News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

IATA CELE MAI BUNE TRATAMENTE INDIENE CONTRA MIGRENELOR IATA CELE MAI BUNE TRATAMENTE INDIENE CONTRA MIGRENELOR

Vă chinuie durerea de cap şi nu ştiţi cum să-i găsiţi leacul? Încercaţi tratamentele medicinei Ayurveda. Specialistul Click! în medicina tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne dezvăluie cauzele şi tratamentele celor trei tipuri de durere de cap.

Durerea de ceafă şi urechi – durerea de tip Vata Dosha. Apare din cauza acumulării de uscăciune în corp, curenţilor reci de aer sau aer condiţionat. Este o durere intensă înţepătoare, localizată în zona cefei, în urechi şi în creştet şi poate fi însoţită de înţepenire şi frig. Muşchii gâtului pot fi prea încordaţi sau inflamaţi, ceea ce determină modificări ale axului coloanei vertebrale (spondiloză cervicală sau torticolis). Dacă muşchii sunt inflamaţi pentru o perioadă lungă de timp, pot apărea tulburări circulatorii, oxigenare insuficientă a creierului şi dureri peristente de cap, ca şi simptome de ameţeală.

Tratament: Se masează cu ulei cald ceafa şi urechile. Se umplu urechile cu ulei cald şi se astupă cu vată peste noapte. Se mai recomandă masajul picioarelor cu ulei cald. O durere de ceafă persistentă arată şi existenţa toxinelor în intestinul gros. În acest caz, se fac şi tratamente cu o lingurită de ulei de ricin seara la culcare sau microclisme (30 ml de ulei cald). Concomitent, se aplică terci de ghimbir cald sau rondele de ghimbir proaspăt pe ceafă şi în spatele urechilor.

Mai citeste si:  TRUCURI PENTRU A REDUCE CONSUMUL DE SARE

Durerea de tâmple şi ochi – durerea de tip Pitta Dosha. Apare din cauza acumulării unei inflamaţii în corp, a reziduurilor acide sau a unei intoxicaţii. Senzaţia este de durere ascuţită sau de arsură. Ea poate fi însoţită şi de dureri sau senzaţii de arsuri de ochi.
Tratament: Se pun pe tâmple şi pe ochi comprese reci cu apă sau macerat de mentă sau lavandă. Se face terapie cu unt clarificat sau aloe vera, picături de apă de viţă-de-vie în ochi sau comprese pe ochi cu apă de roze sau cu plicuri de ceai de muşeţel înmuiate în apă rece. Este indicată eliminarea tensiunilor muşchilor spatelui prin masaj cervico-dorsal. Tratamentul trebuie să se adreseze şi eliminării reziduurilor acide din corp prin purgative naturale uşoare (ulei de ricin sau sare amară) şi este bine să se bea apă cu vitamina C alcalină sau apă cu lămâie, dimineaţa la trezire.

Mai citeste si:  CUM SA ALEGI RIMELUL POTRIVIT PENTRU TINE

Durerea de frunte şi nas – durerea de tip Kapha Dosha. Apare în urma acumulării de mucus şi alte reziduuri în zona capului, la sinusuri şi la căile respiratorii. Zona dureroasă este de obicei fruntea şi sinusurile maxilare. Este însoţită de greutate, înfundare, apăsare, în frunte, în creştet, la rădăcina nasului şi sinusuri. Mucusul stagnant în aceste zone împiedică circulaţia aerului şi sângele care ajunge la creier nu este oxigenat suficient.

Tratament: Curăţirea na­sului cu apă şi cu sare sau inspirarea unor pulberi medicinale de plante (ghimbir şi obligeană) ajută la declanşarea unei serii de strănuturi care curăţă profund zona capului. Şi inhalaţiile cu aburul de infuzii de plante aromate (cimbru, eucalipt) sunt extrem de eficiente. Sinusurile se tratează şi prin aplicarea unei cataplasme calde din 1/2 linguriţă de ghimbir şi o linguriţă de apă, care se pune pe frunte sau pe sinusurile maxilare. În cazul durerilor de frunte se iau tonice digestive (ghimbir, piper, turmeric) şi se mănâncă alimente uşor digerabile şi bine condimentate. Se face ceai din 1/2 linguriţă seminţe de chimion şi 1/2 linguriţă seminţe de coriandru la o cană de apă. Evitaţi alimentele reci, lactatele, dulciurile cu zahăr şi făină albă şi în general alimentele greu digerabile, deoarece pot genera mucus în exces. Mierea este indicată deoarece curăţă profund canalele respiratorii.

Mai citeste si:  AI CEARCANE? INCEARCA ACEST TRATAMENT NATURAL

Sursa: click.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *