News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

claudia_boghicevici3

Deputatul Claudia Boghicevici, vicelider al grupului parlamentar PDL, solicită demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie şi a lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământ Superior, care se fac vinovaţi în egală măsură de modificările dezastruoase aduse Legii Educaţiei Naţionale, prin Ordonanţa de Urgenţă emisă de guvernul Ponta (OUG 49/2014).

„Din dorinţa de acaparare totală a mediilor preuniversitar şi universitar de către puterea politică, Guvernul Ponta a introdus nu mai puţin de 97 de modificări, care elimină orice criteriu de competenţă, instaurând dictatura politicului şi clientelei de partid. Pe bună dreptate, Miron Miclea, fostul ministru al Educaţiei, a arătat că nimeni nu se va putea baza vreodată pe socialişti în încercarea de a obţine un consens care să aibă în centru interesul naţional, din moment ce acelaşi partid care a semnat «Pactul Naţional pentru Educaţie» – în speţă PSD – a promovat acum, prin Ordonanţa Guvernului Ponta, un pact anti-educaţie. Autonomia şcolilor, atât cât era, este spulberată, pentru ca politicul să controleze la nivel central toate angajările şi concedierile, la solicitările baronilor locali ai partidului”, spune Claudia Boghicevici.

Mai citeste si:  Traian Igaş cere stoparea angajărilor electorale salarii mici

Coordonatorul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din guvernul alternativă PDL este de părere că, din dorinţa de manipulare în scop electoral, Guvernul a promovat organizarea celei de a treia sesiuni de BAC şi – culmea lipsei de logică – accederea în facultăţi a tinerilor care nu au promovat examenul de bacalaureat. „Statul va cheltui sume enorme pentru şcolarizarea la nivel universitar a unor tineri care nu au fost capabili să înveţe ceva în liceu, numai pentru ca Ponta şi PSD să acapareze voturile acestora. Doar nu degeaba s-au luat aceste măsuri în pragul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Dând dovadă de un cinism crunt, Guvernul Ponta îi face pe aceşti tineri să creadă că vine în sprijinul lor, când, de fapt, tot ceea ce li se pregăteşte este lipsa oricărei perspective de pătrundere pe piaţa muncii. În condiţiile unei crize accentuate de muncitori cu studii medii şi postliceale, Guvernul îi scoate pe aceştia de pe piaţa muncii, dezechilibrând grav economia naţională”, arată Claudia Boghicevici.

Mai citeste si:  PDL Arad nu mai are pic de ruşine!

Pe de altă parte, printre scopurile urmărite, cum ar fi transformarea universităţilor în fabrici de diplome pentru partid şi clientelă, sunt şi altele, mult mai perverse şi absconse. Astfel, unele dintre măsuri oferă posibilitatea însuşirii patrimoniului universităţilor particulare de către fondatori, patrimonii alcătuite pe banii studenţilor şi ai statului, taxele fiind scutite de impozite şi TVA, spune Claudia Boghicevici, care concluzionează: „Statul socialist, pe care Ponta şi ai lui doresc să-l instaureze, nu are niciun interes ca românii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, bazat pe cererea pieţei muncii, pentru că doar dacă sunt controlaţi de către sistem pot fi manipulaţi, pot fi şantajaţi. Dacă vrea să dovedească faptul că nu urmăreşte acest lucru şi că modificările la Legea Educaţiei au fost cauzate de incapacitate profesională, premierul Victor Ponta are posibilitatea de a-şi retrage ordonanţa şi de a-i demite pe cei doi miniştri, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu. Sigur, s-ar impune ca el însuşi să-şi dea demisia, dar ar însemna să-i cerem prea mult”.

Mai citeste si:  Adrian Ţolea: USL duce economia României spre colaps

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *