News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că decizia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul Robertei Anastase ridică semne de întrebare serioase cu privire la independenţa şi corectitudinea justiţiei. Însăşi credibilitatea justiţiei în România este pusă sub semnul întrebării de asemenea decizii, este de părere Ioan Cristina. „Statul de drept nu mai există de mult în România. Actuala putere foloseşte instituţiile statului ca instrumente în interes propriu şi împotriva adversarilor politici”, a declarat Cristina.

„În virtutea dreptului la liberă exprimare şi în calitate de cetăţeni care doresc să trăiască într-un stat democratic, bazat pe separaţia puterilor, nu într-un regim autoritar, nu putem să nu ne întrebăm de ce imaginile pe care le-a văzut o ţară întreagă, cu Roberta Anastase numărând 170 în loc de 80, nu au fost luate în calcul. În schimb, s-au invocat chichiţe procedurale şi explicaţii tehnice pentru ca aceasta să fie absolvită de răspundere. Cum mai pot avea cetăţenii încredere în justiţie şi ce credibilitate mai pot avea instituţiile a căror menire este să facă dreptate şi să aplice legea, după asemenea decizii?”, s-a întrebat liderul liberalilor arădeni.

Mai citeste si:  Florin Tripa: "Guvernul propune fonduri de peste 27 de milioane de lei pentru administraţia locală din Arad"

Ioan Cristina a mai declarat că singurele preocupări ale PDL sunt cum să folosească instituţiile statului ca instrumente în slujba sa şi împotriva adversarilor politici şi ce diversiuni să mai pună la cale pentru a abate atenţia publicului de la problemele reale ale ţării.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *