News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Comisia Europeană a aprobat Programul Național de Dezvoltare Rurală Comisia Europeană a aprobat Programul Național de Dezvoltare Rurală

România a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020, finanțarea totală din partea Uniunii Europene fiind de 8,128 miliarde de euro. Sprijinul pentru dezvoltare rurală este așa-numitul al doilea pilon al politicii agricole comune, care furnizează statelor membre un pachet de finanțare UE gestionat la nivel național sau regional în cadrul programelor multianuale cofinanțate.

„Vestea cea bună constă în faptul că suma aprobată țării noastre este cea mai mare dintre toate țările care beneficiază de finanțare.Cele 24 programe de dezvoltare rurală aprobate marți de Comisia Europeană vizează îmbunătățirea competitivității agriculturii UE, protecția mediului rural și a climei, precum și consolidarea structurilor economice și sociale ale comunităților rurale în perioada de până în 2020. Ridicol, de-a dreptul, este că în timp ce comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, anunța că datorită acestei finanțări se vor creea mii de noi locuri de muncă, se va trece la modernizarea exploatațiilor agricole și vor fi sprijiniți tinerii agricultori, reprezentanții PNL susțineau în Senat o moțiune pe tema agriculturii, cerând demisia ministrului Daniel Constantin. Moțiune de altfel respinsă cu 84 de voturi împotrivă. Doza de ridicol este cu atât mai mare cu cât o parte dintre senatorii semnatari ai moțiunii au votat legile pe care le atacă în moțiune, iar atunci au votat corect”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.

Mai citeste si:  Primarul de la Bocsig a plecat la PSD

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *