News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Continuăm prezentarea noutăţilor legislative conform modificărilor Codului Fiscal.

De această dată ne vom referi la Generalizarea datei de 25 a lunii ca dată limită de depunere a declaraţiilor şi realizarea plăţilor de către contribuabili pentru principalele situaţii prevăzute de Codul fiscal Exemple:

– depunerea Declaraţiei 112, trimestrial sau lunar în funcţie de categoria de contribuabili;

– depunerea Declaraţiei privind impozitul pe profit – 25 martie;

– depunerea Declaraţiilor privind impozitul pe venit, formularele 200 şi 201 – 25 mai (termenul anterior era 15 mai);

– depunerea Declaraţiei recapitulative 390 – 25 inclusiv a lunii următoare derulării operaţiunilor (termenul anterior era 15 ale lunii);

Atenţie: O menţiune specială pentru formularul 390 Declaratie recapitulativa, caz în care modificarea se aplică începând cu obligaţiile aferente lunii august cu termen de depunere până la 25 septembrie 2011.

Au fost modificate şi contravenţiile in cazul declaraţiilor recapitulative (390), astfel încât faţă de procentul de 2% din suma totală a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, după caz, din diferenţele nedeclarate cum era până acum, s-au stabilit următoarele:

  • pentru nedepunerea declaraţiilor recapitulative amenda de la 1000 la 5000 lei;
  • depunerea unor declaratii recapitulative incorecte ori incomplete amenda de la 500 lei la 1500 lei.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *