean, primarul localităţii Felnac.

Cristian Drăgan, administratorul judeţului Arad, a prezentat cauzele care au împiedicat Consiliul Judeţean să înceapă reabilitarea acestui drum. „În 2010, Consiliul Judeţean Arad a transferat, prin protocol de predare-primire, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), tronsoanele de drum Arad-Şiria-Seleuş, respectiv Arad-Zădăreni-Felnac, pentru a fi reabilitate, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), program cu finanţare guvernamentală. Contractul de reabilitare a celor două tronsoane a fost semnat, iar lucrările au şi început pe tronsonul Arad-Şiria, urmând să intre în lucru şi Arad-Felnac”,  a spus Cristian Drăgan. În 2012, Guvernul Ponta a oprit abuziv programul. Consiliul Judeţean şi-a manifestat disponibilitatea în nenumărate rânduri de a prelua înapoi aceste drumuri şi de a le reabilita din fonduri proprii sau din alte surse de finanţare. În iulie 2013, printr-o adresă transmisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a interzis categoric intervenţia Consiliului Judeţean în  reabilitarea drumurilor, motivaţia fiind „pentru a se evita dubla finanţare”, deoarece „contractul dintre Minister şi constructor este în vigoare”.

În luna martie 2014  drumul judeţean Arad – Zădăreni – Felnac a reintrat în administrarea Consiliului Judeţean Arad. Imediat administraţia judeţeană a demarat procedurile de scoatere la licitaţie a lucrării, iar în data de 12 septembrie 2014 firma Sylc Con Trans SRL a fost declarată câştigătoare.  „Din septembrie până acum s-a înregistrat un şir lung de contestaţii, având în vedere că procedurile din România permit firmelor de a se ataca unele pe altele în contestaţii şi creând astfel un blocaj în finalizarea procedurilor de atribuire a unei lucrări. Vorbim despre o întârziere de şase luni, care se transpune în disconfort pentru toţi cei care circulă pe acest drum“, a declarat preşedintele Nicolae Ioţcu.

Read more
Politia Locala a dat cadouri dulci de 8 martie

Mamele, fiicele, surorile, iubitele, toate femeile de lângă noi, sărbătorite astăzi, primesc și din partea polițiștilor locali arădeni atenția cuvenită. Cum ziua de 8 martie le aparține lor, celor mai frumoase, polițiștii locali le-au pregătit cadouri dulci, oferindu-le, din inimă, chiar… inimi din turtă dulce, extrem de gustoase, special pregătite pentru ele. Cu fiecare inimă gustoasă, polițiștii au dăruit și o felicitare în miniatură, pe care femeile, de ziua lor, pot citi urarea: „Femeilor din jurul nostru, primăvară în suflete!”

Sute de inimi din turtă dulce le-au făcut arădenelor ziua de 8 martie mai dulce, când au ieșit din biserică, de la slujba obișnită de duminică dimineață.

Și pe această cale, polițiștii locali le urează tuturor doamnelor, domnișoarelor, tuturor femeilor din lume, un 8 Martie cald, fericit și lipsit de evenimente neplăcute!

„Consider că este un gest frumos, pe care polițiștii locali l-au gândit anul acesta puțin altfel, „florile” lor fiind de fapt inimi dulci, gustoase, de care m-am bucurat chiar și eu. Le mulțumesc!” – Viorica Graur, director general Poliția Locală Arad.

Read more
Oprea Claudiu, cerșetorul de la păcănele

Conform unui Studiu al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, cerșetoria poate apărea sau avea loc în cel puţin trei condiţii: cerşetorie voluntară, exploatarea semenilor prin cerşetorie şi traficul de persoane în scopul obligării la cerşetorie.
Lesne de observat că sărăcia nu figurează printre aceste condiții, deși este vehement invocată ca și motiv al cerșetoriei. Dar cei cu adevărat interesați de fenomen știu foarte bine că adevărata sărăcie nu iese în stradă, la cerșit. Sărăcia adevărată are demnitate!

Guvernul Norvegiei a depus spre dezbatere publică un proiect de lege prin care urmează să fie pedepsite, cu până la un an de închisoare, persoanele care oferă bani cerșetorilor, considerând că poliţia are nevoie de un ajutor legal solid în lupta contra reţelelor organizate de cerşetorie, care au transformat apelarea la mila trecătorilor într-o afacere, profitând de mila celor dispuşi să ofere bani cerșetorilor.

Legislația română este foarte bine structurată în ceea ce privește traficul de ființe umane, chiar în scopul obligării la cerșetorie, fiind bazată pe o Strategie Națională pentru Combaterea și Prevenirea Traficului de Ființe Umane, dar este în continuare foarte permisivă în privința cerșetoriei voluntare.

Aceasta este, de altfel, una dintre cauzele care favorizează persoanele predispuse la cerșit, cum este și Claudiu Oprea, pe care vi-l prezentăm în imaginile alăturate.

Din 2011, până în prezent, a fost amendat de polițiștii locali arădeni de 66 de ori, suma totală a amenzilor fiind de 7.900 de lei. Evident, nu a achitat nici un leu, știind că nu se pot lua măsuri de executare împotriva lui.

Oprea câștigă bani frumoși din cerșit, modul lui de operare fiind acela de a induioșa conducătorii auto opriți la semafoare, mai ales la cel de la intersecția străzii Banul Mărăcine/ Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș (lângă Consiliul Județean Arad). Cu banii obținuți din mila șoferilor, Oprea își joacă norocul la „păcănele”, desigur, în fața unui pahar cu vodcă, poate două, trei, dacă mila șoferilor a fost mai profundă.

Ce s-ar face acest jucător la păcănele dacă nu ar fi arădenii atât de darnici? Ar trăi demn și cinstit, din ajutoarele pe care le primește de la statul român și de la Primăria Arad.

oprea_cersetor oprea_cersetor2

Read more
Doi frati din Pecica au spart un stalp de telefonie

Sâmbătă, 31 ianuarie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Pecica, a depistat în flagrant două persoane care au sustras obiecte metalice din cadrul unei societăți comerciale.

Cele două persoane au fost observate în timp ce transportau respectivele obiecte, cu ajutorul a două biciclete. Jandarmii au procedat la legitimarea persoanelor iar, după verificări, a rezultat că este vorba de doi frați care își au domiciliul în orașul Pecica. Aceștia au recunoscut faptul că au spart un stâlp de telefonie, ce aparține unei societăți comerciale din localitate, și că au reușit să scoată din acesta aproape 50 kilograme de fier. Asupra persoanelor au fost găsite și uneltele de care s-au folosit, respectiv baros, daltă și foarfecă tip “gură de lup”.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cele două persoane fiind susceptibile de săvârșirea infracțiunilor de “distrugere” și „furt”.

Read more
AJOFM Arad organizeaza pe 6 martie bursa locurilor de munca pentru femei

AJOFM Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment deja tradițional,  Bursa locurilor de muncă pentru femei. Evenimentul se va desfășura în data de 6 Martie,  la Galleria Mall Arad, calea Aurel Vlaicu nr. 225-235,  etaj 1, cu începere de la orele 9 :00.

 Acţiunea urmăreşte pe de o parte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  privind  prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare, iar pe de altă parte medierea directă între angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, respectiv încadrarea șomerilor pe locurile de muncă disponibile oferite de angajatori.

 Vor fi de asemenea  prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează diverse categorii de şomeri.

Read more