News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Dorel Căprar a fost impresionat de drama unei familii din Bata, a cărei casă a fost grav afectată de un incendiu. O femeie cu patru copii a rămas fără o casă locuibilă şi fără un sprijin în pragul iernii. Dorel Căprar, împreună cu echipa sa, au ajutat familia cu lemn şi ţigle pentru repararea acoperişului casei afectate de incendiu. De asemenea, au ajutat familia să facă ordine în casa afectată de incendiu. „Nu am putut să rămân nepăsător în faţa dramei acestei familii. O femeie singură, cu patru copii, nu poate face faţă acestei situaţii dificile. Împreună cu colegii şi prietenii mei, am dat o mână de ajutor pentru depăşirea acestei situaţii. Ne vom implica în continuare pentru a ajuta această familie, să nu ajungă în situaţia de a intra în iarnă fără un acoperiş deasupra capului. Din păcate, sunt multe astfel de situaţii în care oamenii sunt lăsaţi singuri în faţa unor mari dificultăţi, nu primesc sprijin nici de la instituţii publice, nici de la comunităţile locale. Am încercat să oferim un exemplu de implicare, convinşi de faptul că astfel de situaţii se pot rezolva prin spirit civic, prin încurajarea spiritului comunitar” a spus Dorel Căprar.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *