News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

USL Arad a luat act cu surprindere de atacurile josnice la care se pretează deputatul Lucian Tipei. Chiar dacă PDL se află într-o prăbuşire de popularitate, minciunile şi calomniile proferate de Lucian Tipei nu au nicio justificare. „Sunt şocat de toate minciunile pe care le spune acest om care, culmea, încearcă să primească voturi de la comunităţile creştine ale Aradului. Mă întreb ce fel de creştin este Lucian Tipei? Minciunile debitate de Lucian Tipei intră în contradicţie cu regulile morale ale oricărui creştin. În acest moment se pare că în politica românească poţi să spui orice despre oricine fără să fii tras la răspundere. În momentul în care am intrat în politică am dorit să promovez un alt tip de discurs, bazat pe fapte şi proiecte, nu pe atacuri la persoană. Am fost avertizat că nu voi fi lăsat să procedez astfel, de oameni ca Tipei care au făcut din minciună şi din calomnie arme politice. Răspund acum nu pentru Lucian Tipei care nu este interesat de adevăr, ci pentru arădeni. Sunt un om cinstit, nu am încălcat niciodată legea, nu am înşelat pe nimeni. Am fost angajatul unei societăţi care a lucrat cu o companie în domeniul combustibililor, unde am avut o activitate ireproşabilă. Lucian Tipei minte cu neruşinare şi fabulează pe marginea unor aşa-zise activităţi ilegale. Aşa cum am explicat de mai multe ori, am fost angajat în sistemul vamal doar câteva luni şi am plecat pentru că statutul de funcţionar public era incompatibil cu o funcţie politică. Din păcate, am aflat de mai multă vreme că Lucian Tipei are grave probleme de caracter. Oameni pe care îi cunosc şi oameni pe care nu-i cunosc mi-au spus că acesta nu-şi plăteşte angajaţii, nu-şi onorează obligaţiile faţă de partenerii de afaceri, nu este un om de încredere. Toţi mi-au spus că un astfel de om nu are ce să caute în Parlament. Câţiva oameni care au avut de-a face cu Lucian Tipei vor ieşi să spună public ce preobleme le-a creat acest om. Am aflat, de exemplu, că a vândut unui boschetar o firmă cu datorii pentru a nu-şi onora obligaţiile. Deputatul Tipei spune că apreciază politicienii care fac ceva. Eu am intrat în politică ca să repar răul pe care politicieni de teapa lui Tipei l-au făcut pensionarilor, mamelor cu copii, firmelor private, tuturor românilor. Mizeriile şi minciunile pe care le spune despre mine mi-au întărit convingerea că acest om nu trebuie lăsat să decidă soarta oamenilor oneşti.” a declarat Flavius Măduţa, vicepreşedinte USL Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *