Rapidul ratează Liga 1
SportStiri sportiveUltimele stiri 20 iulie 2016 0
Curtea de Apel București a amânat judecarea dosarului privind falimentul Rapidului pentru data de 24 august, iar cel mai probabil giuleștenii nu vor juca în Liga 1, locul lor urmând să fie luat de ACS Poli Timișoara. Deși înfățișarea ar fi trebuit să înceapă la 9:00, completul de judecată a intrat în sală cu o întârziere de aproape două ore, scrie GSP.
La termenul precedent, procesul a fost amânat, pe motiv că lichidatorul judiciar Aurel Brihac nu a fost prezent în sala de judecată şi nici nu a semnat o împuternicire pentru avocaţii care reprezintă clubul Rapid.
Pe 14 iunie, Tribunalul Bucureşti a hotărât intrarea în faliment a clubului Rapid Bucureşti, însă decizia nu este definitivă. Recent, Curtea de Apel Bucureşti a respins o cerere de suspendare provizorie a procedurii de intrare în faliment.
Lichidatorul judiciar desemnat de instanţă în acest caz, Aurel Brihac, a început deja demersurile pentru dizolvarea societăţii SC Rapid SA.
Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a hotărât să amâne pentru 21 iulie acceptarea sau nu a echipei giuleştene în ediţia 2016-2017 a Ligii I.
Clubul a intrat în insolvenţă în anul 2012, având datorii de aproximativ 18 milioane lei, iar de atunci au fost deschise procese în instanţă de către mai mulţi jucători care nu şi-au primit salariile. De asemenea, clubul a fost dat în judecată de mai multe companii şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru recuperarea unor datorii. (agerpres.ro)
Read moreProVolei Arad a demarat perioada pregătirilor pentru A2
SportSport LocalUltimele stiri 14 iulie 2016 0
Începând cu toamna acestui an, voleiul feminin arădean va fi reprezentat la nivelul Diviziei A2 prin echipa Pro VoleiArad, condusă de profesorul Traian Costea. Acum trei luni orașul Lipova a fost gazda ”Cupei Sportsin” la volei feminin, un bun prilej pentru Traian Costea de a aduce două echipe la turneu, pentru a putea găsi o formulă viabilă înainte de începerea sezonului de pregătire pentru participarea în divizie. Zilele acestea echipa ProVolei s-a întors în orașul de la poalele cetății Șoimoș, de această dată pentru un cantonament de pregătire tactică și tehnică precum și pentru susținerea unor meciuri test.
Cu o tradiție de ani de zile în voleiul feminin, clubul Șoimii Lipova nu mai are grupe de speranțe, cadete sau juniori, astfel că patru jucătoare locale au optat să se alăture grupării arădene pentru a participa la jocurile din divizie. Lorena Duma, Teodora Boșcu, Ioana Ruja și Ionela Emanuela Ardelean au răspuns afirmativ cererii profesorului Traian Costea și vor ajuta clubul arădean la obținerea unor rezultate bune la prima participare a clubului ProVolei în Divizia A2.
”Meciurile nu vor fi ușoare, sunt două echipe din Timișoara care s-au luptat până în ultima clipă pentru promovarea în prima ligă, sunt echipe din Cluj, Oradea, Satu Mare, toate cu pretenții la promovare.Pentru primul sezon vom încerca să facem o impresie bună.” a comentat profesorul Traian Costea.
Dumincă, fetele au avut un prim meci test contra echipei Victoria Nădlac, echipă antrenată de Dorin Vărșăndan, un meci în care a fost rulat tot lotul prezent.
”Am început pregătirile de vară, conturez lotul, vreau ca până în septembrie să am formula finală, meciul cu Nădlacul nu l-am propus să-l câștigăm ci am vrut să văd cum stau fetele în teren. O problemă pentru lot este lipsa unui ridicător, sunt în discuții și sper să reușesc să aduc o ridicătoare, ar fi cam singurul post în care suntem deficitari. Dacă nu reușim, o să aleg una dintre fete pentru formare, o fată care are veleități de coordonator. Zilele acestea ne pregătim din punct de vedere tehnic și tactic, doar o zi va fi pentru pregătirea fizică”a mai adăgat Traian Costea.
Pe lângă antrenamentele zilnice, două pe zi, se are în vedere un nou meci test, tot cu echipa Victoria Nădlac, de data aceasta fetele vor fi mai bine ancorate, primul test încheindu-se cu o înfrângere pentru arădence, scor 1-3, zilele de antrenamente efectuate împreună au darul de a închega echipa și de a învăța scheme de joc care pot fi puse în aplicare.
Federația Română de Volei va stabili luna viitoare calendarul competițional al Diviziei A2, dar cum ne-am obișnuit, cel mai probabil, campionatul va începe la sfârșitul lunii septembrie, timp destul pentru noi meciuri test și căutarea unor soluții de joc.
”După acest cantonament voi lăsa fetele în vacanță iar de la 1 septembrie vom începe antrenamentele în Arad, unde intenționez sa fac cantonament si cu echipa de juniori și am în vedere o serie de meciuri de pregătire. La această oră toate cluburile sunt în vacanță, acum este perioada voleiului pe plajă, pregătirile propriu zise vor începe din septembrie când trebuie să ne ocupăm și cu legitimarea jucătoarelor la federație. Lipova a fost și este întotdeauna condiții foarte bune. Ni s-a pus la dispoziție sală de antrenamente, este aici și ștrandul, îmbinăm utilul cu plăcutul. Partea de antrenamente fizice o vom aborda mai intens la Arad când ne vom mișca și pe terenul de nisip, unde eforturile sunt mai mari pentru jucătoare” a concluzionat profesorul Traian Costea.
Profesorul Traian Costea are la dispoziție următorul lot: Ardelean Emanuela Ionela, Drăgăniță Adnana, Talpeș Eleonora, Ghîrbe Gabriela, Kromek Bianka, Duma Lorena, Telian Adina, Boșcu Teodora, Șandru Amalia și Ruja Ioana, (sportularadean.ro)
Read more
Este fotbalul românesc aproape de faliment? Liga 1 pare să fie pe cale de dispariție!
SportStiri sportive 2 iulie 2016 0
Au trecut de mult vremurile în care Steaua, Dinamo și Rapid câștigau aproape toate meciurile disputate în compania echipelor din provincie. Divizia A, așa cum era numită competiția de top a fotbalului românesc, oferea un spectacol cât se poate de savuros, atât în plan sportiv cât și în afara terenului. Investitorii obișnuiau să se ia la întrecere și astfel, valoarea cluburilor creștea într-o manieră spectaculoasă, de la an la an.
Restructurări
Totuși, odată cu debutul recesiunii, personajele implicate în sport au început să se retragă ușor-ușor. Steaua pare să fie singura supraviețuitoare care menține ștafeta sus. Dinamo a trecut prin insolvență și funcționează cu un buget minimal, în timp ce la Rapid se vorbește despre faliment și datorii incomensurabile.
Dacă ne uităm pe un site de statistici din Liga 1 de fotbal, vom observa că sistemul competițional a suferit modificări în ultima perioadă. Dacă până în 2015 aveam 18 echipe în prima ligă, odată cu începerea sezonului 2016/2015, Liga 1 are numai 14 cluburi înscrise în competiție.
Restructurările au venit ca o soluție de avarie. Datoriile și lipsa de venituri i-au determinat pe conducătorii ligii să adopte acest forma, cu speranța că echipele din prima ligă se vor descurca mai bine cu banii pe care îi vor primi din drepturile de televizare începând cu această stagiune.
Faliment?
Există posibilitatea ca atunci când accesăm site-urile de rezultate live la fotbal să nu mai găsim ligile românești printre selecțiile disponibile. Acest scenariu pare desprins din filmele de groază, însă realitatea actuală nu este deloc departe de acest deznodământ.
Adrian Mititelu este pe cale să își revendice pierderile cauzate de conducătorii fotbalului românesc, care au dezafiliat în mod abuziv cel mai iubit club din Oltenia, F.C. Universitatea Craiova.
Tribunalul a dat o decizie prin care Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, Mircea Sandu și Mitică Dragomir, trebuie să-i plătească patronului Universității despăgubiri în valoare de 240 de milioane de euro. Cei doi foști conducători au mai primit și o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.
În condițiile în care FRF are un buget anual de aproximativ 15 milioane de Euro, falimentul fotbalului românesc pare iminent în cazul în care decizia devine definitivă și irevocabilă.
Negocieri
Adrian Mititelu a fost cel care a deschis primul discuțiile legate de o posibilă înțelegere între părți. Păgubitul dorește demisia actualului președinte al FRF, Răzvan Burleanu, reintroducerea clubului în prima ligă și o sumă de bani mai mică, care ar urma să fie eșalonată pe o perioadă de 15-20 de ani.
Cu toate acestea, reacțiile din partea federalilor au întârziat să apară. Este greu de crezut că se poate ajunge la o înțelegere viabilă între părți, dacă președintele FRF nu va demisiona. Și mai mult decât atât, Mititelu a anunțat că așteaptă și rezultatele unui alt dosar, în care este implicat și Burleanu și C.S.U., echipa fondată de primăria orașului.
Însă toate aceste proceduri mai pot întârzia ani buni până la finalizare. În acest timp de suspans, nici un investitor va mai risca nimic și astfel, ne putem aștepta la o scădere și mai mare a calității fotbalului autohton.
Read moreChiar dacă în România hocheiul nu este unul dintre cele mai pariate sporturi, se pare că în ultimii ani, o bună parte dintre pasionați au început să se orienteze către unul dintre cele patru sporturi naționale ale Statelor United ale Americii. Cele mai profitabile ponturi la hochei pot fi jucate pe NHL (National Hockey League). Iată câteva dintre sfaturile și metodele propuse de experții pariurilor din sportul practicat pe gheață:
Pariază pe contra favoriți
La fel ca și în MLS (Major League Soccer), în NHL fiecare club are o limită pe bugetul anual de salarii. Din acest motiv, competiția este extrem de echilibrată de la an la an, și o echipa care a terminat în subsolul clasamentului în sezonul trecut, are posibilitatea să prindă ajungă în play-off și chiar să se impună în Stanley Cup.
Totuși, marea majoritate a pariorilor se tem să parieze împotriva favoriților. Însă, pe termen lung, este bine-cunoscut faptul că metoda cea mai viabilă pentru a obține profit la pariuri este tocmai să pariem pe cotele mai mari.
Renunță la biletele cu evenimente multiple
Biletele de tip combo sunt probabil cele mai populare în rândul caselor de pariuri offline. Cei care folosesc această metodă își propun să realizeze un profit foarte mare cu o investiție foarte mică. Putem spune chiar că această abordare este foarte similară cu a celor care joacă la loterie.
Trebuie să ține cont că profesioniștii nu joacă niciodată acest gen de pariuri, și chiar dacă există excepții în acest sens, acestea sunt foarte rare. Marja casei de pariuri se înmulțește practic cu fiecare eveniment suplimentar adăugat pe bilet și acest lucru relevă faptul că pariorul are din ce în ce mai puține șanse de câștig, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Asigură-te că alegi cotele cele mai bune
Atât cotele pentru învingătorul unei partide, cât și linia de handicap principală pot varia semnificativ de la o casă de pariuri la alta. Din acest motiv, acele câteva procente diferență între cote vor face diferența pe termen lung. Dacă efectuăm aproximativ 100 de pariuri într-o lună, dintre care în jur de 60 se dovedesc a fi câștigătoare, diferențele de 2-5% între cotele alese ne pot dubla sau înjumătății profitul, în funcție de cât de bine am speculat ofertele agențiilor.
Trebuie să ținem cont și de faptul că anumiți operatori primesc un volum mai mare de pariuri pe NHL, și de aceea este important să analizăm în mod constant ofertele pe care le avem la dispoziție.
Nu paria pe fiecare meci
Cei care încep să parieze în mod regulat, au tentația să parieze pe fiecare eveniment desfășurat în ziua respectivă. Acest fenomen este probabil unul dintre cele mai periculoase pentru bugetul pariorului. Numeroși pasionați pariază de plictiseală, de dragul de a paria, pentru că vor viziona o partidă sau pur și simplu pentru că s-au îmbătat.
O altă situație des-întâlnită este ca suporterul să parieze mereu pe meciurile echipei favorite. Emoțiile nu au ce căuta în pariuri. Chiar dacă agenția te înscrie într-o tombolă care îți poate aduce bilete la viitoare meciuri ale echipei tale de suflet, încearcă sa eviți aceste partide.
Toate aceste obiceiuri nesănătoase ne vor aduce numai daune. De aceea, controlul este un factor esențial în ecuația realizării unui profit pe termen lung.
Analizează partida din cât mai multe perspective
Statisticile și în special forma de moment, sunt principalii indicatori după care pariorii stabilesc pronosticurile. Însă aceste date nu sunt suficiente pentru a câștiga. Este nevoie și de răsfoirea știrilor, interpretarea datelor și descoperirea tiparelor.
Și mai mult decât atât, putem asculta părerile fanilor din ambele tabere, accesând cele mai populare forumuri de discuții sau grupurile dedicate de pe rețelele de socializare. Fanii vor fi subiectivi, însă chiar și în rândul aceleiași ograde, vor există mereu și critici. Părerea fanilor este întotdeauna valoroasă și printre numeroasele vorbe goale și evidente, vom putea găsi câteva detalii care poate le scapă jurnaliștilor internaționali.
De asemenea, este recomandat să urmărim și experții locali, care poartă titulatura de sports handicapper. Din nou, mă repet: trebuie să extragem câte ceva relevant de oriunde se poate și să nu ne lăsăm convinși de o singură sursă de informare.
Read moreLa Baia Mare s-a desfășurat cea de-a opta ediţie a concursului naţional de înot „CUPA TYR FLYKICK”. CSM Arad a aliniat la startul competiției un număr de opt sportivi. Evoluția acestora a fost foarte bună, CSM Arad acumulând un total de 31 de medalii la toate categoriile de vârstă. Au participat din partea CSM Arad: Laszlo Zoltan 2001, Kugelman Patrick și Rad Sarah 2003, la categoria 2004 Crişan David, Codrean Dacian și Popescu Andreea, la 2005 Rad Lucas, iar la 2006 Alexandru Patrick. Sportivul Rad Lucas a obţinut cupa pentru cel mai bun rezultat al categoriei sale de vârstă. Sportivii au fost încântați că au avut ocazia să îl întâlnească pe Robert Glință, să facă poze și să ia autografe. De asemenea i-au urat multa baftă la Jocurile Olimpice de la Rio, atât lui cât și componenților ștafetei României!
Antrenorii secţiei de înot Barta Daria, Stertl Monica şi Liptak Martin sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute de sportivi şi se declară încrezători pentru evoluțiile sportivilor la Campionatele Naționale de Natație din luna iulie.
Selectioner roman sau strain?
SportStiri sportive 24 iunie 2016 0
Esecul inregistrat de nationala Romaniei la Euro 2016 a repus pe tapet o mai veche discutie: trebuie sa aducem un antrenor strain pe banca sau sa mergem in continuare pe mana romanilor? Ca de obicei, lumea se apleaca mai repede catre forma problemei, decat catre fondul sau. Este mult mai comod sa spunem ca neajunsurile nationalei au ca punct de plecare selectionerul – oricare ar fi el -, decat sa mergem dincolo de fisa unui post care reprezinta doar ultima veriga dintr-un lant al slabiciunilor.
Daca problema nationalei ar fi doar selectionerul, atunci chiar am avea un motiv de a sarbatori, pentru ca inlocuirea lui ar insemna rezolvarea acesteia. Problema nationalei este insa una ceva mai grava si ea tine de criza cu care se confrunta intregul fotbal romanesc. S-a incheiat un sezon in care majoritatea cluburilor din Liga 1 abia au ajuns la capat din cauza situatiei financiare precare. Televiziunile care dau banii pentru a promova un sport tot mai bolnav au ajuns sa fie un fel de moaste pe care aproape toti le pupa in speranta unei insanatosiri grabnice. Banii care vin din drepturile de televizare nu sunt ca in fotbalul serios o metoda de completare a bugetului, ci reprezinta bugetul insusi pentru multe dintre cluburi.
Cand a aparut in regulament obligatia ca o echipa sa trimita in teren un jucator Under 21 toti oamenii de fotbal au luat foc, stiind ca gasesc cu greu in ograda proprie un fotbalist pregatit sa joace pe prima scena la varsta aceasta. De ce? Deoarece cluburile nu sunt interesate sa creasca jucatori, ci sa cumpere de pe dvd, la sugestia numerosilor impresari interesati sa mearga afacerea.
Romania si Franta au deschis Euro 2016.
Foto: www.flickr.com
Asadar, la o scurta analiza, observam ca lipsa banilor si dezinteresul fata de propria pepiniera de jucatori reprezinta probleme mai mari decat alegerea selectionerului. Ne lipseste strategia, nu avem rabdare sa creionam cu proiect pe termen lung, asa cum are Gica Hagi, cel care reprezinta o mare exceptie de profesionism intr-un cazan de reguli neprofesioniste. Poate ca urmand exemplul lui Hagi, FRF ar putea sa gandeasca o strategie pe termen lung, iar viitorul selectioner sa fie exponentul acesteia. Ca va fi roman sau strain nici nu mai conteaza, important este sa stie ca are un plan de urmat. Un plan care sa aiba inceput, cuprins si final, asa ca o carte buna pe care abia astepti s-o parcurgi pentru a vedea incotro te poarta.
Eliminarea prematura de la Euro 2016, cu care Iordanescu s-a impacat, conform bet365, ar putea fi momentul in care se va porni pe un drum mai bun. Sa aducem un selectioner pasionat, capabil sa inteleaga realitatea actuala a fotbalului romanesc, si, alaturi de el, sa incercam sa regandim felul in care promovam si gestionam valorile pe care le avem. Desigur, o astfel de abordare va insemna sacrificarea unor competitii precum Campionatul Mondial din 2018 sau Euro 2020, insa suporterii Romaniei vor avea cu siguranta rabdare daca simt ca se va naste o echipa nationala de care sa fie mandri cu adevarat.
Read more
„S-au epuizat, într-un timp record, toate biletele disponibile pentru meciul de duminică, UTA – FC Voluntari. Ne-am fi dorit să satisfacem toate cererile, însă capacitatea stadionului ne limitează. Solicitarea este aproximativ de cinci ori mai mare decât locurile de pe ”Motorul”. Vă mulțumim tuturor pentru devotamentul incredibil și sperăm într-o nouă zi memorabilă!
Haide UTA, haide Aradul!”, este anunţul făcut de clubul UTA, pe site-ul său oficial, uta-arad.ro.
Pas important spre baraj! UTA – Chindia Târgoviște 3-1 (1-1)
SportSport LocalUltimele stiri 20 mai 2016 0
Nu mulți ar fi spus că, după ce Chindia a învins de două ori liderul Gaz Metan, UTA va face instrucție cu formația din vechiul regat. Cu aceste trei puncte, arădenii au trecut cu un punct peste partenerii lor de joi după amiaza, de pe stadionul Motorul și sunt principalii urmăritori ai liderului din Mediaș, în cursa pentru promovare.
Două puncte le despart pe cele două formații din fruntea clasamentului, după ce Gaz Metan s-a impus cu 1-0 la Brașov. Îmbucurător este, însă, faptul că, dincolo de zestrea de puncte contabilizată după acest meci, jucătorii pregătiți de Nagy, Todea și Țapoș au arătat atitudine! Exact acel lucru de care suporterii aveau nevoie pentru a veni la stadion. Iar micuța arenă din Aradul Nou s-a umplut meci de meci, în această primăvară, tocmai pentru că spectatorii au înțeles dorința jucătorilor de a realiza ceva, de a ieși din anonimat.
Chindia a început bine partida și a înscris prin Cherchez, care a profitat de nesincronizarea din centrul defensivei arădenilor (0-1, min. 18). Strătilă a reușit apoi o combinație de efect la marginea careului, lateral dreapta, a centrat ideal pentru Dennis Man, care a pus capul pentru 1-1 (min. 36). Mai solidă în joc, Chindia a părut o nucă tare pentru arădeni, care încercau să mute jocul de pe o parte pa alta, cu intenția de a găsi vreo breșă spre poarta adversă.
Avantajul putea veni dintr-o fază fixă ori dintr-o execuție de excepție. Copil a ales a doua variantă (2-1, min.61), când a catapultat minge sub transversală, cu un volé de zile mari, din centrul careului, spre bucuria suporterilor. Visul de promovare a încolțit și mai adânc în sufletele fanilor când Rus a făcut o cursă solitară pe dreapta, a pătruns în careu și a șutat (așa cum ar fi trebuit să o facă înainte cu o fază, când a preferat un lob alături de poartă) la rădăcina barei, pe colțul scurt (3-1, min. 76).
Finalul a fost gestionat corespunzător de această dată, spre deosebire de alte partide, semn că atât fizic, dar mai ales mental, echipa Aradului are încă resurse și, cu două etape înainte de final, poate visa frumos, în continuare…
Liga a II-a, seria 2 – play-off
FCM Baia Mare – CS Mioveni 2-2
UTA Bătrâna Doamnă – Chindia 3-1
FC Braşov – Gaz Metan, azi, ora 20 (Digi Sport)
Clasament
1.UTA Arad 8 4 3 1 14-12 35
2.Gaz Metan 7 4 1 2 14-8 34
3.Chindia 8 4 2 2 13-10 34
4.CS Mioveni 8 2 3 3 14-15 26
5.FC Braşov 7 1 1 5 12-21 23
6.Baia Mare* 8 2 2 4 14-15 21
*penalizată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF.
Ultimele stiri despre favoritele de la Campionatul European de Fotbal din 2016
SportStiri sportive 19 aprilie 2016 0
Meciurile amicale, forma unor jucatori sau inspiratia antrenorilor pot reaseza ordinea favoritelor la titlul european al echipelor nationale, Euro 2016. Favoritele la castigarea trofeului isi fac ultimele calcule, ajusteaza loturile, testeaza jucatori si vor sa aiba totul sub control pentru a-si maximiza sansele de a triumfa in vara.
Comunitatea pariorilor din Romania analizeaza indeaproape tot ceea ce se petrece in jurul turneului final, si chiar a pregatit o sectiune special dedicata mult asteptatului eveniment: Campionatul European de Fotbal. Pe langa ultimele stiri si avancronici, acolo veti gasi si cele mai bune ponturi pentru meciurile de la Euro 2016, care vor fi oferite de catre cei mai experimentati tipsteri din tara.
Iata tot ce trebuie sa stii despre cele mai bune formatii care vor juca in Franta in lunile iunie si iulie:
Franta – spectacol garantat cu gazda competitiei!
Echipa Frantei este intr-o forma foarte buna si are avantajul de a fi gazda competitiei. La Euro 2016 vei vedea o echipa a Frantei mai puternica si mai motivata. Lotul a fost intinerit cu jucatori foarte buni care joaca la formatii de top din Europa. Cativa dintre sunt Hugo Lloris, Laurent Koscielny, Blaise Matuidi, Paul Pogba, Antoine Griezmann, Anthony Martial si Ngolo Kante. Toti sunt obisnuiti cu duelurile tari din cele mai bune campionate ale Europei si vor da, cu siguranta, totul pe teren pentru a confirma asteptarile.
Germania – atentie, vine campioana mondiala!
Nemtii vin in Franta din postura campionilor mondiali, titlul cucerit in Brazilia in 2014. La nationala Germaniei poti spune chiar ca e inflatie de vedete atunci cand privesti lotul de jucatori pe care nemtii il au la dispozitie. Campionatul Germaniei, dar si alte competitii interne din Europa furnizeaza multi fotbalisti de top echipei nationale, ei fiind formati in meciuri grele si acumuland experienta necesara care le poate garanta succesul in orice confruntare. Multi fotbalisti germani sunt in varful carierei lor. Cei care vor paria pe ei privesc si cu neincredere spre forma echipei deoarece nemtii au fost infranti de Polonia si Irlanda in calificari.
Iata ca nici macar Germania nu are echipa perfecta. Doi dintre jucatorii lor exponentiali, Mario Gomez si Lukas Podolski, joaca acum in Turcia, la Besiktas si Galatasaray. Poti spune ca nu e de dorit sa iti mizezi banii pe o echipa care nu mai are chiar acelasi lot ca la Campionatul Mondial din 2014, insa Germania ramane cu multe optiuni foarte bune in lot.
Spania – reinvie tiki-taka?
Spania ne va da mari emotii la acest campionat European de Fotbal. La Euro 2016 vei vedea ori o echipa magistrala, care va arata precum formatia legendara ce a impus tiki-taka la nivel mondial, ori ca o formatie in tranzitie spre o noua generatie de fotbalisti. Eliminata rusinos din Brazilia, in 2014, Spania este dornica de revansa. Vicente del Bosque e pus in fata unor intrebari grele si alegeri dificile. Cativa jucatori care au adus glorie acestei echipei sunt la apus de cariera: Iker Casillas, Cesc Fabregas sau David Silva.
Din urma vin tare contracandidatii lor: David De Gea, Koke si Thiago Alcantara promit sa readuca Spaniei gloria de altadata. Resursele Spaniei nu lipsesc, dar motivatia jucatorilor si oboseala acumulata in meciuri grele intr-un sezon intreg pot face diferenta intre esec si succes.
Anglia – eterna speranta sau surpriza de la Euro 2016 ?
Anglia nu a confirmat asteptarile de mult timp si a ramas doar la stadiul de eterna speranta si favorita care nu reuseste sa castige o competitie majora. La Euro 2016, englezii spera sa rupa aceasta “traditie” negativa. Premier League, competitia lor interna, este pe val, iar noile vedete, asa cum sunt Kane si Vardy, vin cu entuziasmul si energia debutantilor la o competitie de mare anvergura.
Anglia este capabila de surprize majore, dar si de eliminari rusinoase. Din prima categorie fac parte meciuri precum cel recent, amical, cu Germania. Dupa ce au fost condusi cu 2-0, englezii au reusit sa infranga la ea acasa chiar campioana mondiala, Germania. Rooney, Sturridge, Delle Alli sau Wilshere sunt dornici de revansa si afirmare la o astfel de intrecere fotbalistica.
Belgia – o formatie pe val
Antrenorul Marc Wilmots are la dispozitie un lot extraordinar de jucatori. Totusi, talentele individuale nu reusesc sa se coaguleze inca intr-o echipa care sa faca performanta si sa impresioneze. Echipa Belgiei merita urmarita cu atentie, iar vedete ca Hazard sau Lukaku pot deveni liderii unei echipe nationale care sa arate la campionatul din aceasta vara ca are un cuvant de spus la nivel european.
Italia – poate face minuni Antonio Conte?
Antonio Conte va pregati Italia la aceasta competitie, insa el va renunta in vara la functia de antrenor el echipei sale nationale pentru a merge, cel mai probabil, la Chelsea. Echipa Italiei pare in scadere de forma acum, iar Conte nu are prea multe variante din care sa poata alege. Apararea ramane punctul forte al Italiei la Euro 2016. Defensiva condusa de Leonardo Bonucci poate sa faca fata oricarui adverar si are puterea de a da Italiei imboldul necesar pentru ca echipa sa mearga cat mai departe la acest Campionat European. Multi iubitori ai fotbalului nu ar miza pe Italia, insa surpriza poate veni chiar din partea lor, asa cum a venit si in 2016.
Portugalia – mai este in stare Cristiano Ronaldo de performanta?
Vedeta lui Real Madrid pare incapabila sa propulseze Portugalia spre laurii europeni. Chiar daca nu mai are aceeasi energie din trecut, acum la 31 de ani, Ronaldo vrea, cu siguranta, sa foloseasca aceasta ocazie de a castiga o competitie majora cu echipa sa nationala. Din urma vin tare tinerii care au castigat Campionatul European Under-21 anul trecut. Printre ei se numara William Carvalho, Bernardo Silva si Raphael Guerreiro.
Toate aceste favorite la castigarea titlului Euro 2016 au de luat revanse importante, sunt dornice de afirmare sau vor sa isi confirme statutul. Duelurile de la Campionatul European de Fotbal din Franta vor fi incinse, aici vei putea vedea cei mai buni jucatori din Europa, iar echipa noastra nationala va deschide competitia pe 10 iunie impotriva Frantei.
Gazdele s-au pregatit intens pentru organizarea competiei, au renovat stadioanele, au construit unele noi si au facut investitii mari in infrastructura. Franta stie cum sa organizeze un asemenea campionat, astfel incat sa impresioneze intreaga lume fotbalistica. Calitatea fotbalului, surprizele inevitabile facute de unele formatii si adversitatile dintre marile echipe ale continentului sunt elemente ale unei retete de succes la care vom fi martori incepand cu 10 iunie.
Read more