News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Politehnica Timișoara a câștigat prima ediție ”Cupa Sportsin” la volei feminin

Orașul Lipova a fost gazda primei ediții a Cupei Sportsin, competiție de volei feminin ce a adus la start patru echipe de junioare și senioare.

Aradul a fost reprezentat de două echipe, ProVolei Arad 1 și ProVolei Arad 2, antrenate de profesorul Traian Costea, orașul de pe Bega a venit cu CSU Politehnica Timișoara, antrenată de Cerasela Șerban, iar orașul de pe Crișul Repede a fost reprezentat de LPS Bihorul Oradea, echipă antrenată de Adrian Holhoș, component al echipei de beach volei, Fan Arad.

Sistemul competițional, stabilit de comun acord, a fost fiecare cu fiecare. În urma celor 6 partide câștigătoarea competiției a fost desemnată CSU Politehnica Timișoara, echipă ce are în componență jucătoare ce evoluează în A2. Podiumul a fost completat de LPS Bihorul Oradea, ProVolei  obtinând locul trei.

Datorită lipsei meciurilor necesare omogenizării loturilor, s-a stabilit ca fiecare partidă să fie jucată în trei seturi, indiferent de rezultat. Astfel fiecare antrenor și-a putut vedea jucătoarele la lucru, mai ales că sezonul 2015-2016 este pe sfârșit iar calculele pentru noul sezon de A2 sunt de actualitate. CSU Politehnica Timișoara va juca turneul de promovare în A1, alături de Agroland Timișoara, iar multe din jucătoarele deplasate la Lipova fac parte din lotul de senioare. Aceeași situație a fost și la LPS Bihorul Oradea, în a cărei componență se găsesc junioare rodate și în echipa de A2, CSU Oradea.

Cât privește cele două echipe arădene, ProVolei Arad 1 și 2, sunt în proiectul de identificare a unei echipe competitive pentru A2, având în vedere că Aradul nu a mai avut formație în această competitie  de la sfârșitul anilor 80. Cum emulația electorală a adus bani și sportului arădean, sperăm ca echipa ProVolei Arad să aducă o oază de speranță pentru acest sport, dar și pentru sportul arădean în general,iar  banii vor fi cheltuiți chibzuit pentru renașterea voleiului arădean.

Cele trei echipe clasate pe podium, au dus la ridicarea spectacolului, meciurile lor fiind echilibrate, o notă de lejeritate fiind la echipa arădeană, care nefiind până acum în lupta unor competiții oficiale,  a încercat legarea jucătoarelor. Profesorul Traian Costea a reușit să strângă jucătoare arădene ce au evoluat la diferite echipe, Lorena Duma, membră la Șoimii Lipova, Ionela Emanuela Ardelean, de la CSS Lugoj și Șoimii Lipova, de la ProVolei Arad jucătoarea  Adnana Drăgăniță și Cătălina Busuioc, recent întoarsă de la Rapid București, pentru a forma scheletul noii echipe de A2, în jurul cărora se vor grupa mai tinerele speranțe și junioare.

Concursul a fost sponzorizat de site-ul sportsin.ro , prin Călin Moga, iar organizarea a fost asigurată de Ionela Emanuela Ardelean.

”Toate meciurile au fost de o calitate superioară, felicit echipa câștigătoare, și celelalte echipe pentru spectacolul oferit.  Mulțumesc clubului Șoimii Lipova și Primăriei Lipova pentru sprijinul acordat desfășurării în cele mai bune condiții a turneului” a declarat Ionela Emanuela Ardelean, organizator precum și jucătoare de volei.

 

Read more
Roland Nagy: ”Ne gândim doar la victorii”

Înfrângerea UTA-ei în amicalul cu Szeged 2011, scor 2-3, a scos în evidenţă destule lacune în defensiva arădeană, fapt remarcat şi de antrenorul Roland Nagy, care a tras concluziile: „Un meci cu două reprize bune, în special a doua, din punct de vedere al jocului și ocaziilor. Am avut avantaj, am ratat mult, dar am luat trei goluri, aici e o problemă. Suferim pe margini, mă interesează să nu mai primim așa ușor goluri și ca, din multele ocazii pe care le avem, să înscriem mai mult, să avem sânge rece în fața porții. E o înfrângere, trebuie să ne trezim și să ne gândim doar la victorii. Am avut 2-1, apoi parcă am acceptat această înfrângere, chiar dacă au fost și greșeli de arbitraj. Important e să scoatem ce e pozitiv din acest joc și să ne îndreptăm încet-încet spre jocurile oficiale.

Dan Ţapoş, noul antrenor cu portarii

Altfel, începând de astăzi, Dan Țapoș devine noul antrenor cu portarii. UTA se desparte de Sebastian Huțan (cel care a îndeplinit acest rol începând din vara lui 2013), din motive de ordin personal ale acestuia. Dan Țapoș a apărat la UTA, Motorul Arad sau West Petrom Pecica. Cea mai mare parte a activității de antrenor al goalkeeperilor se leagă tot de UTA, unde a activat un deceniu. Printre altele, de numele său se leagă ascensiunea lui Cristi Bălgrădean. Pe lângă gruparea roș-albă, Țapoș a mai antrenat la Atletico sau Național Sebiș. (livearad.ro)

Read more
Arădeanul Flavius Cuedan va juca în Liga 1

După cel de-al doilea cantonament al FC Botoşani din Turcia, conducerea tehnică a luat decizia de a nu-l păstra în lotul cu care va aborda confruntările din ultimele trei etape ale acestui sezon regulat şi din play-out pe Jamali. În rest, ceilalţi jucători care au fost în probe, în cele două cantonamente, Flavius Cuedan (n.n. care a evoluat în tur pentru Şoimii Pîncota) şi Tomozei au convins conducerea tehnică şi vor semna angajamente cu gruparea locală, urmând face parte din lotul FC Botoşani, cei doi alăturându-se astfel jucătorilor care semnaseră angajamente cu gruparea locală înainte de stagiul din Turcia, respectiv Matulevicius, Carralero, Cassado, Bujor, Ichim şi Muşat.

 

Read more
Marius Copil a trecut de primul tur al calificarilor de la Australian Open

Tenismanul Marius Copil a câştigat astăzi primul meci disputat în calificările de la Australian Open 2016. Clasat pe locul 169 ATP, arădeanul a dispus în două seturi, scor 7-6 (5), 6-4, de Gianluca Naso, locul 223 ATP. Copil a reuşit 15 aşi, faţă de doar nouă ai adversarului, obţinând astfel prima victorie în meciurile directe cu italianul. În turul doi al calificărilor de la Melbourne, Copil îl va înfrunta pe Mirza Basic, al 137-lea jucător al lumii.

Bosniacul a dispus la scor identic cu cel din meciul lui Copil, în turul inaugural, de francezul Mathias Bourgue, 7-6 (5), 6-4. La ediţia de anul trecut, tenismanul de la CSM Arad a avansat până în turul doi pe tabloul principal, unde a fost eliminat de campionul „en-titre”, elveţianul Wawrinka. Marius Copil vrea să repete performanţa şi să facă o nouă figură frumoasă în primul Grand Slam al anului. (livearad.ro)

Read more
Niciun progres pentru Pecica la Paulis

Etapa 12 din cadrul Ligii 4 a consemnat şi un eşec pentru lidera clasamentului, Progresul Pecica, care s-a împiedicat pe terenul celor de la Păulişana Păuliş. Un rezultat de egalitate, dar Păulişul a avut în ultimii ani o influenţă negativă pentru pecicani. După prima repriză, scorul a fost 0-0. sincer o primă repriză pe care nu am văzut-o, dar care se pare că nu a fost una de povestit. A doua repriză a început cu o dominare clară a celor din Pecica dar ocaziile nu au putut fi fructificate de Peii, Băd şi Fritea. Într-o zi proastă, cu multe ratări, golul vine în minutul 85, când, după o lovitură liberă obţinută de oaspeţi, o centrare de la 30 metri este refuzată de fundaşii gazdelor şi mingea ajunge la Valentin Fritea, care singur cu portarul, trimite cu capul mingea, nestingherit de un adversar, în colţul portarului. Bucurie mare pentru delegaţia pecicană, prezentă la meci, se simţea gustul victoriei în minutul 85, al partidei. Scorul nefavorabil de 0-1, aflat pe teren, era firesc să nu mulţumească pe cei 11 jucători ai gazdelor, şi normal a început un asediu la poarta pecicanilor, urmând şi golult. O lovitură liberă executată de pe partea deaptă aduce o centrare şi  o prelungire care-i pune mingea pe capul lui Alexandru Mariş, portarul este nevoit să scoată mingea din „aţe”, şi egalul este consemnat, 1-1. Ultimele minute, 2-3, nu mai aduc nici spectacol nici goluri şi liderul scoate un egal.

Cum Lucian Ciba era marcat de eveniment, am fost conduşi spre secundul Marius Plisca, pentru comentariile de rigoare.

„Am ştiut că o să avem un meci greu aici, este o echipă muncitoare, aşa e fotbalul, noi nu dăm gol, o neatenţie plus o lipsă de marcaj şi vine golul. Au fost multe ocazii, e greu să câştigi în deplasare dacă dai un singur gol. Degeaba avem atacanţi, dacă nu pune mingea în poartă, degeaba ajungi până în faţa porţii dacă ratezi. Ai şapte, opt ocazii şi nu bagi în poartă, e lipsă de comcentrare. Etapa viitoare avem cu Lunca Teuz Cermei, trebuie să-i batem, e greu, noi o dată greşim şi adversarii ne taxează” a comentat Marius Plisca.

Etapa viitoare se anunţă un meci  care poate fi catalogat ca şi  derby-ul ligii, cine căştigă poate face un pas spre barajul de Liga 3.

 

Read more
RETINUTI DE POLITISTI PENTRU FURTUL A SAPTE BICICLETE

Poliţiştii de la Poliţia oraşului Sântana au depistat şi reţinut doi tineri, bănuiţi că ar fi sustras şapte biciclete.

În urma cercetărilor efefctuate poliţiştii au stabilit că în perioada august – septembrie a.c., cei doi tineri, de 16 respectiv 20 de ani, ar fi sustras şapte biciclete lăsate neasigurate de pe raza localiăţii Sântana.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.

Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Read more
Dublul Ruse/Cristian a câștigat finala de la ITF Arad

Astazi, a avut loc finala de dublu feminin a turneului ITF Arad, desfășurat pe terenurile de zgură ale bazei Activ și dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari. Finala s-a disputat intre perechile Gabriela Ruse/Jaqueline Cristiano și Andrea Ghitescu/Katarina Stresnakova. Primul set s-a încheiat cu victoria cuplului romanesc Ruse/Cristiano,  scor 6-3. Setul secund a început cu un avantaj pentru perechea Ghitescu/Stresnakova, au condus cu 2-0 dar au fost egalate 3-3. În final favoritele Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au câștigat setul cu scorul de 6-4 fiind noile campioane ITF Arad. Ca o paranteza Gabriela Ruse a fost nominalizată ca și Miss ITF ARAD, trofeu acordat de presa arădeană celei mai frumoase jucătoare.

Read more
A CONDUS SUB INFLUENTA BAUTURILOR ALCOOLICE

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au depistat ieri în trafic un bărbat, care conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au depistat în trafic, un bărbat, de 53 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiu, având o alcoolemie de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în cauză  s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Read more
Un concurs de arte martiale va avea loc in aceste zile la Arad

Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad,  în colaborare cu C.S. Şcoala de  Karate Shodan  Arad, organizează în cadrul Platformei „Aradul Contează”  evenimentul  ,,ROMANIA – MARTIAL ART HALL OF  FAME” la Sala Sporturilor „Victoria” Arad, sâmbătă, 30 mai 2015, începând cu ora 09.00.

„Sportul este o prioritate a mandatului meu pentru că sportul dezvoltă acele capacit[ți și relații umane necesare construirii unei comunități active. Încercăm, totodată, să oferim arădenilor posibilitatea de a participa, chiar la ei acasă, la evenimente importante şi interesante. În ultimul timp, la Arad au avut loc mai multe astfel de evenimente, susţinute, într-o formă sau alta, de către Consiliul Județean Arad. Amintesc Festivalul Ecvestru şi Raliul Aradului”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Evenimentul are ca invitaţi  mari maeştri şi staruri internaţionale din SUA, Europa şi Asia, nume cunoscute ca: Don The Dragon Wilson din SUA- campion mondial Kick Boxing, Cyntia Rothrock- SUA campioană mondială, Samuel Kwok din  Hong Kong/Marea Britanie – Mare Maestru Wing Chun, Heinz Kohnen din Germania – Mare Maestru Okinawa Karate, Zoran Jocic din Serbia Mare Maestru Aikido, Sebastian Rosendahl din Suedia – Mare Maestru Kyokushinkai Karate, Herbert Forster din Elveţia – Mare Maestru Kyokushin Karate, George Huss din Germania – Mare Maestru Taekwondo, Vitor Lagarto din Portugalia – Maestu Kenpo, Daniel Schneider din Germania-Maestru Karate, Mauro Rovelli din Italia – Maestru Shotokan Karate, campion mondial WKF, Teo Răduţ din România-karate.

„Evenimentul, organizat împreună cu Școala de Karate Shodan din Arad, arată că există în județul nostru un interes crescut pentru astfel de sporturi. Acest fapt ne bucură întrucât karatele și artele marțiale contribuie la edificarea unor personalități puternice și echilibrate.  Zilele acestea vor veni la Arad staruri de la Hollywood, ceea ce nu e puțin lucru în promovarea județului nostru. Sunt de asemenea convins că vor participa foarte mulți oameni din țară.

          Am inițiat platforma ”Aradul contează” cu speranța că vom putea pune laolaltă și promova tot ceea ce a Aradul are mai bun, indiferent de domeniu. Mă bucur că această platformă a prins deja viață și că, împreună cu Centrul Cultural Județean Arad, susține astfel de evenimente. Îi invit, cu această ocazie, pe toți aceia care doresc să susțină Aradul, pe toți aceia care sunt convinși că Aradul contează, să vină alături de noi”, a mai completat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

La rândul său, Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad a precizat: Nu este deloc simplu să aduci într-o singură sală un număr atât de mare de personalităţi ale acestui sport. Vă asigur că va fi un eveniment excepţional, care a meritat eforturile noastre. Răspundem în acest fel şi dorinţelor unui mare număr de tineri, care au dorit să-i vadă faţă în față şi nu doar în filme pe acești maeștri ai karatelor. Toți am fost copii, toți am avut modele și știm cât de important este, pentru un tânăr, contactul direct cu ceea ce îl pasionează”.

ROMANIA – MARTIAL ART HALL OF  FAME se adresează tuturor celor pasionaţi de artele marţiale, indiferent de vârstă şi urmăreşte suţinerea tinerelor talente în domeniul artelor marţiale din Arad şi din România,  precum şi promovarea antrenorilor şi instructorilor de artele martiale din Arad şi din ţară.

Preţul biletelor de intrare este 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii şi pot fi procurate de la casa de bilete  a Sălii Sporturilor.

Read more
AMEFA Arad se deplaseaza la Oradea pentru ultimele meciuri din sezonul regulat

Poloiştii arădeni încheie în oraşul de pe Criş prima parte a sezonului în Superliga Naţională. AMEFA joacă sâmbătă ambele meciuri din etapa a 14-a, ultima, cu începere de la orele 11, respectiv 17. Adversara formaţiei pregătite de Cristian Cosma este Crişul, echipă aflată pe locul 7 în clasament, cu doar 10 puncte adunate. De cealaltă parte, AMEFA e pe 5 în campionat, cu 28 de puncte, poziţie pe care va şi termina sezonul regulat. Arădenii urmează să evolueze în grupa valorică 5-8, alături de Rapid, Crişul şi Poli Cluj. Lupta e mult mai strânsă în partea superioară, acolo în acest sfârşit de săptămână sunt programate meciurile Steaua – CSM Digi Oradea şi Sportul Corona – Dinamo. În clasament conduc CSM Oradea şi Steaua, ambele cu 73 de puncte, urmate de Sportul, 52 de puncte şi Dinamo, 50.

Read more