News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Claudia Boghicevici: „Orientăm copiii spre natură şi respectarea mediului” Claudia Boghicevici: „Orientăm copiii spre natură şi respectarea mediului”
Please follow and like us:
Pin Share

Consiliul Judeţean Arad desfăşoară în această săptămână o serie de activităţi de informare şi responsabilizare a elevilor față de importanţa consumului de fructe şi legume proaspete.

Proiectul are în vedere mai multe activităţi, de la vizitarea fermelor pomicole la diferite concursuri tematice organizate în jurul consumului de fructe și a preparatelor din fructe.

Ne preocupă felul în care tinerii se raportează la natură și la ceea ce natura ne oferă, la alimentația sănătoasă. Prin acest proiect, adiacent programului naţional de distribuire a merelor în şcoli, ne dorim să le dezvoltăm elevilor abilităţile practice în vederea creşterii interesului pentru natură şi mediu. Organizăm activități interesante, atractive, în care implicăm sute de persoane, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului nostru”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Prima zi a proiectului a constat în deplasarea a cinci clase de elevi la o fermă pomicolă şi la o fabrică de procesare a fructelor, pentru a vedea întregul flux de producţie. Cei 135 de copii prezenţi provin de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Şcoala Gimnazială „Ştefan Cicio Pop” Arad (două clase), Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica şi Şcoala Gimnazială Secusigiu. Marți alte clase de elevi vor fi cuprinse în acest program.

Proiectul, aflat la a VII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 15-19 mai 2017, cu o valoare de 147.000 lei, TVA inclus. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

Desfăşurarea activităţilor – 15 mai-19 mai 2017:

15-16 mai: vizită în livadă (fermă);

17 mai: concurs în şcolile participante: cea mai atractivă plăcintă de fructe (cu conținut scăzut de zahăr!) şi cel mai frumos aranjament de fructe;

18 mai: festivitatea de premiere;

19 mai: realizarea unei salate uriașe de fructe.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *