News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Nu avem nevoie de expertiza FMI. În raportul prezentat ne-a spus tot ceea ce noi ştiam deja, ceea ce opoziţia şi mediul de afaceri a spus de mai multe ori până acum: avem nevoie de investiţii; şomajul e mare şi avem nevoie de locuri de muncă; trebuie să începem absorbţia fondurilor europene;

Singura diferenţă este că Guvernul nu are urechi decât pentru FMI: FMI ar trebui să facă o evaluare cu privire la cât au costat poporul român toate erorile de prognoză făcute de Guvern sau chiar de FMI. FMI a prognozat o crestere de 5% pentru România în 2008 pentru 2009, doar că am avut de fapt o scădere de 7% şi că au anunţat reluarea creşterii economice din 2010, care a fost însă un nou an de scădere. Guvernul a construit bugetul pe 2010 pe baza estimărilor de creştere economică de până la 1,3%, o estimare care acum se dovedeşte a fi greşită, devreme ce economia României ar putea să scadă anul acesta cu 1, 2%. Ar trebui să ştim cât ne-a costat faptul că în 2009 FMI a tolerat neluarea unor măsuri concrete şi, mai ales, de ce delegaţia FMI, în loc să se axeze pe tematica specifică a lăudat, în permanenţă, Guvernul? Pentru că FMI se comportă ca şi cum ar face campanie electorală Guvernului.

Estimările arată că, până la finele anului, inflaţia va depăşi nivelul estimat de 5%.

Guvernul are un singur obiectiv: să-i facă FMI pe plac!

Mai citeste si:  Europarlamentarul Iosif Matula apreciaza interesul investitorilor chinezi pentru UE

În condiţiile în care, doar în această lună, Ministerul de Finanţe va trebui să plătească un sfert de miliard de euro în contul datoriei publice externe, riscăm să ne sufocăm în datorii. Conform datelor oficiale ale BNR, datoria publică externă a ajuns la 92 de miliarde de euro. Fiecare român, de la nou-născuţi la pensionari, are astăzi o datorie de 4.500 de euro! Implicarea tot mai intensă a delegaţiei FMI în deciziile macro-economice din România este alarmantă.

În acest moment funcţionăm în schema clasică a falimentului: datorii şi dobânzi uriaşe, consum şi producţie reduse, investiţii ineficiente.

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *