News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Indiferenţa naşte monştri!

Local 3 februarie 2012 admin 0

Please follow and like us:
Pin Share

ciprian luca in parlament

Am fost şi sunt un apărător al drepturilor fiecărui cetăţean al acestei ţări, iar profesorii au fost categoria profesională cel mai des apărată de mine.Dar ceea ce s-a întâmplat la Arad zilele acestea mă face din nou să iau atitudine.

La Seminarul Teologic din Arad, unul dintre elevi a venit la cursuri cu rujeolă, fără ca el să cunoască efectele şi contagiunea acestei boli.Dascălii şi-au arătat cu această ocazie indiferenţa faţă de efectele acestei boli şi i-au permis elevului prezenţa la cursuri. Rezultatul? Peste 15 alţi colegi s-au molipsit dar mai mult decât atât câţiva dintre ei se află în stare gravă internaţi în spital. Rujeola este una din bolile copilăriei, iar întârzierea producerii acestei boli se lasă cu grave consecinţe pe măsura înaintării în vârstă.

Indiferenţa de care dascălii au dat dovadă este nejustificabilă, impardonabilă şi în totalitate împotriva principiilor care ar trebui să le ghideze vocaţia profesională. Vorbim şi predăm despre credinţă, religie, ortodoxim, dar noi suntem stană de piatră în faţa suferinţei şi o lăsăm să se manifeste fără reţineri.

Pentru aceşti dascăli le recomand să mai citească de cel puţin 1000 de ori Pilda Samariteanului, poate aşa vor înţelege consecinţele indiferenţei lor. Prin felul în care s-au comportat în acest caz, aceşti dascăli teologi nu sunt altceva decât nişte demagogi, atât timp cât nici măcar ei nu pun în practică ceea ce predau.

Cu regret observ  că din  partea lor nu vin decât nemulţumiri, pretenţii, cerinţe, ameninţări, dar rămân impasivi atunci când vine vorba de a reacţiona uman, firesc, profesionist.

Unde s-au pierdut toate aceste lucruri?Când am uitat să fim oameni?Câţi dintre noi ne mai recunoaştem în oglindă?Dar mai ales… Cât credeţi că Dumnezeu ne va mai răbda superficialitatea, necredinţa, răutatea, fariseismul?

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *