News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

pedi (16)

În perioada 7 mai – 31 iulie s-a desfășurat campania „Dăruiește dorințe împlinite”, campanie organizată de către Cora România în parteneriat cu Asociația EDUCATIO și Centrul Județean de Voluntariat Arad.

Astăzi, la sediul Secției de Pediatrie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, împreună cu reprezentanți ai Cora România, Asociația EDUCATIO și bineînțeles cadre medicale, a avut loc înmânarea produselor necesare pentru o bună funcționare a secției. Astfel au fost donate obiecte în valoare de 12.000 lei, printre care putem enumera: dulapuri, cuptoare cu microunde, robot de bucătărie, lenjerie de pat pentru bebeluși, cădițe, produse de igienă și de îngrijire și multe altele. O parte dintre acestea sunt consumabile, dar au fost oferite și produse care pot fi utilzate mulți ani de acum înainte.

Cadrele medicale, alături de șeful de secție, doamna dr. Rujița Ciurea, dar și de mămici și bebeluși au primit cu bucurie această donație, iar cu această ocazie ne-am propus ca în toamna acestui an să mai demarăm o amplă acțiune de conștientizare și colectare de fonduri pentru secția de pediatrie, deoarece întotdeauna se pot aduce îmbunătățiri. Iar convingerea noastră este că dacă arădenii ar afla mai multe informații despre activitatea desfășurată acolo, ar sprijini și mai mult astfel de inițiative. Noi vom fi întotdeauna alături de cei care au nevoie de sprijin, indiferent dacă este vorba de o mână de ajutor acordată prin implicarea voluntarilor în activități sau prin organizarea de campanii de colectare de fonduri, a declarat Paul Albu – președinte al Asociației EDUCATIO.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *