News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, face câteva precizări în ceea ce priveşte etapele în derulare ale mişcării personalului didactic, prevăzute de Metodoloiai  privind mişcarea personalului didactic din învăţământul  preuniversitar, Anexă  la OMECTS nr. 5616 din 11.11.2010:

1. Titularizarea în învăţământul preuniversitar, conform art. 253 din Legea Educaţiei nr. 1/2011

La  nivelul  unităţilor şcolare  din judeţului Arad s-au depus 144 de cereri de titularizare pe postul didactic ocupat  prin suplinire în anul şcolar 2010-2011. Consiliile de administraţie ale unităţilor respective au transmis la ISJ Arad 89 de cereri, dintre care au fost soluţionate 39, cele ale candidaţilor care au îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 253 al Legii Educaţiei nr. 1/ 2011, respectiv de instrucţiunea MECTS pentru punerea în aplicare a articolului menţionat mai sus.

2. Întregirea normei în cadrul unei unităţi de învăţământ

În data de 17 martie, în cadrul C A al ISJ Arad au fost soluţionate 10 cereri de întregire a normei în cadrul unei unităţi de învăţământ  iar 4 au fost respinse (dintre acestea două nu au întrunesc condiţiile necesare iar 2 intră la completările de catedră).

3.Completarea normei didactice într-o altă unitate

Săptămâna viitoare, în  zilele de 22-23 martie 2011 se vor depune cerile de completarea de catedră, la sediul ISJ Arad. În data de 25 martie 2011, acestea vor fi soluţionate în şedinţă publică.  4.  Transfer pentru restrângere de  activitate  şi pretransfer la cerere

Cadrele didactice aflate în situaţiile de mai sus  vor putea depune cererile în perioada 7-21 aprilie 2011 la comisia de mobilitate a inspectoratului şcolar.

În data de 30 martie 2011 se va face publică lista cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate, în baza hotărârii Consiliului de administraţie al ISJ Arad.

Informaţii suplimentare, actualizate cu ocazia fiecărei etape puteţi găsi pe forumul ISJ Arad la adresa www.isjarad.ro/forum , subiectul MISCARE PERSONAL DIDACTIC.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *