News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Controale la ITM

Economie 5 octombrie 2010 admin 0

Please follow and like us:
Pin Share

La nivel naţional s-a desfăşurat pe parcursul a două trimestre ale anului 2010 (II şi III), acţiunea care vizează „Controlul respectării prevederilor normativelor tehnice privind utilizarea, întreţinerea şi verificarea periodică a proprietăţilor de protecţie a echipamentelor individuale de protecţie utilizate de electricieni în instalaţii electrice de înaltă tensiune”.

În perioada iulie – septembrie, inspectorul de muncă pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, a controlat 7 agenţi economici care au lucrări contractate atât în instalaţii de joasă tensiune, cât şi în instalaţii de înaltă tensiune sau efectuează lucrări în apropierea instalaţiilor de înaltă tensiune. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale pentru neconformităţile constatate şi au fost dispuse 16 măsuri de remediere a deficienţelor, fiind trasate termene concrete pentru remedierea acestora.

Dintre deficienţele constatate, amintim:

–       unele societăţi care au în dotare autovehicule pentru transportul electricienilor la lucrări, nu au foile de parcurs semnate la toate rubricile, conform OUG 195 / 2002 modificat şi reactualizat conform OUG  63 / 2006.;

–       lipsa instrucţiunilor proprii de lucru specifice pentru lucrări în apropierea instalaţiilor de înaltă tensiune.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *