News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Comisia pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European a votat, de curând, amendamentele la mai multe proiecte de raport. La trei dintre acestea, europarlamentarul Iosif Matula a depus amendamente care au şi fost votate cu majoritate de voturi. Acestea au vizat, în principal, sistemul şcolilor europene, platforma europeană de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale şi o agendă pentru noi comptetenţe şi noi locuri de muncă.

În ceea ce priveşte sistemul şcolilor europene europarlamentarul arădean a depus un amendament prin care „atrage atenţia asupra necesităţii de a creşte compatibilitatea programei Şcolilor Europene cu sistemele naţionale de educaţie, în vederea facilitării reintegrării rapide a elevilor la întoarcerea în ţara de provenienţă”.

La Platforma europeană de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale Iosif Matula a atras atenţia asupra necesităţii de a elabora programe integrate adresate populaţiilor nomade, pentru a le facilita accesul la educaţie, sănătate şi asigurări sociale.

„În Uniunea Europeană, care se numără printre cele mai bogate regiuni ale lumii, există totuşi peste 80 de milioane de persoane expuse riscului sărăciei, printre care 20 de milioane de copii şi 8% din populaţia activă. Deşi combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale reprezintă în esenţă o responsabilitate a guvernelor naţionale, Uniunea poate totuşi să joace un rol important în ceea ce priveşte sensibilizarea, coordonarea şi finanţarea”, afirmă Iosif Matula.

Mai citeste si:  La PNL e plictiseala vara!

De asemenea, europarlamentarul arădean a ţinut să facă precizări şi pe marginea noilor comptetenţe şi a noilor locuri de muncă.

„Există în prezent peste 23 de milioane de şomeri în UE, ceea ce reprezintă 9,5% din populaţia activă, fapt care are implicaţii grave pentru creşterea economică şi asistenţa socială în Europa. Tot la fel de îngrijorătoare sunt şi dificultăţile întâmpinate de unii angajatori la recrutarea personalului, în special pentru posturi cu calificări înalte. Trebuie să oferim oamenilor stimulentele necesare pentru a-i ajuta să îşi actualizeze competenţele, să asocieze mai mult educaţia şi formarea profesională cu munca, să îşi dezvolte un amestec adecvat de aptitudini şi să anticipeze mai eficient care vor fi competenţele necesare în viitor”, a precizat acesta.

Mai citeste si:  Traian Igas crede in sansa de prezidentiabil a lui Catalin Predoiu

 

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *