News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Descoperire esenţială realizată de savanţi în ceea ce priveşte dezvoltarea cancerului Descoperire esenţială realizată de savanţi în ceea ce priveşte dezvoltarea cancerului

Un studiu recent al cercetătorilor de la Washington University School of Medicine din St. Louis a demonstrat că atunci când ţesutul răspunde la anumite tipuri de afecţiuni, celulele mature par să întinerească şi să înceapă să se dividă rapid, creând scenarii care pot duce la apariţia cancerului.

Celulele mai bătrâne pot fi periculoase pentru că pot reveni la comportamentul de celulă stem, având potenţialul de mutaţii genetice cauzatoare de cancer pe care l-au adunat pe durata vieţii lor, scrie Futurity.

Totuşi, pentru că celulele mature din stomac, pancreas, ficat şi rinichi activează aceleaşi gene şi trec prin acelaşi proces atunci când încep să se dividă din nou, descoperirile pot însemna că iniţierea cancerului este mult mai similară în diferite organe decât se credea anterior.

Mai citeste si:  America se pregătește de prima eclipsă solară, după 99 de ani

„Când am început războiul împotriva cancerului în anii ’70, savanţii credeau că toate cancerele sunt similare”, a precizat Jason C. Mills, autorul studiului. „S-a aflat că acestea sunt diferite de la un organ la altul şi de la persoană la persoană. Dar dacă, aşa cum sugerează acest studiu, modul în care celulele încep să se înmulţască din nou este similar indiferent de organ, ne putem imagina terapii care interferează cu iniţierea cancerului într-un fel mai general, indiferent de locul în care apare acest cancer”.

Analizând celulele din stomacul şi pancreasul uman şi al şoarecilor, dar şi celule din rinichi şi hepatice ale şoarecelui, dar şi celulele prelevate din mai mult de 800 de tumori şi leziuni precanceroase ale oamenilor, cercetătorii au descoperit că dacă ţesutul este afectat de infecţii sau alte traume, celulele mature pot reveni la starea iniţială de celule stem în care se pot diviza rapid.

Mai citeste si:  Consecventi pentru arădeni

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *