News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Comisarii Gărzii Financiare Arad au cofiscat anvelope uzate şi acumulatori auto, valoarea mărfii ridicându-se la 45.000 de lei. „Şoferul unui TIR care se afla la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac pentru control nu a putut prezentat organului de control nici un document de provenienţă a mărfii transportate. Autotrenul era încărcat cu anvelope auto uzate şi deşeuri baterii – acumulatori auto”, se arată într-un comunicat de presă remis de Garda Financiară.
Conform informaţiilor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – RECOM OnLine şi potrivit declaratiei date în scris de proprietarul acestor mărfuri care însoţea transportul s-a constatat că acesta nu este autorizat pe teritoriul naţional să efectueze acte sau fapte de comerţ de natura celor prevazute în Codul Comercial sau în alte legi.
Comisarii Gărzii Financiare Arad i-au dat un avertisment proprietarului iar marfa, respectiv 10.000 de kilograme deşeuri baterii acumulatori auto şi 502 bucăţi anvelope auto uzate. Valoarea estimată a marfurilor confiscate se ridică la 45.000 de lei.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *