News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Claudia Boghicevici: „Sinagoga intră în circuitul muzeal arădean!” Claudia Boghicevici: „Sinagoga intră în circuitul muzeal arădean!”

Consiliul Judeţean se implică în conservarea şi punerea în valoare a unui monument istoric al Aradului: Sinagoga. Astfel, în urma demersurilor făcute de vicepreședintele Consiliului Județean,Claudia Boghicevici, Complexul Muzeal Arad  a iniţiat un proiect de hotărâre prin care propune preluarea de la Comunitatea Evreilor a clădirii Sinagogii, inclusiv a terenului aferent.

Preluarea se realizează ca urmare a votului dat de consilierii județeni astăzi, cu precizarea că toți consilierii județeni s-au abținut. Astfel, sinagoga va fi transferată Muzeului prin încheierea unui contract de comodat.

Acest monument face parte integrală din patrimoniul cultural şi istoric al municipiului şi judeţului. O colaborare între Consiliul Judeţean, prin Complexul Muzeal, şi Comunitatea Evreilor din Arad este benefică pentru toată lumea, deoarece, pe de o parte, se decongestionează activitatea din cadrul Complexului Muzeal, iar pe de altă parte, clădirea Sinagogii va putea fi conservată, mai bine pusă în valoare şi va reprezenta un plus pentru potenţialul turistic arădean”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Mai citeste si:  Guvernul Ponta, realizări importante la un an de mandat

         „Vom amenaja atât o secţie de antropologie culturală, cât şi una de etnografie şi istorie, care să cuprindă toate comunităţile etnice din judeţ. De asemenea, vom crea şi un centru de documentare etnografică. Prin preluarea clădirii Sinagogii, activitatea Complexului Muzeal Arad se va putea exprima mai bine, mai diversificat, cu o paletă mai largă de informaţii, oferite atât arădenilor, cât şi turiştilor”, a afirmat Peter Hügel, Director al Complexului Muzeal Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *