News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Creşteri importante de volume la Sibex, în prima săptămână din iunie Creşteri importante de volume la Sibex, în prima săptămână din iunie

01_sibex

Prima parte a lunii iunie a adus importante creşteri de volume pe piaţa derivatelor de la Sibex. În contextul volatilităţilor de pe pieţele internaţionale şi pe fondul măsurilor adoptate de conducerea Sibex pentru creşterea lichidităţii, numărul de contracte tranzacţionate în prima săptămână din iunie a fost aproape jumătate din volumul total al lunilor anterioare.

Volumul primei săptămâni din luna curentă a fost de 15.670 de contracte, ceea ce inseamna  o medie zilnică a lunii de 3.134 contracte, comparativ cu luna mai cand s-au tranzacţionat în total 31.078 contracte, media zilnică fiind de 1.480 contracte. În aprilie, volumul total a fost de 38.631 contracte iar media zilnică de 1.756 contracte.

Mai citeste si:  11.00 de contracte cu o valoare de peste 60 de milioane de lei, tranzacţionate luni la Sibex

În primul trimestru la Sibex au fost tranzacţionate aproape 85.000 contracte, media zilnică fiind de 1.342 contracte.

Cele mai atractive produse pentru investitori şi traderi au fost cele cu active suport pe indicele Dow Jones dar şi perechea valutară euro-dolar, în contextul volatilitaţilor de pe pieţele internaţionale. Cele mai multe contracte tranzacţionate s-au înregistrat luni, 3 iunie, în număr total de 3.880.

“Creşterile volumelor sunt un efect al măsurilor constante şi coerente adoptate de conducerea Sibex de la începutul acestui an, dublate de o serie de evenimente de pe pietele externe care au dus la cresterea activitatii de tranzactionare. Rezultatele eforturilor se fac vizibile într-o manieră continuă, vizăm o creştere solidă şi fundamentata, pe termen mediu şi lung”, a declarat Ovidiu Petru, director general Sibex.

Mai citeste si:  Sibex:Derivatul SIF Oltenia crestea cu 1,84%, la deschiderea sedintei de luni

Un factor important în trendul de creştere a lichidităţii pe piaţa de instrumente derivate administrată de Sibex este activitatea market makerilor. Cele mai tranzacţionate contracte beneficiază de serviciile de market making oferite de Deltastock AD şi SSIF Broker Cluj.

Principalele măsuri pentru dezvoltarea societăţii şi creşterea atractivităţii instrumentelor financiare oferite au fost: programul de stimulare a Market Makerilor (50% Money Back), reducerea taxei de conectare pentru intermediarii activi care tranzacţionează lunar un anumit număr de contracte şi reducerea marjelor cu 50% pentru tranzacţiile intra-day.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *