News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Sportivii secţiei de tir a clubului CSM Arad s-au întors cu cinci medalii de la ultima etapă a Campionatului Naţional de aer comprimat, desfăşurată în capitală. Seniorii Giorgiana Pintea şi Gheorghe Pop s-au clasat pe locul trei, în timp ce la junioare, arădencele, Alexandra Morar, Izabela Troeschi şi Loredana Sabău au monopolizat podiumul. Laura Racolciuc, o altă reprezentantă a CSM –ului, s-a clasat pe poziţia a patra. Finala de aer comprimat este programată în luna martie, tot în capitală.

„Pot spune că ezultatele ne mulţumesc  ţinând cont de condiţiile nu tocmai bune în care s-a desfăşurat această ultimă etapă. La Bucureşti a fost frig, iar organizatorii au avut probleme cu încălzirea poligonului. Ne aşteaptă o lună de pregătire până la finala de la Bucureşti, unde vom participa la toate categoriile de vârstă, excepţie juniori. Obiectivul la finală, este obţinerea de medalii atât la individual cât şi în pe echipe””, a declarat antrenorul coordonator Gheorghe Pop.

Până la finală, pistolarii arădeni se vor pregăti pe plan local, la poligonul Sorin Babii. Cotaţi cu şanse la medalii sunt sportivii; Giorgiana Pintea, Marius Cenădan, Lazăr Felix, Alexandra Morar, Izabela Troeschi sau Loredana Sabău

 

Read more

Orașul Pecica – cunoscut în urmă cu două decenii prin performanțele antrenorului emerit Constantin Wübsch – a revenit recent pe harta baschetului românesc, printr-un meci din cadrul categoriei Under 14 la feminin dintre Valbon Arad și Bega Timișoara, din cadrul Campionatului Național. Sala de sport a oraşului Pecica (județul Arad) a găzduit, recent, etapa întâi a returului campionatului Naţional U14 feminin, în premieră după mulţi ani de absenţă, rundă care a adus sub coş echipele CSS Bega Timişoara şi BC Valbon Arad, aflate pe locurile 1 şi 2 în serie cu şanse mari de calificare în etapa superioară.
Prin sprijinul acordat de Primăria oraşului Pecica, din luna decembrie a anului trecut a luat fiinţă o secţie de baschet a Clubului BC Valbon cu copii din localitate, primele sportive participând deja la antrenamente alături de colegele lor din Arad.
Secţia din Pecica continuă selecţia la copii atât fete cât şi băieţi în vederea formării unor echipe care să reprezinte în viitorul apropiat oraşul la competiţiile naţionale, aşa cum se întâmpla cu ceva vreme în urmă, şi promovarea unor talente pentru practicarea sportului de performanţă.
Reamintim că orașul Pecica a fost pus pe harta baschetului românesc, în deceniile șapte și opt ale secolului trecut, de către antrenorul emerit Constantin Wünsch, care a reușit să lanseze jucătoare inclusiv spre lotul național de senioare. Un exemplu este actuala președinte-antrenor al BC Valbon, profesoara Valeria Bondor.(sportbonus.info)

 

Read more

Un proiect important al AJF Arad este cel legat de fotbalul în sală, de care se ocupă fostul director sportiv al echipei de fete, Ioan Hamza. Din primăvară, se doreşte organizarea, în paralel, a două campionate judeţene sau municipale de futsal, unul de amatori şi altul de profesionişti. „La amatori vârsta minimă de participare este de 40 de ani, iar la cel de profesionişti vor putea participa şi jucători legitimtaţi, cu acordul conducerilor cluburilor de care aparţin. Până în 1 martie aşteptăm  să vedem pe câte echipe putem conta, cei interesaţi se pot înscrie la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad sau pot trimite emailuri la adresa [email protected]. În funcţie de câte echipe vom avea, vom stabili sistemul competiţional”, spune Ioan Hamza.

 

Read more

Aflat de 10 ani in Thailanda unde preda limba engleza la o scoala internationala, aradeanul Voicu Mihnea Simandan a inceput practica tirului cu arcul in anul 2009 cand, dupa o rupere de ligament, a “renuntat” la artele martiale si s-a inscris la un curs de tir cu arcul. “Doctorul mi-a spus sa i-au o pauza de la aikido, o arta martiala pe care o practicam inca din liceu si sa incerc un sport de non-contact,” isi aminteste Mihnea.

Dupa ce a terminat cursul introductiv de arc olimplic (arc recurbat), Mihnea si-a dat seama ca tirul cu arcul este o disciplina care i se potriveste. Astfel, a inceput sa se antreneze in mod serios, iar dupa un an de zile a achizitionat un arc profesionist cu care, saptamna trecuta, la Campionatul National Thailandez “Ram Open” s-a clasat in topul zece.

Aflata la a 36-a editie, competitia a fost organizata de Universitatea Ramkhamhaeng din Bangkok iar distatanta la care s-a tras a fost 50 de metri. “Am tras doua runde dimineata, in fiecare runda cate 36 de sageti. Deci, in total, punctajul maxim posibil este de 720. Am avut vreme frumoasa, dar spre dupamasa, cand am participat la concursul pe echipe s-a innorat si a plouat,” ne-a declarat Mihnea.

Dupa cele doua runde, tragatorul aradean s-a calificat pe locul 6 dintr-un total de 38 de arcasi la categoria open barbati. Majoritatea au fost thailandezi, cu doar doua exceptii: un roman si un francez! Din cele 720 de puncte posibile, Mihnea a inscris 604, cu zece sageti in centru de 10 puncte si sase sageti in punctul central X. In comparatie, primul loc a fost ocupate de catre un arcas din lotul olimpic thailandez cu un total de 644 puncte.

Echipa din care Mihnea a participat, inscirsa in Clubul “Archer Factory” din Bangkok, a reusit sa se clasesze pe locul trei la puncte dar, din pacate, au pierdut in patrimi de finala. Interresant de mentionat este faptul ca si in 2010, Mihnea a fost din nou intr-o echipa care s-a clasat tot pe locul 3 la puncte.

A doua zi a competitiei au avut loc eliminarile individuale. “Primul si al doilea meci au fost usoare. Am castigat de fiecare data cu 6 – 0. Al treilea meci, cel din  sferturile de finala, a fost foarte strans,” a explicat Mihnea. Tragatorul thailandez, fost membru al echipei nationale, nu a reusit sa castige meciul cu arcasul roman chiar asa de usor. “Dupa cinci seturi de cate 3 sageti fiecare, scorul a fost 5 – 5. In acest caz, se trage cate o sageata de departajare, iar arcasul cu cel mai mare punctaj castiga partida. Am pierdut la o diferenta de doua puncte.” In ciuda acestui meci pierdut, Mihnea a avut o evolutie foarte buna, iar tragatorul thailandez a ajuns in finala mica unde a castigat medalia de bronz. “Nici o problema, data viitoare voi castiga!” a spus Mihnea.

In Bangkok, Mihnea face parte dintr-un club local dar, prin aceasta afiliere, arcasul aradean nu poate concura pentru Romania. “Anul acest am fost invitat de catre presedintele Asociatiei Nationale Thailandeze de Tir cu Arcul sa particip la prima editie a Grand Prix-ul Asiatic 2012 care, in mod traditional, are loc in Bangkok. Pentru a putea participa am luat legatura cu Federatia Romana de Tir cu Arcul unde, din ianuarie 2012, am devenit sportiv inregistrat la clubul bucurestean Besta.”

Asadar, la mijlocul lui februarie, arcasul Voicu Mihnea Simandan va reprezenta Romania la una dintre cele mai importante competitii de tir cu arcul organizate pe continentul asiatic. Peste 200 de arcasi din 28 de tari se vor prezenta pe poligonul Hua Mark din Bangkok unde, un aradean de-al nostru, va concura umar la umar cu arcasi de elita mondiala. Ii uram success!

Read more

Oficialii de la BC ICIM își permit să rescrie istoria și au retras tricoul baschetbalistei Anne Marie Părău de pe panoul de onoare de la Sala Polivalentă. BC ICIM a obținut, în week-end, o victorie clară cu CSM Satu Mare, scor 66-47, care plasează echipa arădeană într-o poziție avantajoasă în lupta pentru locul secund. Dacă despre joc nu sunt prea multe de spus, echipa lui Dan Moraru primind doar cuvinte de laudă, nu același lucru se poate spune despre decizia conducerii de ai retrage fostei arădence Anne Marie Părău (acum la CSM Satu Mare) tricoul de pe panoul de onoare de la Polivalentă. Această decizie a strârnit vii controverse printre spectatori, mulți dintre cei prezenți fluierând-o la fiecare atingere a mingii pe jucătoarea care cândva era feblețea lor. Alții s-au întrebat însă cum îşi permit actualii șefi de la BC ICIM să schimbe istoria şi să reevalueze contribuţia lui Părău la performaţele din trecut ale echipei din orașul nostru. „Mâine, poimâine, ne trezim că nici Diana Ciupe, Carmen Nastor sau Laura Niţulescu nu mai sunt pe placul unora şi vor rămâne fără tricoul de pe panoul de onoare”, spunea unul dintre vechii suporteri arădeni.
Reamintim că acele tricouri amplasate pe unul dintre pereții Săli Sporturilor – 11 la număr – aparțin unor sportive care au contribuit la performanțe notabile ale baschetului feminin arădean și nimeni nu poate șterge cu buretele prestațiile lor din trecut. Doar dacă a descoperit secretul călătoriei în timp…
Precizăm că înjurăturile și huiduielile, adresate conducătoarei de joc a naționalei, au venit în urma declarațiilor managerului Marcel Urban, care a acuzat-o pe Părău că a încurajat echipa Kara Trutnov în finala cu BC ICIM din Liga Central Europenă, desfășurată la Wasserburg. (sportbonus.info)

 

Read more

Aradul va avea două echipe în sezonul viitor al rugbyului românesc. Dacă mai „vechea” UAV va evolua în Divizia Naţională (eşalonul doi), în Divizia A (liga a treia) s-a înscris CS Lions Rugby Club Arad. Cel de-al treilea eşalon rugbystic al ţării, Divizia A, va avea la startul ediţiei 2012, un număr de 10 echipe care sunt împărţite pe trei serii, după criterii geografice. Gruparea arădeană şi-a aflat adversarii din seria de vest: CFR Braşov şi CSM Sibiu. În seria Centru vor activa Olimpia, Sportul Studenţesc, RC Griviţa şi CS Metrorex, toate din Capitală, iar în seria Est se vor duela CN Năvodari, CSR Callatis Mangalia şi RCM Galaţi. Liga a treia se va juca în sistem două tururi şi două retururi, apoi prima clasată în serii joacă tur-retur pentru podium, apoi echipele de pe locul 2 în acelaşi sistem pentru locurile 4-6, iar pentru locurile 7-9  se vor duela echipele de pe locul 3 în serii.

Divizia Naţională de seniori este compusă, în sezonul 2012, din şase formaţii: CSM Suceava, RC Bârlad, RC Stejarul Buzău, CSO Pantelimon, CS UAV Arad (retrogradată din Superliga Naţională) şi Ştiinţa Petroşani, care a refuzat să promoveze în prima ligă, locul său fiind luat de „U” Cluj. Prima etapă a celui de al doilea eşalon este programată pentru data de 7 aprilie, urmând ca returul să înceapă în 19 mai. 2 iunie este ultima dată în care se joacă înainte de vacanţa de vară (la rugby se joacă sistemul primăvaraă – toamnă!), urmând ca echipele să revină pentru ultimele două etape în 4 şi 11 august. La finalul sezonului regulat, primele trei clasate vor disputa play-off-ul pentru promovare, în timp ce celelalte formaţii joacă în play-out. Atât în play-off cât şi în play-out, echipele pornesc de la zero, fără a se ţine cont de punctajele acumulate anterior. A doua fază a campionatului începe în 18 august, urmând să se încheie în 29 septembrie. Ocupanta locului I promovează direct în SuperLigă, locul al II-lea joacă meci de baraj, acasă, cu locul al VII-lea din prima divizie, în data de 13 octombrie 2012, iar de retrogradat nu se pune problema.

Elevii lui Ovidiu Şerban au programate şi patru etape în Campionatul Naţional de Rugby în 7, în 28 iulie, 20 şi 27 octombrie, iar runda finală la 3 noiembrie. Turul preliminar al Cupei României, la care participă UAV Arad şi coelegele sale de eşalon, va avea loc pe 1 septembrie.

 

Read more
Şirul scandalurilor pare a nu se mai opri la BC ICIM, unde conducătorii Urban şi Moraru îşi permit să schimbe istoria şi retrag tricoul lui Anne Marie Părău amplasat la Sala Sporturilor „Victoria”.
Un personaj tot mai detestat în lumea baschetului, a târât Aradul într-un scandal din care nu se poate ieşi decât cu obrazul pătat. Susţinut surprinzător de profesorul Dan Moraru, managerul BC ICIM Arad, Marcel Urban a pus la punct două transferuri de la fosta contracandidata CSM Târgovişte, devenită între timp grupare prietenă, dovadă şi rezultatul de marţi seara, când BC ICIM a produs liderului prima înfrângere a sezonului, chiar în Dâmboviţa. Astfel, Givens şi Ciocan au ajuns să joace câteva zile la ICIM, „în interes naţional”, pentru ca formaţia din oraşul nostru să câştige Liga Europei Centrale. Cum nici aşa nu s-a reuşit adjudecarea trofeului, ci doar depăşirea echipei din „altă ţară” CSM Satu Mare, Urban a încercat să acopere lamentabila nereuşita declanşând un alt scandal – specialitatea casei -, în care o acuză pe ex-arădeanca Anne Marie Părău (acum la CSM Satu Mare) că a susţinut echipa Kara Trutnov în finala cu ICIM de la Wasserburg. Mai mult, actualii oficiali ai BC ICIM îşi permit să schimbe istoria şi reevaluează contribuţia lui Părău la performaţele din trecut ale BC ICIM, decizând să îi retragă tricoul amplasat pe panoul de onoare de la Sala Sporturilor, chiar înaintea meciului de sâmbătă cu CSM Satu Mare. Mâine, poimâine, ne trezim că nici Diana Ciupe, Carmen Nastor sau Laura Niţulescu nu mai sunt pe placul marelui manager şi vor rămâne fără tricoul de pe panoul de onoare. Loc unde, probabil, va atârna cel al lui Marcel Urban, cel care crede că el a transpirat serios pe parchetul Polivalentei. Halal!
În final se naşte o întrebare. Până când vor mai fi lăsate personajele amintite să târască o echipă cu performanţele remarcabile ale BC ICIM în asemenea scandaluri? (sportbonus.info)
Read more

Pentru a lămuri situaţia, pentru domnul Fleşeriu în special, jucătoarelor Cristina Ciocan şi Chrissy Givens, conducerea celor de la CSM Târgovişte a emis un comunicat în care se specifică că cele două sunt jucătoarele ICIM-ului până în data de 9 februarie:

Cristina Ciocan și Chrissy Givens au fost transferate la Baschet Club ICIM Universitatea Vasile Goldiș Arad pe o perioadă determinată, de 30 de zile, respectiv între 10 ianuarie și 9 februarie, procedură perfect legală ce respectă statutul Federației Române de Baschet și normele FIBA. Decizia a fost luată pentru binele sportului românesc, pentru a ajuta echipa din Arad în confrunarea finală din CEWL, chiar dacă deznodământul nu a fost cel așteptat. Ca atare, cele două jucătoare fac încă parte din lotul echipei din Arad și nu al CSM TârgovișteÎn altă ordine de idei, facem cunoscută şi poziţia clubului nostru, care nu a agreat niciodată varianta ca cele două baschetbaliste amintite mai sus să evolueze împotriva unei alte echipe din România în actuala ediţie a CEWL Cup”, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de CSM Târgovişte. În aceste condiţii, Ciocan şi Givens ar putea evolua din nou în teren pentru ICIM, împotriva celor de la CSM Satu Mare, în meciul de campionat programat sâmbătă la Arad.

 

Read more

BASCHET. Kara Trutnov – BC ICIM Arad 82-76 în finala Ligii Central Europene. Oficialii de la BC ICIM au încercat prin toate mijloacele să câştige trofeul Ligii Centrale Europene, însă baschetul i-a pedepsit.

Liga Europei Centrale, o competiţie nerecunoscută oficial de FIBA (după cum a declarat recent şi fosta mare jucătoare a Aradului, Diana Ciupe-Pop, acum legitimată la Wasserburg), întrecere pe care adversarele au tratat-o, de regulă, cu rezerve şi junioare, a devenit principalul obiectiv al oficialilor de la BC ICIM, care în absenţa unei strategii şi a reînvierii baschetului la Târgovişte, s-au văzut în imposibilitatea de a câştiga vreun trofeu pe plan naţional. Astfel, fără mutări spectaculoase în această iarnă, cuplul Dan Moraru (preşedinte – antrenor) şi Marcel Urban (manager) a găsit de cuviinţă să fenteze sportul, realizând în „interes naţional” o mişcare lipsită de fair-play: transferul de la CSM Târgovişte a două jucătoare de certă valoare, americanca Givens şi Cristina Ciocan, care să joace la ICIM doar în turneul final de la Wasserburg, iar apoi să se reîntoarcă, prin extra-transfer, la Târgovişte. După ce le-a ieşit „pasienţa” în semifinala cu CSM Satu Mare (scor 72-62), meci în care cele două „straniere” au marcat 35 de puncte şi au reuşit 22 de recuperări, ultimul act din Germania le-a dat o palmă morală celor care au condus „selecţionata”, echipa din oraşul nostru cedând cu 76-82 în finala cu Kara Trutnov (Cehia). Din păcate, sportul nu i-a pedepsit doar pe oficialii arădeni, ci şi pe jucătoarele aflate sub culoriile Aradului, care s-au văzut, printre altele, cu schemele date peste cap de mutările (ne)inspirate ale cuplului Urban – Moraru. În concluzie, după absenţa din finala Cupei României, BC ICIM a mai ratat un trofeu al acestui sezon, iar în campionat lucrurile nu se văd prea roz de pe poziţia a patra. Referitor la campionat, ICIM va juca mâine (ora 18.30) restanţa de la Târgovişte, una în care, conform înţelegerii, Givens şi Ciocan, vor întoarce armele.

În finala mică a Turneului Final Four, jucată tot duminică, formaţia CSM Satu Marea a învins echipa gazdă, TSV Wasserburg, după prelungiri, scor 87-86 (46-37, 72-72), cucerind medalia de bronz. În semifinalele de sâmbătă, ICIM Arad a eliminat formaţia CSM Satu Mare, scor 72-62 (33-35), iar Kara Trutnov (Cehia) a trecut de formaţia TSV Wasserburg, cu 84-61 (39-39).

Din 2008, de când a fost fondată Liga Europei Centrale, câştigătoarele sunt Slavia Banska Bystrica (Slovacia, 2008), UKF Nitra (Slovacia, 2009), Kara Trutnov (Cehia, 2010) şi ICIM Arad (2011). (sportbonus.info)

Givens în „5”-ul turneului

Americanca Chrissy Givens, care în acest sezon apără culorile cluburilor din Arad şi Târgovişte, a fost aleasă în cinciul Final Four-ului de la Târgovişte. Alături de cea mai bună jucătoare a Diviziei A, au mai fost alese: Brittainey Raven (Wasserburg), Darina Misurova (Trutnov), Claudia Pop (Satu Mare) şi Iva Komzikova (Trutnov). Trofeul Most Valuable Player (MVP) la primit Darina Misurova (Trutnov).

Read more

Zilele trecute s-a terminat în stațiunea vâlceană Călimănești prima mare competiție de șah a anului 2012 – Concursul National de Șah Școlar ”Elisabeta Polihroniade”. Au participat cei mai buni copii din țară, turneul desfășurându-se pe parcursul a 9 runde pe 5 categorii de vârstă: 7, 9, 11, 13 și 15 ani.

Reprezentantul clubului Vados, Bogdan David a confirmat progresul și rezultatele bune înregistrate în ultimul timp și, după ce în cursul lunii decembrie s-a calificat fără emoții la finalele individuale de șah din aprilie 2012, a reușit ca acum să obțină titlul de vicecampion național la șah școlar – categoria sub 9 ani, terminând turneul cu 6,5 puncte din 9 partide, cu o singură înfrângere la câștigătorul concursului, craioveanul David Gavrilescu, partidă în care a avut avantaj clar dar din păcate, o greșeală pe finalul partidei a făcut ca victoria să-i scape.

 

Read more