News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Asociaţia Pro Crisius împreună cu europarlamentarul Iosif Matula au organizat sâmbătă, 12 noiembrie, o întâlnire cetăţenească cu fermierii şi pensionarii la Căminul Cultural din localitatea Nădab. Scopul acestei întâlniri a fost  creşterea gradului de informare a cetăţenilor pe probleme legate de agricultură, posibilităţi de finanţare a activităţilor agricole, pensii,  prezentându-se şi  cazuri concrete.

Întâlnirea a fost una interactivă, participanţii la eveniment putând discuta pe marginea acestor teme cu europarlamentarul Matula, care a ţinut să aducă la cunoştinţă noutăţi europene în domeniul agricol, dar şi cu reprezentanţi ai mai multor instituţii judeţene: Ioan Mălăeş- directori Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad, Ioan Handra –director APIA, Liviu Ranta – Direcţia de Dezvoltare Rurală, Iustin Şodincă – Casa Judeţeană de Pensii, Dumitru Unc – Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Teodor Chirilă – Direcţia Apelor  ‘’Crişuri’’, Gheorghe Schill – Organizaţia Judeţeană a Pensionarilor.

Cu acest prilej, europarlamentarul Iosif Matula a felicitat mai multe cupluri care au ajuns sau au depăşit 50 ani de căsnicie precum şi o persoană care a trecut pragul de 90 ani, acordându-le diplome şi mici atenţii. Acţiunea dedicată persoanelor de vârsta a treia a fost iniţiată anul acesta la Chişineu-Criş, cu ocazia Zilei Pădureniului, dorindu-se continuarea ei.

Mai citeste si:  Gheorghe Falca afirma ca a ajuns la gradul de maior in urma unor aplicatii militare

„Vom continua acest gen de întâlniri în sprijinul cetăţenilor, deoarece este foarte important ca fermierii, pensionarii şi toate celelate categorii sociale să fie informaţi despre modificările legislative apărute la nivelul UE, dar şi la nivel naţional”, afirmă Iosif Matula.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *