La Bursa din Sbiu in şedinta de luni, contractele futures au fost tranzacţionate în scădere cu excepţia perechii valutare Eur/Ron. Evoluţia negativă a fost similara cu cea a burselor europene şi americane care au inregistrat ieri deprecieri importante. La New York Stock Exchange, Dow Jones a pierdut 2,11%, iar Nasdaq 1,92%. O situaţie similară s-a vazut şi în cazul burselor europene, FTSE 100 a scazut cu 2,62%, DAX cu 3,35% iar CAC 40 a pierdut 3,41%. Scăderile de pe bursele europene şi americane s-au datorat temerilor legate de criza din zona euro, după ce agenţia de rating Moody’s s-a arătat îngrijorată că recenta creştere a costurilor de finanţare ale Franţei şi înrăutăţirea perspectivelor economice ar putea avea un impact negativ asupra calificativului suveran al ţării.
La Sibex, pe fondul unor preturi in scadere, s-au tranzactionat 11.275 contracte futures si optiuni, cu o valoare de 102 milioane de RON. Lichiditatea foarte buna s-a datorat avantajului de a obtine profit si atunci cand preturile scad.
Cea mai mare scădere s-a putut observa în sectorul derivatelor pe actiuni. SIF Oltenia a deschis şedinţa de tranzacţionare pe verde, deşi majoritatea produselor listate la Sibiu scădeau. După amânarea votului din Parlament privind majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5%, aceasta a înregistrat deprecieri importante iar la ora 23.15, a scăzut cu 6,36%, până la 1,1586 lei, pe scadenta decembrie 2011 iar pe martie 2011 a pierdut 5,97%, la 1,1885 lei. Pe prima scadenţă listată am vazut peste 7.000 de poziţii deschise şi 1.079 contracte încheiate.
Scăderi mari s-au putut observa şi în cazul derivatului SIF Muntenia. Pe scadenţa decembrie 2011, a scazut cu 7,75%, la cotaţia de 0,5950 lei.
Derivatele pe produsele externe s-au tranzacţionat în scădere pe tot parcursul şedinţei de tranzacţionare.
Dow Jones a închis pe minus, la cotaţia de 11.521 de puncte (-2,12%,) pe scadenţa decembrie. Datorită posibilităţii de câştig pe o piaţă în scădere, s-au tranzacţionat 7.414 contracte, Dow Jones înregistrând 65% din volumul total al pieţei.
Deprecieri s-au putut observa şi în sectorul derivatelor pe mărfuri. Preţul unciei de aur tranzactionat pe futures pe prima scadenta listată a scăzut cu 2,22% la cotaţia de 1.685.
Moneda unică europeană s-a devalorizat luni în raport cu dolarul american. Valoarea contractului cu activ suport raportul Eur/Usd a coborât la cotaţia de 1,3495 fată de vineri când a crescut cu 0,42% până la 1,3514 pe scadenţa decembrie 2011.
Singurul derivat care a crescut in sedinţa de luni a fost perechea Eur/Ron. Pe scadenţa decembrie 2011, a urcat până la 4,3848 lei (+0,27%) si a atras peste 4.000 de pozitii deschise.
În ultima perioadă, derivatele cu produse interne, acţiunile româneşti şi perechea valutară Eur/Ron au revenit în atenţia investitorilor, având peste 17.000 de poziţii deschise.
No comments so far.
Be first to leave comment below.