News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

Reprezentanţii PDL Arad doresc să îi reamintească domnului deputat Flavius Măduţa că aşteptările arădenilor care i-au dat votul sunt altele decât declaraţiile triumfaliste cu care deja ne-a obişnuit. Exemplul recent este declaraţia faţă de deblocarea fondurilor pe POSDRU, care au fost suspendate în timpul Guvernului Ponta 1, care de fapt este o măsură reparatorie, nicidecum o realizare. „Domnul Măduţa anunţă triumfător că în luna martie se vor plăti cererile de rambursare pentru POSDRU, dar a omis să spună în timpul cărei guvernări au fost acestea suspendate. Reprezentanţii USL au ajuns să se laude cu normalitatea”, afirmă Ovidiu Moşneag, consilier municipal.

Totodată, îi aducem aminte domnului parlamentar din partea USL, Flavius Măduţa, că aşteptăm să anunţe la fel de triumfător şi deblocarea fondurilor pentru continuarea lucrărilor la cele două pasaje de pe Centura municipiului Arad.

„Domnul Măduţa ar trebui să se preocupe în aceeaşi măsură de proiectele Aradului, de investiţiile blocate de USL,  şi să ne anunţe că a reuşit să aducă bani pentru Arad. Aşteptăm să ne spună  că s-au deblocat fondurile pentru pasajele de pe Centura Aradului, lucrările pe cele 27 de străzi din municipiul Arad incluse în PNDI, pentru Canalul Mureşel, pentru reabilitarea termică a blocurilor”, afirmă Moşneag.

Mai citeste si:  Subvenţii şi credite pentru producătorii agricoli

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *