News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Concursul național ”Mesajul meu antidrog” a ajuns la ediția a XIII-a Concursul național ”Mesajul meu antidrog” a ajuns la ediția a XIII-a

EDIŢIA A XIII–A A CONCURSULUI NAŢIONAL „MESAJUL MEU ANTIDROG” 2016 – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad, lansează, ediţia a XIII–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”. 

Ediţia a XIII–a a concursului se desfăşoară în intervalul februarie – iulie 2016, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din Judeţul Arad.

„Mesajul meu antidrog” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA.

Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Mai citeste si:  „Galeria Scriitorilor Arădeni", la Biblioteca Orășenească Sebiș

Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.

Secţiunile ediţiei a XIII-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.

Din Judeţul Arad vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general.

Mai citeste si:  Autoritățile renunță la impozitarea bacșișului

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *