News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

ciprian luca in parlament

“Democrația este strivită  de clasa politică portocalie. PDL calcă în picioare jertfa atâtor români care și-au dat viața pentru libertate, tocmai pentru această democrație de care niște parveniți își bat astazi joc. Fără a ține seamă de respect față de mamele care și-au pierdut copiii în Revoluția din 89, față de copiii care au crescut fără părinții jertifiți pentru libertatea noastră, capetele luminate ale ocârmuirii ignoră și orice regulă scrisă sau nescrisă”, apreciază deputatul Ciprian Luca, referindu-se la modificările aduse scrutinului de anul viitor.

Comisia de la Venetia dă niște linii clare în această privință. Potrivit acesteia „deși legislația electorală nu este gravată în marmură, ea nu poate, pe de altă parte,
să facă obiectul unor modificări constante. Schimbarea regulilor jocului chiar înaintea sau în timpul alegerilor nu favorizează alegerile democratice.”

De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală stipulează că „elementele fundamentale ale dreptului electoral […] nu trebuie deloc modificate cu mai puțin de un an înaintea alegerilor si trebuie tratate la nivel constituțional sau la un nivel superior celui al unei legi ordinare”.

“ Sunt aspecte pe care nu le spune Ciprian Luca și nici măcar USL. Sunt aspecte clarificate de comisii de specialitate, organizate la nivel european. Dar “specialiștii” lui Boc nu țin cont de niște “fleacuri”.  “Fleacuri” în opinia lor, pentru că în realitate, aceste detalii dau  peste cap sistemul de vot, asigură opacitatea acestuia, creează cheltuieli în plus și,  în specia,l creează haos în rândul votanților obligați să pună ștampila în aceeași zi, în două secții de votare, o dată pentru aleșii locali ca apoi pentru Parlament”, consideră deputatul Luca.

Organismele europene susțin că modificarea legislației electorale poate fi modificată în ultimul an până la alegeri doar în anumite situații, bine definite, care ar aduce atingere drepturilor internaționale recunoscute. În România nu se pune problema de așa ceva. Cu toate acestea, PDL este decis să ignore orice reguli și să-și pună în practică sistemul care le-ar asigura cheltuirea unor sume mai mari, fără ca acestea să poată fi controlate, iar pe de altă parte, le-ar asigura furtul de voturi.

Deputatul Luca atrage atenția și asupra sistemului electoral de la Camera Deputaților respective, de la Senat. “ Nu înțeleg de ce acest sistem să fie diferit în cele două Camere, atât timp cât ambele reprezintă poporul. Pe de altă parte, consider că intenția PDL de a implementa sistemul de vot într-un singur tur discriminează cetățenii care au votat cu persoana care nu a ieșit la vot în primul tur. Adică cei care au votat cu câștigătorul sunt reprezentați în Parlament iar ceilalți, nu? Prin această tactică se încalcă principiul egalității”, a conchis Ciprian Luca.

Demnitarul arădean apreciază că întregul demers electoral urmărit de PDL nu face decât să încalce dreptul la democrație al românilor, urmărindu-și prin asta asigurarea unui sistem de furt de voturi și “spălarea” mai multor bani de la buget.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *